MAGAZIN: Patru intalniri OZN ale unui pilot militar (Autor: DAN D. FARCAS)
Capitanul Comandor Mihai Barbutiu, un pilot militar azi pensionat, mi-a relatat, in 2015, la Arad, unde locuieste, patru intalniri dramatice OZN. Prima a avut loc in vara anului 1957. Intr-o seara, era conducator de zbor la aeroportul Caracal-Deveselu, care era folosit ca aerodrom de rezerva pentru cel de la Craiova. La un moment dat, Barbutiu a fost chemat la statie, un punct de conducere a zborurilor, amenajat intr-un camion special, parcat in apropierea pistei. Aici a aflat ca a fost vazuta, pe radare, o tinta neidentificata care cand aparea, cand disparea. Pentru a o intercepta, de la Craiova, a decolat un avion de vanatoare MiG-17. Barbutiu isi putea auzi colegul, pilotul capitan A.B., raportand ca a localizat tinta pe radarul de bord si, dupa un timp, ca nu mai putea sa o vada. Statia era condusa de un sergent care traieste acum in Bucuresti. La un moment dat, el si Barbutiu au vazut un obiect zburator venind spre ei, dinspre satul Deveselu, deasupra caii ferate. Gandindu-se ca ar putea fi o aeronava militara straina, ambii s-au ascuns sub statie, in spatele rotilor camionului. De aici au vazut, aparand pe pamant, o lumina circulara, cu un diametru de aproximativ cincizeci la o suta de metri. Era o lumina ireala, atat de puternica incat puteai vedea fiecare fir de iarba, a spus martorul. Era imposibil sa vada forma sursei de lumina. Lumina a durat aproximativ 20 de secunde, dupa care obiectul a plecat spre est. Dar nici acum nu i s-a putut distinge forma. Barbutiu l-a anuntat prin radio pe colegul sau A.B. ca obiectul a trecut chiar acum peste aeroport, indreptandu-se spre orasul Slatina. Pilotul a incercat sa-l gaseasca, insa fara succes. Nimeni nu i-a cerut lui Barbutiu sa faca vreun raport, dar martorii au fost sfatuiti sa nu discute incidentul.

Ce nu vedea radarul?

In 1958 Barbutiu a fost mutat la Timisoara, la regimentul de vanatoare-interceptare. Intr-o noapte, prin 1966-1967, el si un coleg erau intr-un zbor de la Cluj spre Oradea, cu doua avioane supersonice de vanatoare MiG-19. La un moment dat, Barbutiu a vazut un obiect in fata lui, care nu se vedea si pe radar. Si-a intrebat colegul daca el vede tinta pe radarul lui. Acesta a raspuns ca vede un obiect cu ochiul liber dar pe radar nu vede nimic. Atunci punctul de comanda, aflat la sol, i-a intrebat ce anume vad. Barbutiu a spus:
+ E un obiect aici, pe care nu-l putem vedea pe radar, dar il vedem cu ochiul liber. Nu stim ce ar putea fi.
El a mentionat mai tarziu ca vedea doar niste lumini: rosu si verde, care se aprindeau alternativ, dar niciun obiect solid. Sus un rosu adanc, foarte inchis, iar jos un verde crud, nenatural. Nu se putea confunda cu un avion; acestea au lumini pe varfurile aripilor, mai putin puternice si cu alte nuante. Dupa incident, Barbutiu a fost chemat la Bucuresti, unde a semnat un angajament ca nu va divulga nimic din ceea ce a vazut. Urmatoarea intalnire s-a petrecut cam cu o luna mai tarziu, in acelasi an, tot intr-o noapte. Doua avioane de vanatoare MiG-19 efectuau, la 12.500 de metri, un exercitiu de rutina. Barbutiu era vanator, pentru a-l intercepta pe tovarasul sau de arme Dumitru Raducanu (pe atunci maior; decedat in 2015). La terminarea exercitiului, cei doi zburau in formatie, spre aeroportul din Timisoara. Sub ei, de la 6500 de metri pana la 10500, era o masa densa de nori. Deasupra era Luna Plina. La un moment dat, Barbutiu a vazut in fata lui, cu ochiul liber, la o distanta mare, un obiect zburator. Pilotul nu a spus nimic, intrucat isi amintea discutiile neplacute de dupa reperarea precedenta. Astepta doar sa afle daca si colegul sau vedea ceva. Atunci cand Raducanu i-a spus:
- Sefule, vezi tinta aia din fata noastra?
El a raspuns ca nu este nimic acolo. Intrucat insa Raducanu insista, comanda de la sol a intrebat:
- Ce-i acolo? Ce vedeti?
Atunci, Barbutiu, fiind comandantul formatiei, a raportat ca e un obiect neidentificat. Radarele de la sol vedeau numai cele doua aeronave militare romanesti. Comanda de zbor a cerut pilotilor sa incerce sa forteze intrusul sa vina la aterizare. Barbutiu s-a eschivat, spunand ca nu are suficient combustibil. Atunci i s-a ordonat lui Raducanu sa traga un foc de avertisment, asa cum prevedeau dispozitiile in cazul interceptarii unui obiect neidentificat. Curiozitatea l-a indemnat pe Barbutiu sa mearga sa vada, mai de aproape, obiectul respectiv. Asa cum relata ulterior:
- Cand am trecut pe sub el, m-a surprins ca vreo 10-15 secunde am stat in conul de umbra, aruncat de obiect, de la lumina Lunii. In tot acest timp am simtit o presiune electricaƂ', asa cum simti in preajma unui camp electric foarte puternic. Aparatele de navigatie se invarteau. Am fost la vreo 5 sute de metri de el. Dar e greu sa stabilesti niste distante cand nu ai repere de control. Era de zeci de ori mai mare ca mine. Cat un teren de fotbal. Era cenusiu, avea forma circulara, nu avea aripi, nu se vedeau hublouri. Mi-am zis ca e un obiect de pe o alta planeta. Apoi Barbutiu a inceput coborarea. Intre timp, Raducanu a raportat ca a armat tunurile si se apropie de obiect, pregatindu-se sa traga o salva de avertisment. Dar, pe cand spunea asta, dintr-o data tinta a disparut. Numai ca, atunci cand, intamplator, Barbutiu s-a uitat inapoi, a vazut ca imensa aparitie era acum in spatele sau. Dupa cum marturiseste, l-au trecut fiori reci. El a raportat, in mod automat, la statie ca obiectul era acum langa el. Atunci i s-a transmis ordinul sa incerce sa cada in spatele lui si sa-l forteze sa aterizeze. Dupa cum povestea pilotul:
- Mi-am zis ca, daca astia detin o tehnica atat de avansata, daca eu armez acuma tunurile si trag, s-ar putea sa imi explodeze proiectilul pe teava. Si atunci mi-am spus ca tunul pot sa-l armez si jos, cand ma apropii, fiindca practic nu ma puteau controla cand am armat tunul.
Pilotul a remarcat ca nu poate cadea in spatele obiectului, deoarece acesta manevra astfel incat sa ramana intotdeauna in aceeasi pozitie fata de avionul sau. La un moment dat, totusi, obiectul a trecut in fata si a inceput sa urce. Barbutiu s-a luat dupa el, in mod reflex, incepand sa urce si el. A trecut de Timisoara, unde erau doar resturi de nori si cand a ajuns la 10.000 de metri si s-a uitat in jos, a vazut ca era deasupra Belgradului si a Dunarii. Era la limita si cu carburantul, asa ca a renuntat la urmarire si a venit sa aterizeze. In timp ce era in urmarirea obiectului, el luase o serie de fotografii. Toate avioanele militare ale acelor vremuri aveau fotomitraliere. A doua zi dimineata a aflat ca ofiterul de contrainformatii a luat cutia cu filmul nedevelopat. Si, inca o data, cei 2 piloti au trebuit sa semneze un angajament ca nu vor vorbi cu nimeni despre acest incident.

Un foc, o lumina stralucitoare

O alta intalnire, in care au existat si dovezi fizice, a avut loc in 1970 sau 1971. In jurul miezului noptii, Barbutiu se intorcea dintr-o misiune, tot la baza de la Timisoara, cu un MiG-21. Zborul lui a fost ultimul din acea zi. La o altitudine de 500 de metri, a intrat intr-o zona de turbulente puternice, inexplicabile. Dintr-o data, a simtit o lovitura puternica si a vazut un foc, o lumina stralucitoare. Primul sau gand a fost ca a intrat in coliziune cu cineva sau cu ceva, deci a raportat la postul de comanda ca se catapulteaza. Dar, cand a vazut ca avionul continua sa zboare si raspunde la comenzi, a decis ca va incerca sa aterizeze. Nu avea nicio idee ce se putuse intampla. Nu fusese vazut niciun obiect, nici pe radar, nici cu ochiul liber. Aterizarea a decurs fara probleme. Intre timp, din cauza incidentului, sosisera la fata locului: comandantul de divizie, generalul Puiu, inginerul-sef al regimentului, inginerul sef de divizie, un medic, o ambulanta etc. Generalul Puiu a remarcat imediat ca, rezervorul mare, suplimentar, de combustibil, deja golit, care trebuia sa fie sub burta avionului, lipsea. Acesta putea fi eliberat numai folosind cartuse pirotehnice.
- Ai bagat degetul cine stie pe unde i-a spus generalul.
Barbutiu i-a replicat ca asa ceva nu era posibil. Era acelasi contact etans, ca si pentru arma si racheta. Iar sigiliul era intact. Dupa ce generalul si inginerul-sef al diviziei au plecat, tehnicianul care controla avionul a descoperit ca, pe partea dreapta, primul lansator de rachete era indoit cam la 30 de grade, iar celalalt cam la 15 grade..Ele nu avusesera rachete, deoarece acestea erau folosite doar in misiuni reale de zbor. Cu totii au ramas perplecsi; lansatoarele sunt facute dintr-un aliaj special crom-vanadiu. Trebuia sa fi fost un soc imens pentru a le indoi, probabil acelasi soc care a produs si desprinderea rezervorului suplimentar de combustibil.

Sursa: revistamagazin.ro