AmosNews / Turnatoria Romana - SRL (Autor: Octavian STIREANU)
Maniera arestarii lui Sorin Oprescu este la fel de grava ca motivatia pretinsa de procurori. Scenariul dupa care s-a derulat saltarea primarului Capitalei a vrut musai sa arate lumii ca Romania este o societate compromisa, putreda pe dinauntru si nefrecventabila.
Nimic nu deosebeste descinderea procurorilor in casa lui Sorin Oprescu, in miez de noapte, cu episoadele din anii '50, cand reprezentantii burghezo-mosierimii erau scosi noaptea din case si dusi pe drumuri fara intoarcere. Ceea ce este nou acum sunt sofisticatele tehnologii ale fricii, ca si imensa forta de linsaj mediatic de care dispun instrumentele de propaganda ale Binomului.
In cazul Oprescu, manipularile au fost construite astfel incat acesta sa poata fi infierat cu manie proletara. Lumea nu mai are rabdare sa constate ca flagrantul nu a fost flagrant; ca instrumentul de bruiaj al telefoanelor nu a fost gasit; si chiar daca ar fi fost gasit, nu era nicio ilegalitate, fiecare om avand, pana la urma, dreptul sa nu doarma in pat cu urechile SRI-ului; ca mita de 1.000.000 (cifra care suna bine!) n-a fost oprita la sume mai mici, dar a fost lasata sa se adune. Dar, capac la toate il reprezinta faptul ca dosarul Oprescu se bazeaza pe 4 turnatorii! Delatiunea a ajuns mijlocul preferat al Binomului, riscand sa se transforme intr-un sport national, asemenea regimurilor fascistoide din secolul trecut, in care copiii erau premiati daca-si turnau parintii. Orice nemultumire a oricui poate defula oricand ca o teava de canalizare intr-o turnatorie. Care, potrivit legilor penale basiste, reprezinta proba!
Ce imaginatie diabolica trebuie sa fie in mintea acelor oameni care monteaza tehnica de ascultare pe sub camasa unui turnator si, mai nou, o camera de filmare ascunsa in nasture pentru ca astfel blindat sa-l trimita in casa lui Oprescu (la fel ca in biroul lui Adrian Nastase, in dosarul Zambaccian), spre a-l inregistra si filma! De la decizia adoptarii unui asemenea tertip si pana la mestesugirea acestei echipari complicate se afla universul misterios al unor caractere umane deplorabile. De astfel de caractere, lumea este plina. Grav este faptul ca legile le permit sa se manifeste. Noile Coduri penale, adoptate de regimul Basescu fara nicio dezbatere publica, sunt croite anume pentru a sustine legal un sistem judiciar de factura securist-bolsevica. In justitia ceausista, inregistrarile cu microfoane in scrumiere documentau starea reala a populatiei, dar nu erau acceptate ca probe in justitie. Dupa reforma Basescu-Macovei, turnatoriile si inregistrarile convorbirilor ambientale si telefonice au devenit, practic, un mod de a face justitie.