Cristina Leordeanu a publicat pe pagina sa de Facebook o notita despre viata oamenilor internati in spital. Puteti citi un fragment din aceasta notita si cateva comentarii:
Cristina Leordeanu: In patul din dreapta lui tata, statea un om fara ambele picioare. De la diabet. Tanar, 59 de ani, dar singur pe lume. Nu avea pe absolut nimeni. Nici o ruda apropiata. Doar rude indepartate, de care nu mai stia nimic. Aici, la Cardiologie, era internat fiindca facuse un infarct. In fata era un tigan, bolnav de ciroza, cu mestastaze nu stiu de ce grad, cred ca avea 200 de kilograme, cu probleme psihiatrice grave si cu inima varza. In patul de langa geam era un om care arata normal. Se si misca bine. Era destul de vioi. Avea diabet si o valva la inima care nu prea mai inchidea bine. Da' plangea intruna. Cu lacrimi grele. Langa el, in vizita, era un baietel, avea 16 ani. El era viteaz:
- Linisteste-te, tataie, asta e viata.
Nu trecusera 2 saptamani de cand murise baiatul de 42 de ani al batranului si tatal pustiului.
Imediat dupa inmormantare, batranul facuse un infarct. Avea inima franta si la modul cel mai propriu, nu numai la figurat. Un alt batranel, o mana de om, avusese ciroza, dar se facuse bine. Aici era fiindca facuse o criza de angina pectorala (preinfarct ii zicea pe vremuri). Dar avea si un tub care ii iesea din gat, prevazut cu un buton. Arata tare ciudat. Avea cancer la corzile vocale si ca sa vorbeasca trebuia sa apese pe butonul ala, altfel nu iesea nimic din gatul lui. Asta era un tip vesel, povestea prin cate trecuse in viata, mult mai multe decat am povestit eu aici, razand. Si glumind. Ca inca asa zicea si nenea caruia ii murise baiatul, ca la fel era si raposatul, o veselie de om. Rasesera cu totii seara la masa si dimineata l-au gasit mort. Ii statuse inima. Dintre toti, tata era cel mai bine cu sanatatea, desi cel mai in varsta din salon. I-a fost greu dupa plecarea mamei. Si ca sa nu avem surprize, el fiind cardiac, l-am internat. Acum e mai bine, multumim lui Dumnezeu. Daca ma apuc sa povestesc ce mai era prin saloane cand am fost cu mama, Dumnezeu s-o primeasca la El, cred ca mi se face si mie rau, asa ca ma opresc.

xxx

Matty Crissa: Inceputul postarii tale pare decupat din romanul lui Petre Salcudeanu, Biblioteca din Alexandria. In roman actiunea se petrece intr-o un sanatoriu TBC. O atmosfera terifianta. Asa ai inceput si tu. Offff!

xxx

Carmen Madeleine Curea: Viata in spital este interesanta, nu poate fi povestita pt. ca nu poate fi inteleasa. Trebuie traita, macar putin!

xxx

Florian Popa : Cristina, stiam ca esti talentata. Aici este o mostra de mare talent in ale scrisului. (Mi-a placut fragmentul in care scrii ca e un tanar de 59 de ani. De multe ori auzi la stirile tv o expresie care ma enerveaza: un batran de 60 de ani etc. Dar asta e alta poveste.) Revin la proza ta. Urata-i viata! Ma incurajez singur si zic: bine ca nu suntem noi in locul acelor amarati de pe patul de spital. Fiecare dintre noi a avut o ruda apropiata sau un prieten intr-o astfel de situatie. Si esti total dezarmat, pt. ca nu ai cum sa ii ajuti pe cei dragi, pe care ii vezi termindu-si viata, incet-incet, in fata ta. Ca un film cu un final inexorabil, pe care il stii dinainte.