AmosNews
Mircea Dinescu: Generalii lui Ceausescu sunt vinovati de mortii de la Revolutie, nu Iliescu
- Generalii lui Ceausescu sunt vinovati de mortii de la Revolutie, nu Iliescu - a spus Mircea Dinescu, inaintea audierii de la Parchetul Militar din dosarul crimelor impotriva umanitatii.

ProTV
Mircea Dinescu, audiat in Dosarul Revolutiei: Daca nu iesea Iliescu la televizor, poate depuneati o floare pe mormantul meu
Mircea Dinescu a fost audiat joi ca martor in dosarul Revolutiei si le-a vorbit procurorilor militari despre evenimentele de dupa 22 decembrie 1989. Poetul si disidentul care a anuntat la Revolutie: Am invins, dictatorul a fugit, a vorbit acum despre Ion Iliescu si despre manipularea si diversiunea din studiourile Televiziunii Romane.
- Povesti de spus la gura sobei, nu intr-o ancheta, apreciaza Dinescu, nemultumit ca cercetarea penala nu a fost finalizata mult mai devreme.
Pe 22 decembrie 1989, Mircea Dinescu era plasat in arest la domiciliu si pazit de securitate, dupa ce in martie fusese concediat de la Romania Literara, pentru ca il criticase dur pe Nicolae Ceausescu in Liberation. Dupa pranz a ajuns in studiourile Televiziunii Romane, alaturi de Ion Caramitru. Momentele acelea sunt acum cercetate de procurorii militari, in dosarul in care se vorbeste despre infractiuni contra umanitatii. Declaratia lui Mircea Dinescu se poate dovedi una extrem de importanta, cata vreme procurorii vorbesc despre manipularea din studiourile Televiziunii Romane. Asa au aparut si victimele. Intr-o declaratie de patru ore, filmata de anchetatori, Mircea Dinescu a vorbit si despre Ion iliescu. Deloc critic. Mircea Dinescu a marturisit si ca traieste datorita lui Ion iliescu, iar ancheta procurorilor militari, altfel binevenita, apare mult prea tarziu.

Digi24
Mircea Dinescu, audiat in dosarul Revolutiei: Un terorist n-au prins, sa ni-l fluture la televizor
Scriitorul Mircea Dinescu a ajuns joi dimineata la Parchetul General pentru a fi audiat in dosarul Revolutiei. In dosarul Revolutiei, ancheta deschisa de procurorii militari anul trecut vizeaza o noua acuzatie: infractiuni contra umanitatii, o fapta care nu se prescrie.
Actualizare 13:30. Mircea Dinescu a plecat de la Parchetul General. El a declarat ca a scris un mic roman. Scriitorul le-a mai spus jurnalistilor ca generalii lui Nicolae Ceausescu aveau un interes mai mare sa-l ucida, decat Ion Iliescu.
- El era marginalizat. Iliescu nu este marele manipulator, Iliescu a fost manipulat, e fricos, s-a lasat purtat de valul de baieti. A fost purtatorul de cuvant al vechilor slugi, a spus el.
Mircea Dinescu a declarat ca pastrand proportiile, ma simt ca Nicolae Balcescu.
- Dupa ce a condus Revolutia la 1848, ar fi audiat la 1875 sa-si fi dat cu parerea, a adaugat el.
- Mi se pare ca jucam intr-o telenovela, fiindca ani de zile atunci cand ar fi trebuit sa se discute lucrurile s-au facut tot felul de comisii si s-a ingropat chestia. Dupa 27 de ani ce sa afli, ce s-a intamplat la televiziune?, a mai spus scriitorul.
Dinescu a mai spus ca s-a intamplat o minune ca Romania sa treaca de la comunism la capitalism, insa unul pe care nu l-a banuit nici Carl Marx.
- Facut de activisti de partid si de securisti, a precizat el.
- Sa ne inchipuim acum ca toate acele personaje du sub Ceausescu au disparut peste noapte, in neant si s-au culcat linistite. Dupa o saptamana de la evenimente Militia s-a numit Politie, dupa doua luni Securitatea s-a numit SRI, a mai declarat Mircea Dinescu.
- Mie mi s-a parut un lucru nepermis ca nu s-a vorbit despre jumatatea aia goala si ani de zile si-au dat cu parerea despre Revolutie numai fostii securisti, de la Timisoara, de la Bucuresti. Cum e istoricul ala. Deci toate cartile de istorie sunt scrise din punctul de vedere al Securitatii si scrise de baieti care au avut de-a face cu ei, cum e Stoenescu asta, care a fost informator al Securitatii. Reiese ca Securitatea era o institutie suava si delicata, ca au venit niste KGB-isti si au intepat oameni cu steaguri in fund ca sa izbucneasca Revolutia in Piata Palatului. Unul n-au prins! Pe vremea cand toata lumea murea de frica, stiind ca se asculta telefoanele, de ce n-ati pastrat si voi unul de samanta, un terorist nu ati pastrat, sa ni-l fluturati la televizor, a spus Mircea Dinescu.
- Chiar si la TVR, cand am intrat si am spart ferestrele, a venit directorul si televiziunea era ocupata de tot soiul de personaje care pregateau zilele de sfarsit de an in cinstea tovarasului, actori, cantareti, activisti de partid. Toti si-au tras tricolor pe mana dupa aia ca in loc de hau hau cu nea Nicu au zis ca au devenit revolutionari si acum au carnete de revolutionari, a subliniat el.
Mircea Dinescu a mai spus ca adevarul e limpede si ca nu intra doua sabii in aceeasi teaca.
- Din cand in cand, in loc sa spunem povesti la gura sobei, spunem la gura Parchetului, a precizat scriitorul.
- Eu am o teorie. Cand rusii au intrat in Praga si Ceausescu a avut curajul sa protesteze, cuprins de frica s-a gandit ca rusii ar putea sa intre si in Romania. Si atunci cineva l-a sfatuit ca in momentul in care ar intra rusii, pe caile de intrare sa existe un razboi de gherila ca sa tina in joc cateva ore armata de ocupatie si sa aiba el timp sa fuga in Occident si sa traga acolo un guvern de exil. De aici erau banii Securitatii, pentru prezumtivul guvern de exil. Si simulatoarele de pe acoperisuri, care dadeau impresia ca sunt mitraliere dar erau aparate cu foc la gura tevii dar fara glont, si baietii care trageau cu lunetele si nimereau de obicei in frunte. In loc sa le foloseasca impotriva rusilor le-au folosit impotriva oamenilor iesiti in strada, a spus Dinescu.
Intrebat daca Ion Iliescu a fost un inger sau un demon, el a raspuns ca nici una, nici alta:
- Iliescu nu era un om foarte curajos. El e si o victima a propriului destin de activist de partid, care s-a trezit peste noapte ca trebuie sa construiasca capitalismul in Romania dupa ce toata viata a vorbit despre Marx si Lenin. In clipa in care a venit Iliescu, toti activistii, generalii de securitate - care in mod normal trebuiau sa plece odata cu Ceausescu - au venit in spatele lui Iliescu si atunci noi am parut o cantitate neglijabila, a adaugat scriitorul.
El a mai spus si ca fostii generali s-au mancat unii pe altii.
- Chitac fusese de fapt la Timisoara si omorase oameni, acolo daduse ordine criminale. Stanculescu la fel. Diversiunea era, pai cum sa auzi doi generali de Armata si unul de Securitate intrebandu-l pe ala cine sunt astia, oamenii tai? Ei trebuiau sa stie cine sunt aia care trag. Toti cetatenii care aveau masina de scris, o data pe an, te duceai cu masina la Militie si in fata unui plutonier bateai caracterele literelor. Era considerata o arma periculoasa. Erau cercurile din jurul lui Ceausescu. El era semianalfabet dar era om siret si isi facuse garda pretoriana in jurul lui. Erau si trupe din Libia care se antrenau in Romania. Ei stiu cine au fost, tot dintre ei, cine aveau arme, a completat Mircea Dinescu.
Noi audieri
Fostul prim-ministru Petre Roman a fost audiat ieri in acelasi dosar. In acest dosar au mai fost audiati, ca martori, europarlamentarul Laszlo Tokes si directorul Teatrului National Bucuresti, Ion Caramitru, fost membru al Biroului Executiv al Consiliului Frontului Salvarii Nationale. Dupa 27 de ani de tergiversari, Parchetul General a decis sa redeschida Dosarul Revolutiei si sa investigheze, in rem, infractiuni impotriva umanitatii:
- Din modul in care s-a produs acest atac reiese existenta unui plan dupa care s-a actionat.
Procurorii militari vorbesc deschis despre greselile facute in Dosarul Revolutiei. Ancheta inceputa in anul 1990 este plina de erori, omisiuni si neglijente. In primele luni ale anului 1990, procurorii din toata tara au deschis 4544 de dosare penale. Pana in anul 1995 au fost trimise in judecata doar 275 de persoane printre care: 25 de generali, 114 ofiteri si 87 de civili. Majoritatea a facut parte din regimul comunist. Nicio persoana din grupul care a preluat puterea dupa 22 decembrie 1989 nu a ajuns in fata judecatorilor. Anchetatorii au ajuns la concluzia ca de vina pentru multe dintre vietile pierdute ar fi chiar tocmai cei care au luat puterea, dupa fuga lui Nicolae Ceausescu. Initial, procurorii militari au spus ca in Romania a existat un vid de putere in perioada 22- 27 decembrie 1989. Astfel, nimeni nu poate fi tras la raspundere pentru deciziile luate in acea perioada in care au fost inregistrate cele mai multe decese.
- Nu a fost revolutie, a fost o lovitura de stat, spune generalul in rezerva Iulian Vlad, fost sef al Securitatii.
Dupa analiza facuta de sefii parchetului s-a ajuns la concluzia ca exista documente clare care dovedesc ca puterea fost preluata inca din 22 decembrie 1989 de catre Consiliul Frontului Salvarii Nationale.
- Pentru pastrarea puterii, prin actiunile desfasurate si masurile dispuse, noua conducere politica si militara instaurata dupa data de 22.12.1989 a determinat uciderea, ranirea prin impuscare, vatamarea integritatii fizice si psihice, respectiv lipsirea de libertate a unui numar mare de persoane. Reiese existenta unui plan dupa care s-a actionat, plan care a urmarit crearea unei stari de confuzie in randul fortelor armate, prin divizarea conducerii Ministerului Apararii Nationale si difuzarea unor ordine, rapoarte si informatii false, scoaterea in strada si inarmarea populatiei, respectiv crearea aparentei unui razboi civil, afirma Marian Lazar, procuror militar.
La inceputul anului 2016, conducerea Parchetului General a analizat decizia procurorilor de a inchide dosarul Revolutiei. Dupa ce a recitit mii de declaratii si documente, a descoperit nereguli grave.
- Am constatat ca solutia de clasare a parchetelor militare este netemeinica si nelegala, fiind adoptata pe baza unor cercetari incomplete, cu ignorarea unor date si documente esentiale referitoare la evenimentele din 1989. Toate acestea zadarnicind aflarea adevarului si identificarea tuturor faptuitorilor precum si a faptuitorilor din spatele faptuitorilor, spune Bogdan Licu, procuror general adjunct al Romaniei.
In decembrie 1989 au murit 1104 persoane si au fost ranite 3320. Ancheta redeschisa anul trecut isi propune sa afle adevarul despre moartea a 709 romani si ranirea prin impuscare a 1855. Intre timp, probele si martorii au disparut sau continua sa dispara. Personaje cheie din dosarul Revolutiei au murit. Generalii Victor Atanasie Stanculescu, Stefan Gusa si Nicolae Militaru au luat cu ei in viata de apoi informatii pretioase. O parte dintre membrii FSN cum ar fi Silviu Brucan, Alexandru Birladeanu sau Sergiu Nicolaescu au murit si ei. La inceputul anchetei, procurorii au avut o lista lunga de suspecti pe care, intre timp, i-au scos de sub urmarire penala pe motiv ca faptele lor s-au prescris. In 2016, ancheta deschisa de procurorii militari vizeaza o noua acuzatie: infractiuni contra umanitatii, o fapta care nu se prescrie.

Surse: AmosNews, ProTv, digi24