www.descopera.ro informeaza: Legendele povestesc ca Poseidon, zeul marii, s-a indragostit, intr-o buna zi, de nimfa Korkyra, fiica raului Asopos, si a rapit-o, ducand-o intr-o frumoasa insula a Marii Ionice, insula careia zeul i-a dat numele fetei. Cu vremea, in dialectul doric, numele a inceput sa fie rostit Kerkyra, si asa o numesc grecii si in ziua de azi. Daca va intrebati despre ce insula misterioasa o fi vorba, veti fi mirati sa aflati ca e una dintre cele mai cunoscute, admirate si vizitate. E insula cunoscuta de noi toti sub numele - italienizat - de Corfu.

In metru antic

Populata din Antichitate de colonisti veniti din alte parti ale Greciei (in special din Corint) atrasi de minunata ei asezare - minunata din punct de vedere comercial -, insula s-a dezvoltat cu repeziciune, platind, insa, tributul obisnuit: a fost prada lacomiei si ambitiilor de cucerire ale popoarelor din jur.
Aici s-a dat prima batalie navala cunoscuta in istoria Greciei (aproximativ in anul 664 i. Hr.), in urma careia insula a fost cucerita de tiranul corintian Periandros. Curand, insa, Corfu si-a recastigat independenta si, de atunci, a tot incercat sa ramana in afara conflictelor care izbucneau frecvent intre orasele grecesti antice si sa se ocupe, pur si simplu, de comert. Mentinerea acestei sanatoase neutralitati nu era insa posibila tot timpul, intr-o vreme in care cetatile grecesti, orase-state avand fiecare ambitiile sale, se luptau intruna, pe mare si pe uscat, pentru a-si spori puterea si a-si extinde dominatia. Timp de 4 secole, insula a mai fost asediata si chiar cucerita, pentru scurte perioade, cand de Sparta, cand de Siracuza, cand de piratii ilirici, fiind eliberata, in 229 i. Hr., de catre romani, care i-au conferit rangul de stat liber, utilizand-o insa ca baza navala pentru operatiunile lor armate si comerciale in Mediterana.
Dupa infiintarea de catre romani in anul 31 i. Hr a puternicului oras Nicopolis, o cetate activa, foarte populata si care indeplinea un important rol comercial si cultural in regiune, Corfu a intrat oarecum intr-un con de umbra si, timp de aproape un mileniu, a fost lasata in pace de mai toata lumea.


Sub protectia venetienilor

In Evul Mediu insa, odata cu ridicarea Regatului normand al Siciliei, Corfu a fost vazuta iarasi ca o ispita militara si comerciala. Marile puteri care isi desfasurau fortele in Marea Mediterana s-au batut pentru cucerirea insulei: a fost ocupata de normanzi (secolele al XI si al XII-lea) , apoi de genovezi (1197-1204), pe care i-au gonit venetienii. In secolul al XIII-lea a fost, pentru cateva decenii (1214-1259) sub stapanirea grecilor, pentru ca, in 1267, sa intre sub dominatia casei de Anjou, una dintre cele mai puternice dinastii nobiliare ale Europei acelor vremuri.
Dar casa de Anjou s-a multumit cu o stapanire formala asupra insulei, fara a lua masuri pentru a-si apara aceasta proprietate, astfel incat, in vremea suveranitatii angevine, Corfu a ajuns la bunul plac al aventurierilor de toate neamurile care bantuiau prin Mediterana. Drept care, in 1386, satula de aceste lovituri ale hazardului si cautand stabilitate si siguranta sub ocrotirea unui stapan puternic, populatia din Corfu s-a pus singura sub ocrotirea Venetiei, la vremea aceea o infloritoare republica maritima, ce domina militar si comercial Mediterana. Venetia a dobandit suveranitatea asupra insulei, oficial, in anul 1401.
A fost, din partea corfiotilor, o hotarare buna, o alegere inteleapta, caci venetienii - care au stapanit Corfu din 1401 pana in 1797 - si-au luata in serios rolul de suverani si au inzestrat noua posesiune cu fortificatii zdravene, menite sa reziste atacurilor la care avea sa mai fie supusa insula.
Priceperea venetienilor in materie de constructii militare s-a vazut de-a lungul celor 4 veacuri in care au stapanit Corfu si in care turcii - inamicii traditionali ai venetienilor - au incercat de mai multe ori sa cucereasca insula. Dar fortificatiile ridicate de venetieni au rezistat si celor mai grele asedii (ultimul a avut loc in 1716); gratie acestor exceptionale edificii de aparare, atacurile au fost, de fiecare data, respinse. Infrangerea turcilor in 1716, dupa un asediu de 22 de zile, a fost sarbatorita in toata Europa; in secolul al XVIII-lea, cand o mare parte a continentului era sub stapanirea Imperiului Otoman, insula era privita ca un avanpost al civilizatiei occidentale in estul europei si un bastion al crestinismului in fata invaziei otomane.