romanialibera.ro / Cum ar putea Arabia Saudita sa rezolve criza refugiatilor/ Autoare: Antonia Deak
In timp ce tarile europene se chinuie sa gaseasca locuri pentru a primi toti sirienii care fug de razboiul civil, Arabia Saudita are 100.000 de corturi goale care ar putea gazdui, in conditii bune, aproape 3 milioane de refugiati. Cu toate acestea, tara araba nu s-a oferit sa rezolve criza refugiatilor.
Cele 100.000 de corturi, care masoara fiecare cate 8 metri patrati, sunt localizate in orasul Mina, in tabere intinse pe aproximativ 20 de kilometri patrati, in care exista bucatarii si toalete. Aceste corturi au fost construite de guvernul Arabiei Saudite in anii 1990 si au fost refacute in anul 1997, astfel incat sa fie rezistente la foc si sa aiba aer conditionat, scrie infowars.com.
In aceste conditii, mai multe tari occidentale au criticat statele bogate din zona Golfului Persic, cerandu-le sa intensifice eforturile pentru a primi refugiati din Orientul Mijlociu, in contextul afluxului de imigranti ajunsi in Uniunea Europeana.
Arabia Saudita se apara de critici spunand ca toate cele 100.000 de corturi sunt necesare pentru a gazdui pelerinajul anual la Mecca (evenimentul dureaza doar cinci zile pe an). In plus, autoritatile saudite sustin ca tara a primit deja aproximativ 2,5 milioane de sirieni de la izbucnirea conflictului.
Grupurile de activisti pentru drepturile omului spun insa ca sirienii nu au primit statutul de imigranti in Arabia Saudita si, de asemenea, ca numarul anuntat de autoritatile saudite include si sirieni care lucreaza acolo, legal.
- Arabia Saudita nu ii considera pe sirieni refugiati si nu ii cazeaza in centre pentru imigranti, respectandu-le demnitatea si siguranta, a declarat, sub protectia anonimatului, un oficial din cadrul Ministerului saudit de Externe, citat de agentia de presa oficiala SPA.
Aceeasi sursa a confirmat ca sute de mii de sirieni au primit drept de rezidenta in Arabia Saudita, avand acces la locuri de munca, educatie si servicii medicale gratuite.
Desi refuza sa primeasca refugiati, Arabia Saudita s-a oferit sa construiasca 200 de mochei pentru cei 500.000 de imigranti care vor intra in Germania.
Dintre natiunile din Golful Persic, Arabia Saudita nu este singurul stat care nu se implica in rezolvarea problemelor refugiatilor, desi au capacitatea necesara - Qatar, Kuweit si alte tari nu au primit niciun refugiat.
Pe de alta parte, dupa patru ani de razboi civil, doua milioane de sirieni sunt refugiati in Turcia, in jur de 1,2 milioane in Liban si peste 600.000 in Iordania. Comisariatul ONU pentru Refugiati (UNHCR) apreciaza ca 11 milioane sunt stramutati intern, adica in interiorul granitelor Siriei.