Senatorul Gheorghe Saghian a sustinut o declaratie politica, intitulata: Abandonul copiilor. Puteti citi in continuare textul integral al declaratiei politice.
Conform datelor centralizate de catre Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului si Adoptie (ANPDCA), aproape 1.000 de copii au fost abandonati, in 2015, in spitale, iar mai mult de jumatate dintre ei au fost lasati in maternitati. Mai exact, 977 de copii au fost parasiti in maternitati si alte unitati sanitare, in anul 2015. Cei mai multi, respectiv 624, au fost abandonati dupa nastere, in maternitati. Alti 326 de copii au fost lasati in sectii de pediatrie, iar 27 in alte sectii de spital. Este important de mentionat ca, dintre cei 977 de copii abandonati, 885 au fost externati, insa doar 388 s-au reintors in familie. Alti 380 de minori au ajuns in grija unor asistenti maternali, 35 au fost plasati la familii, 30 au ajuns in centre de plasament, 16 in centre de primire in regim de urgenta, trei in familia extinsa si 33 in alte situatii.
Cred ca aceste date trebuie analizate corespunzator si, mai ales, consider ca trebuie luate masurile necesare pentru ca aceste cifre sa scada. In contextul abandonului nou-nascutilor, trebuie sa subliniem faptul ca 40% dintre mame se afla in stare de depresie dupa nastere, aceste stari fiind depistate doar in 29% dintre cazuri, asa cum ne arata Organizatia Mondiala a Sanatatii.
Din toate cifrele prezentate reiese ca pericolul cel mai mare exista imediat dupa nastere, cand mamele, de cele mai multe ori confuze, isi abandoneaza copilul, tocmai cand acesta ar avea cea mai mare nevoie de ingrijire si dragoste materna pentru a-si construi un atasament afectiv, care constituie baza pentru toate relatiile viitoare ale copilului si determina dezvoltarea lui in mod decisiv.
Aceste aspecte trebuie corelate cu efectele negative recunoscute ale institutionalizarii asupra dezvoltarii copilului â€" sub aspect fizic, intelectual si psihosocial â€", ele fiind abordate in multiplele studii si cercetari stiintifice. Pe scurt, acestea ne arata faptul ca daunele aduse dezvoltarii copilului sunt cu atat mai mari, cu cat copilul este mai mic si cu cat este mai indelungata durata aflarii lui in institutie. Lipsa unei familii face ca viata acestor copii sa decurga intr-o lume paralela, care nu-i poate pregati pentru viata si pentru o interactiune sociala adecvata.
Din pacate, sistemul de protectie al statului nu este suficient de pregatit ca sa ofere servicii de sprijin familiei si sa previna abandonul copilului. Nici gasirea rapida a unor solutii care sa permita copiilor parasiti sa creasca in mediul familial nu pare a fi o prioritate a sistemului actual. Astfel, plasarea copiilor in ingrijire rezidentiala ramane in continuare cea mai frecvent aplicata masura de protectie pentru copiii mici lasati fara ingrijirea parintilor. Sa nu uitam insa ca, pe termen lung, ingrijirea in institutii implica si costuri extrem de mari pentru intreaga societate â€" nu doar din motivul ca absoarbe resurse importante, dar si pentru ca perpetueaza discriminarea copiilor, tergiverseaza evolutia lor in adulti capabili de a se integra social si a fi eficienti, si astfel produce adulti care devin o povara pentru comunitate.
O prima solutie ar fi ca maternitatea sa devina locul unde sunt dezvoltate servicii specializate de consiliere, sprijin adresat femeilor insarcinate si mamelor in vederea prevenirii actiunilor de abandon. In plus, sunt necesare masuri si protocoale clare de identificare a gravidei in momentul prezentarii la doctor si la maternitate pentru nastere. Acest lucru este deosebit de relevant intrucat este stiut faptul ca o femeie gravida incearca de multe ori sa-si ascunda identitatea atunci cand are ganduri de abandon. Din pacate, multe gravide nu prezinta, la momentul internarii, actele de identitate, iar acest lucru ar trebui remediat.
Fara doar si poate, institutiile medicale, fiind locul cu cele mai inalte frecvente de abandon, merita o atentie speciala in sensul consolidarii capacitatii institutionale de a gestiona cazurile cu risc de abandon. Este locul unde se poate interveni cel mai eficient prin consiliere, incurajarea alaptarii la san, a contactului dintre mama si copil, astfel contribuind la crearea atasamentului mamaâ€"copil. Interventiile profesionale ale asistentilor sociali, realizate in locul si momentul producerii abandonului, vor reduce numarul intrarilor copiilor mici in sistemul rezidential. De asemenea, in institutia medicala unde se produce abandonul, este indicat sa nu se retina copiii mai mult decat este necesar pentru perioada de investigatii medicale si tratament, aceasta institutie avand responsabilitatea si capacitatea de a actiona prompt, in conlucrare cu autoritatile locale, in vederea gasirii solutiilor adecvate pentru fiecare copil abandonat.
In plus, in institutiile medicale trebuie sa fie create conditii care contribuie la procesul de dezvoltare cognitiva, psihosociala a copilului. Este necesar sa existe camere amenajate pentru joc si personal care sa aiba grija de aspectele stimularii copiilor prin comunicare, interactiune si joc.
In acest context, trebuie sa ne indreptam atentia catre modificarea cadrului legislativ in sensul dezvoltarii serviciilor de asistenta sociala care sa preia raspunderile privind protectia copilului nou nascut, accentul fiind pus pe prevenirea abandonului â€" dezvoltarea continua a unui cadru legal care sa permita infiintarea, functionarea si diversificarea serviciilor alternative de prevenire a abandonului si de reintegrare familiala. Este important ca acest cadru legislativ sa confere o identitate legala si o perspectiva durabila formelor de protectie deja existente, cum ar fi centrele de zi, serviciul de asistenta parentala profesionista, centrele de sprijin psihosocial si altele â€" descentralizarea serviciilor de asistenta sociala si protectie a copilului catre autoritatile locale si pregatirea contextului material, uman si financiar care sa faca autoritatile locale capabile sa preia aceasta responsabilitate â€" aplicarea principiului subsidiaritatii in domeniul asistentei sociale care inseamna proximizarea serviciilor fata de beneficiar.
Chiar daca in unele situatii dificultatile materiale nu reprezinta neaparat cauza determinanta a abandonului, ele constituie un context negativ, care sporeste riscul abandonului si al institutionalizarii copilului in cazuri in care familia se confrunta si cu alte probleme. Frecventa inalta a acestei cauze denota gradul foarte ridicat de vulnerabilitate a familiilor si indica asupra necesitatii de dezvoltare la nivel comunitar a serviciilor de sprijin familial, care ar pune accentul pe prevenirea abandonului. Cu alte cuvinte, situatiile de saracie concretizate in lipsa unei locuinte adecvate, a unui venit minim stabil, imposibilitatea de a satisface nevoile de hrana si dezvoltare a copilului, boala unui membru al familiei, alcoolismul parintilor etc. determina familiile sa recurga tot mai des la alternativa institutionalizarii propriilor copii. In acest sens, trebuie elaborate politici active de sustinere a familiilor, astfel incat acestea sa poata gestiona situatiile de risc sau crizele aparute la un moment dat.
Un alt aspect esential este regandirea raportului dintre elementele de protectie sociala si elementele de asistenta sociala. In plus, pot fi adoptate numeroase masuri pe termen mediu si scurt, precum: crearea mecanismelor de prevenire a intrarilor copiilor in sistemul rezidential, prin stabilirea unor criterii sau ierarhii clare de aplicare a masurilor de asistenta si protectie, crearea mecanismelor de promovare si incurajare a formelor existente de tip familial de protectie a copilului: casele de copii de tip familial, asistenta parentala profesionista, adoptia, tutela, crearea unui sistem unic de monitorizare, evaluare si urmarire a copiilor aflati in sistemul de protectie si, nu in ultimul rand, promovarea unor programe de planificare familiala, asigurand un acces preferential la acestea al populatiilor vulnerabile, care reprezinta un risc sporit de esec parental. Tot in acest sens, este necesar sa incurajam promovarea activa a unei curricule scolare privind educatia in baza formarii deprinderilor de viata.
In definitiv, crearea unui mediu protector la toate nivelele â€" familie, comunitate, societate â€" este cruciala pentru supravietuirea, sanatatea, educatia si siguranta copiilor din tara noastra.