Nu pot spun ca toamna a fost dintotdeauna anotimpul meu preferat, dar de cand sunt in Bari, duc dorul celei de acasa. Da, m-am imbolnavit de dor. Imi lipseste acea priveliste rara care era in stare sa-mi imbete simturile, acea priveliste pe care o puteam savura doar in Moldova. Privirea imi era sfasiata de evantaiul de culori care ma molipsea de atata fericire si placere. Simturile imi erau paralizate revenindu-si doar peste noapte. Plimbarile pe alei imi induceau o stare de liniste profunda, meditativa. Frunzele isi aveau si ele rolul lor: ma ajutau sa creez un buchet frumos pe care sa-l pot pastra pana la urmatoarea tomna. Da, la Moldova, toamna este de aur in adevaratul sens al cuvantului. Aici vad zilnic aceleasi lucruri chiar daca mereu schimb traseul casa - facultate, aceeasi palmieri carora nu le mai cad frunzele, acelasi cer, care este instelat foarte rar, aceeasi mare care e tot timpul agitata. Aici e toamna: ploile confirma acest lucru, iar temperaturile, destul de ridicate pentru aceasta perioada a anului ( +19) - nu prea. Parcul de langa casa e mereu verde, ceea ce nu creeaza nici cea mai mica impresie ca ar fi toamna, doar cateva frunze prapadite mi-au surprins privirea cand fosneau sub picioare. E frumos, nu pot nega acest lucru, insa sufletul meu e dedicat acelei atmosfere tomnatice in care te temi sa respiri de frica sa nu spulberi vraja, in care momentele pentru a-ti exprima adoratia sunt neintrerupte, in care armonia si veselia sunt la ele acasa. Anul acesta, sunt privata de aceste minunatii ale toamnei, pentru ca vine 1 decembrie cu pasi grabiti, vine iarna, care de altfel, tot va fi diferita de cea de acasa.

Sursa: olguta90.wordpress.com