Mariustuca.ro / EXCLUSIV. Raed Arafat: Zilnic, SMURD efectueaza, in medie, 1.000 de interventii, cu 280 de echipaje de prim ajutor, 30 de terapie intensiva, 8 de terapie intensiva pentru nou-nascuti, 8-9 elicoptere (Autoare: Magda Marincovici)
Vineri, 25 septembrie, la Targu Mures, au avut loc ceremonii care marcheaza sarbatorirea a 25 de ani de existenta a SMURD. Au defilat pompieri scotieni, cantand la cimpoaie, au fost ceremonii militare cu predarea drapelului de lupta al ISU Mures si defilarea fortelor SMURD. Detasamentele din fiecare judet din Romania au avut alaturi pompieri din Scotia, Franta si Republica Moldova. Ziua SMURD s-a incheiat in haine festive la Gala SMURD 25, gazduita de Palatul Culturii.

In exclusivitate, parintele SMURD, secretarul de stat in Ministerul Afacerilor Interne, doctorul Raed Arafat, ne spune cum era cand a inceput sa scrie istoria SMURD, cum, treptat, SMURD s-a impus ca un concept flexibil, solid si integrat, cum si-a dovedit maturitatea in interventiile de la Maternitatea Giulesti si din Muntenegru si cum SMURD trebuie sa ramana un serviciu public pentru salvarea de vieti.

- Cum era in urma cu 25 de ani asistenta medicala de urgenta?
- Erau ambulante, dar cu o dotare minima si, adesea, cu personal insuficient pregatit pentru asistenta de urgenta, fara echipamente speciale pentru descarcerare. Erau ambulante gen Dacia break si TV-uri. Nucleul il reprezinta Clinica de anestezie terapie intensiva Tg. Mures, anul 1990, avand la baza transferul unui echipaj medical spitalicesc cu dotarea necesara la locul unde se afla pacientul in stare critica, pentru asistenta medicala de urgenta calificata. Treptat, s-a adaugat componenta de descarcerare si conceptul s-a extins si inalte judete.


- Este perioada cand serviciul se numea SMUR sau Serviciul Mobil de Urgenta si Reanimare. Cand a a primit numele de SMURD?
- Din anul 1993, Serviciul Mobil de Urgenta si Reanimare (SMUR) a devenit Serviciul Mobil de Urgenta, Reanimare si Descarcerare (SMURD).
1994 a fost un an de mare importanta din punct de vedere al dezvoltarii asistentei medicale de urgenta in judetul Mures si poate chiar la nivel national. Cu sprijinul Serviciului de Urgenta din Edinburgh si al BBC-Londra, s-a construit primul departament de urgenta unic dupa modelul celor din Marea Britanie si Statele Unite. Noul Departament sau Serviciu de Urgenta” a fost amplasat in curtea Spitalului Clinic Judetean Mures si a inceput sa functioneze de la sfarsitul lui iulie, 1994.

- Dar si 2006 a a fost un an important.
- Da, este anul in care modul de functionare a sistemului de asistenta medicala de urgenta inclusiv a SMURD-ul sunt precizate in legea sanatatii. Pana atunci, despre cum functioneaza SMURD erau precizari in legea pompierilor si in alte acte normative. Dupa 2006, cu sprijin de la nivel central, din partea guvernelor, am reusit sa ajungem la un sistem extrem de complex, care nu inseamna numai SMURD (ca parte a unitatilor de pompieri ale inspectoratelor pentru situatii de urgenta), dar si ambulanta, pompierii, unitatile de primiri urgente, de unde provin medicii si asistentele medicale, care lucreaza pe masinile si elicopterele SMURD-ului, avionul care a fost introdus in urma cu doi ani.
Treptat, am ajuns la un sistem foarte complex, integrat si flexibil, spre care privesc multe tari considerandu-l un model foarte bun. De altfel, cu sprijinul Guvernului de la Bucuresti si cu dorinta celui de la Chisinau sistemul SMURD se va putea extinde in Republica Moldova.

- Domnule ministru, cate ambulante actioneze, in medie, zilnic, si la cate interventii sunteti solicitati?
- Pe zi, SMURD-ul are operationale peste 280 de echipaje de prim ajutor, 30 de echipaje de terapie intensiva, 8 echipaje de terapie intensiva mobila pentru nou-nascuti, 8-9 elicoptere functionale pe zi, plus accesul la alte resurse necesare, pe care le putem solicita de la Armata”, Ministerul Afacerilor Interne. In curand, introducem interventiile pe Dunare, cu barca, achizitionata prin fondurile din 2% pe care, ulterior, le vom extinde. La acestea se adauga avionul SMURD, care efectueaza transferurile de urgenta ale pacientilor in stare critica, pe distante mari. In SMURD, sunt implicati peste 3.000 de pompieri, sute de medici si asistenti medicali, care fac garzi in cadrul masinilor si elicopterelor, piloti, cei care efectueaza operatiile de descarcerare. Intr-un cuvant, un numar mare de oameni pregatiti, daruiti si implicati in salvarea vietii semenilor.

- Si asa cum va stim cu siguranta inca mai aveti de lucru, ca nu va veti opri aici.
- Mai avem inca mult de lucrat mai ales pe partea calitativa si a cresterii competentelor, mai ales in cazul echipajelor de prim ajutor, deziderat in curs de realizare. Mai avem de lucrat pe partea de raspandire a echipajelor SMURD, de crestere a numarului echipajelor de terapie intensiva, de acoperire cu acest tip de echipaje judetele unde acestea lipsesc, de creare a unor baze aeriene de salvare, mai ales pentru zonele montane. Eu spun ca mai avem mult de lucru pentru consolidarea SMURD si a intregului sistem de urgenta.

- Domnule ministru, ce a insemnat istoria de 25 de ani a SMURD?
- A insemnat multe, foarte multe intamplari si fericite, si triste... A insemnat oameni pierduti la datorie. A insemnat interventii reusite si mai putin reusite... Inseamna, zilnic, o medie de 1.000 de interventii de urgenta. Adica foarte mult. Si este o medie in crestere: anul trecut, aveam, zilnic, in medie, 850 de interventii.

- Domnule ministru, eu am sa amintesc episodul Maternitatea Giulesti”.
- La Maternitatea Giulesti am avut o interventie extrem de presanta si dificila. Din punctul nostru de vedere, a fost o interventie bine realizata, chiar daca au fost si victime. Dar sa ne aducem aminte de accidentul din Muntenegru, cu transferul victimelor. Pentru noi a fost o premiera si o provocare de amploare, in cadrul careia a trebuit sa actionam in afara tarii. A fost un episod care a marcat maturitatea SMURD, coordonarea precisa cu alte structuri.

- Domnule ministru, se va privatiza SMURD ?
- SMURD nu rimeaza cu privatizarea, cu externalizarea sau, cum spuneau unii la un moment dat, echipaje tip SMURD in cadrul diferitelor firme. SMURD-ul ramane SMURD, componenta a Ministerului Afacerilor Interne in colaborare cu Ministerul Sanatatii. Este un serviciu public. Iar in secunda in care acest concept se modifica SMURD-ul nu va mai fi SMURD. Va fi orice altceva, o firma care face bani! Eu sper ca niciodata sa nu asistam la asa ceva.

Domnule ministru, va multumesc si La multi ani SMURD!