Ziua Europei, ramasa in istorie si sub numele de Ziua Schuman, este marcata in fiecare an, la data de 9 Mai. Totodata, proclamarea independentei nationale a Romaniei a avut loc la 9 Mai 1877, dar de atunci - fara a se ignora adevarul istoric - s-a considerat necesar ca ea sa fie celebrata la 10 mai, odata cu aniversarea inscaunarii domnitorului Carol I si cu festivitatile inchinate proclamarii regatului (1881), spre a fi o singura sarbatoare cu intreita semnificatie si care, din 1897, a fost decretata si ca zi de sarbatoare de toate scolile din tara. La 9 Mai 1877 s-a adoptat de catre Parlamentul Romaniei, la initiativa ministrului de externe Mihail Kogalniceanu, rezolutia care proclama absoluta independenta a tarii.
- In stare de rezbel, cu legaturile rupte, ce suntem? Suntem independenti, suntem natiune de sine statatoare, declara Kogalniceanu.
Adunarea Deputatilor voteaza o motiune, cu 79 de voturi pentru si 2 abtineri, prin care lua act ca rezbelul intre Romania si Turcia, ca ruperea legaturilor noastre cu Poarta si independenta absoluta a Romaniei au primit consacrarea lor oficiala. A doua zi, pe 10 mai, actul a fost semnat de principele Carol I.

xxx

La 9 mai 1950, la 5 ani de la incheierea celui de-Al Doilea Razboi Mondial, ministrul francez de externe, Robert Schuman, in cadrul unui discurs tinut la Paris, propunea plasarea productiei de carbune si otel sub controlul unei autoritati comune, pentru a se controla in acest fel productia de armament si posibilitatea ca un viitor conflict militar sa poata fi evitat, potrivit europa.eu. Propunerea lui Robert Schuman este considerata a fi piatra de temelie a Uniunii Europene. Anul acesta Romania aniverseaza 10 ani de cand a aderat la Uniunea Europeana.

xxx

9 Mai coincide cu Ziua Victoriei, sfarsitul celui de-al Doilea Razboi Mondial pe frontul de Est din Europa(celebrata pe 8 mai in Europa de vest).