trenduri.blogspot.ro informeaza: Razbunarea istoriei
Inca de cand a intrat in politica a adus un suflu nou, ceva nemaiintalnit pana atunci. Erdogan, intre altele, absolvent al unei scoli de predicatori musulmani, vorbea dincolo de limba de lemn a politicienilor si avea curajul sa spuna lucrurilor pe nume. Astfel a ajuns rapid in fruntea preferintelor electoratului. Initial a cunoscut succesul ca primar al Istambulului, ulterior ca prim-ministru iar acum ca presedinte. Cam acestea ar putea fi spuse, pe scurt, despre Erdogan. Sunt clisee cu care incepe sau se termina orice articol din presa. In spatele acestora, insa se afla o personalitate complexa, un om extrem de eficient si calculat. E greu sa-l descrii pentru ca reuseste sa scape de orice caracterizare. E la fel de adevarat daca-l faci tiran sau generos, dictator sau democrat, popular sau hulit. Erdogan este cate putin din toate, tinand insa ascunsa adevarata sa misiune. Ultima gaselnita pusa in aplicare, referendumul prin care a cerut puteri sporite, a crescut teribil nervozitatea partenerilor occidentali ai Turciei. Toata lumea s-ar fi asteptat sa cada, sa fie primul pas catre declinul celui care, in ultima perioada, s-a legat cu lanturile de destinul tarii sale. Ceea ce n-au inteles occidentalii superficiali este ca fiecare pas pe care l-a facut Erdogan a fost atent calculat, fiecare miscare abil instrumentata, ajungandu-se acum intr-un moment in care bolovanul - atent dislocat treptat de-a lungul timpului - sa o ia la vale, fiind imposibil de oprit. Sa vedem insa cum au inceput toate. Ca orice tanar, la inceptul anilor 80, viitorul presedinte al Turciei isi vedea de treburile sale (fotbalul semi-profesionist). Atunci viata i s-a intersectat brutal cu un eveniment avand conotatii adanci in istoria Turciei: lovitura de stat din 12 septembrie 1980. Generalul Kenan Evren a scos armata in strada, instituind legea martiala, destituind Parlamentul si celelalte institutii democratice. Suspendarea Constitutiei de catre Evren, atrocitatile comise de armata si reformele economice artificiale introduse prin intermediul FMI, au lasat urme adanci in personalitatea lui Erdogan. A fost momentul in care s-a hotarat sa schimbe totul si sa intre in politica. A facut-o initial pe calea radicala, sperand sa obtina rezultate rapid. Dupa ce s-a lovit cu capul de tavan si-a reconsiderat pozitia, bazandu-se pe o strategie numai de el cunoscuta. Astfel, in 1994, ajunge primar al Istanbul-ului, iar in 1998 petrece patru luni in puscarie pentru ca a recitat un poem religios in public. A fost momentul in care a inteles ca, pentru a-ti duce la indeplinire dorintele, trebuie sa ai un traseu moderat, in timpul caruia schimbarile sa le faci treptat, pana cand lucrurile devin iremediabile, iar viziunea ti se indeplineste. In 2002 castiga alegerile parlamentare cu partidul sau AKP, iar in 2003, dupa ce i se termina interdictia, devine prim ministru al Turciei, propunand un program ambitios: VIZIUNEA 2023 sau cum va arata Turcia la sarbatorirea unui centenar de la proclamarea Republicii. Avand un stil extrem de eficient de conducere si cu o viziune coerenta, Erdogan a reusit sa stabilizeze economia si a adus cresteri incredibile. Patura rurala, in mod traditional cea mai saraca si mai chinuita, a cunoscut cresteri fantastice ale veniturilor. Muncitorii din orase aproape ca au uitat ca exista somaj, afacerile au explodat, iar intreaga economie a inceput sa se invarta intr-un ritm nemaicunoscut pana atunci. Turcia isi gasise drumul. Insa economia n-a fost singura preocupare a lui Erdogan. Paralel si-a impus, incet si sigur, viziunea politica. Pe 12 septembrie 2010, Erdogan reuseste schimbarea constiutiei tarii, permitandu-se astfel inculparea fostilor responsabili pentru lovitura de stat din 1980, iar din ianuarie 2012 incepe calvarul pentru acestia. In urma unui proces care s-a intins patru ani, generalii Kenan Evren si Tahsin Sahinkaya, alaturi de partenerii lor care se mai aflau in viata, sunt condamnati la inchisoare pe viata si degradati la rangul de soldati. A fost primul sah pe care Erdogan l-a dat armatei, institutie avand o subordonare dubioasa, intesata cu ofiteri racolati de serviciile secrete americane si care, de-a lungul timpului, a fost responsabila pentru trei lovituri de stat si o tentativa nereusita. Dar sa nu anticipam. Inca de la primul succes electoral, cel din 2002, partidul lui Erdogan s-a aliat strategic cu gruparea lui Fethullah Gulen. In trei randuri, alianta dintre AKP si Hizmet a castigat alegerile si a permis crearea unei baze electorale stabile, menite a impune viziunea conservatoare a lui Erdogan. Insa, dupa inceperea procesului responsabililor pentru lovitura de stat din 1980, ceva s-a rupt. In 2013, pe modelul deja cunoscut al luptei impotriva coruptiei, infiltratii in justitie ai Hizmet incep sa stranga latul in jurul lui Erdogan. Probabil atunci, vajnicul nostru luptator a inteles care e adevarata sursa a fondurilor imense la care Fethullah Gulen avea acces. De altfel, lucrurile au devenit limpezi in timpul loviturii de stat de anul trecut. Probabil intrucat depasise linia rosie trasata de ocupantul de facto al Turciei, impotriva lui Erdogan a fost instrumentata o lovitura militara de stat. Nu-mi dau seama daca lovitura de stat a fost prost gandita sau daca proiectul de slabire al puterii politice a armatei impus pas cu pas de Erdogan a reusit sa dejoace planurile de rasturnare a situatiei politice din tara. Cert este ca lovitura de stat a esuat in momentul in care nu s-a reusit lichidarea fizica - element de baza al planului. Bazandu-se pe o fundatie electorala solida, presedintele turc a inceput - ca efect direct al esecului loviturii de stat - despaducherea administratiei, armatei, justitiei si invatamantului. Cu toate ca actiunea sa a parut excesiva si nedemocratica, era singura cale eficienta de a curata tara de capusele cu dubla subordonare. Si i-a reusit din plin. Dupa cum limpede se observa, planul politic al lui Erdogan a fost, de la bun inceput, unul complex, articulat, pus la punct si gandit in cele mai intime detalii. Ultima isprava a sultanului a fost recentul referendum constitutional. Prin intermediul acestuia, Erdogan isi asigura toate parghiile puterii de care are nevoie pentru a-si duce planul pana la capat. Dar totusi, care este planul sau? VIZIUNEA 2023, programul asumat public, lasa sa se intrevada o tara dezvoltata economic, prospera si bine conectata la parghiile mondiale ale puterii. Superficial privind lucrurile arata exact asa cum ar trebui sa fie din punctul de vedere al celor corecti politic. Insa intotdeauna Erdogan a urmarit ceva mai profund. A fost capabil sa astepte 30 de ani pentru a se razbuna pe autorii loviturii de stat din 1980. E clar ca planul sau pentru 2023 trebuie sa fie mult mai amplu. Dar care? Personal cred ca dintotdeauna Erdogan a dorit sa se razbune pe cel mai mare dusman al sau: Mustafa Kemal sau Ataturk - asa cum i-a spus propaganda. Prin tot ceea ce face actualul presedinte al Turciei demonteaza masinaria gandita si pusa in functiune de Ataturk si de cei care s-au aflat in spatele sau. Sa fim bine intelesi, in ciuda sloganelor gasite in cartea de istorie modernizatorul Turciei n-a facut altceva decat sa lupte impotriva turcilor. Chiar daca n-o spune pentru ca nu e voie sau pentru ca nu o stie, turcul de rand simte asta. Reforma lui Ataturk a fost una impotriva turcului, a culturii si civilizatiei sale. Insiderii stiu mai bine cine-a fost Ataturk, care-au fost adevaratele sale origini si ce a urmarit de fapt. In numele modernizarii tarii s-au comis atrocitati in ceea ce priveste cultura si civilizatia traditionale. Sufismul a fost interzis, ritualurile religioase au fost limitate la minim, dorintele poporului au fost inlocuite de foile de parcurs pentru modernizare. Tara a fost rupta de istoria sa, iar agenda marilor puteri a fost pusa in aplicare exact asa cum fusese cerut. Turcia nu este decat o mica parte supravietuitoare a ceea ce-a fost Imperiul Otoman si, pentru a nu avea resentimente, i s-a desenat o istorie inselatoare, in care ucigasul joaca rolul bunului samaritean.Prin tot ceea ce face, Erdogan il inlatura treptat pe Ataturk. Sufismul e din nou eliberat, casele conspirative de rugaciune au fost scose la lumina cu fast, iar unele dintre ele au devenit obiective turistice. Sub noul sultan, Turcia cunoaste o renastere spirituala. Tara isi regaseste radacinile, iar istoria redevine logica. Otomanii nu sunt altii asa cum erau prezentati de propaganda noii limbi impuse fortat. Turcii isi redescopera istoria si sunt mandri de ea. Isi redescopera traditiile si se pot bucura liberi de ele. In mare, aici bate Erdogan: la adevarata esenta a tarii care, dupa revolutia lui Ataturk a fost nevoita sa se autocenzureze si, la fiecare tentativa de eliberare, cinica armata - altadata umar in umar cu poporul - iesea in strada pentru a restabili versiunea si viziunea ocupantului. Pana acum Erdogan a reusit in planul sau. Nu stiu de ce am impresia ca viziunea 2023 este una in care mausoleul din Ankara este daramat, in care Istanbului isi reia rolul de far al Turciei, iar politica, armata, justitia si educatia redevin turcesti. In fapt, planul lui Erdogan este o razbunare istorica, o lupta cu cel care pana acum a aparut ca un titan inaccesibil si care risca sa devina pigmeu. V-am spus, sunt multe lucruri nestiute care, treptat, vor iesi la lumina. Ceea ce trebuie insa constientizat este ca lupta de-abia de-acum incepe. Inainte de final voi aminti un lucru care nu-i de ignorat. Ca orice luptator solitar, Erdogan are o mare problema: nu si-a asigurat succesiunea. La ora actuala este singurul soldat pe cal alb care lupta. Neasigurarea succesiunii va face ca idealurile sale sa fie aruncate la lada de gunoi a istoriei, iar marele sau rival sa castige meciul. In fapt, o miscare se dovedeste puternica atunci cand are forta de a continua dupa ce initiatorul sau va fi uitat. Luptele si planul sau secret il fac pe Erdogan sa uite acest amanunt. Daca nu-si va amnti in timp util, intreaga sa lupta se va dovedi una cu morile de vant. Aceasta din cauza ca o viata de om e prea scurta pentru marile rafuieli ale istoriei.

Sursa: trenduri.blogspot.ro