Regimul de exterminare sovietic a fost aplicat tuturor persoanelor care se opuneau principiilor comuniste si propagandei, dar si celor considerati ”inapti” social. Acest sistem a atins apogeul cruzimii in Insula Nazino, acolo unde peste 6.000 de oameni au fost deportati si lasati sa se manance intre ei. Au supravietuit doar un sfert.
Regimurile totalitariste din perioada interbelica, dar si din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial au facut mai multe victime in randul populatiei civile decat cele doua razboaie mondiale la un loc.
Regimul sovietic a inventat noi metode de exterminarea in masa in estul Europei. Oamenii nu erau pur si simplu ucisi, erau umiliti, determinati sa-si piarda natura umana, anulati. Pentru cei care se opuneau colectivizarii, o inventie a georgianului Vissarionovici Stalin, dar si a sistemului comunist au fost inventate ”tabere de reeducare”, practic lagare de exterminare in locuri putin civilizate, situate in Siberia sau pe coastele nordice ale Rusiei.
Oamenii mureau de epuizare, de foame si de boli. Una dintre cele mai sadice metode de exterminare a fost experimentul Nazino. Mii de oameni au fost deportati pe o insula siberiana, fara unelte, mancare si haine. Au fost lasati sa moara de frig, de boli si, mai mult decat atat, sa se manance intre ei. Insula Nazino, locul unde au murit mii de oameni, consumati de colegii de detentie, a primit numele lugubru de ”Insula Canibalilor”.

”Planul ” lui Stalin

Experimentul Nazino a debutat odata cu dorinta lui Stalin de a scapa statul sovietic, pe care propaganda il prezenta perfect structurat, de toate elementele lui ”denaturate”. Era vorba, in principal, de ”kulaki”, adica chiaburii care au avut de suferit si in Romania comunista, taranii razesi cu proprietati importante si care, mai ales, au refuzat sa le ofere de buna-voie statului, care incepuse colectivizarea. Lor li se alaturau intelectualii anti-comunisti, fostii patroni, burghezia, in general, dar si criminalii, cersetorii sau oamenii cu tulburari psihice.
Cohortele de indezirabili” intrasera in planurile de exterminare sau de reeducare ale lui Stalin. Asa au aparut gulagurile. Conform istoricului Anne Applebaum, in anul 1928, deja 30.000 de persoane erau inchise in aceste tabere de munca fortata. Numarul lor a crescut constant, la fel si numarul deceselor. Elementele cele ”mai inraite”, din punctul de vedere al bolsevicilor, erau inchise in lagare de munca din Siberia sau de pe coastele nordice ale Rusiei. Acolo se murea repede, conditiile de viata fiind aproape imposibile.
Stalin a elaborat un plan prin care sa scape de nu mai putin de 2 milioane de oameni, anti-comunisti, intelectuali, tarani cu pamant, patroni, criminali, cersetori si invalizi. Planul lui Stalin prevedea ca cele 2 milioane de oameni sa fie deportati in lagare din Siberia, dar mai ales pe insula Nazino, aproape de confluenta raurilor Ob si Nazina, in districtul Alexandrovski, oblastia Tomsk, la 800 de kilometri de orasul Tomsk.

Cine erau detinutii trimisi pe Insula Nazino

In 1933, a inceput curatenia” in orasele Leningrad si Moscova. Toti cei care nu avea pasaport, adica personele care nu se potriveau cu imaginea idealizata a statului sovietic, au inceput sa fie ridicati de pe strazi. In urma raziei de pe 1 mai 1933, peste 4.700 de persoane au fost ridicate de pe strazile Moscovei si trimise in tabara de triere de la Tomsk, cu directia clara catre insula Nazino, locul unde Stalin, cum sustine si Werth, spune, in mod oficial, ca vrea sa infiinteze colonii de munca.
Intreaga actiune de arestare, triere, deportare si exterminare de pe insula Nazino este cuprinsa intr-un raport trimis lui Stalin de Vassili Arsenievich Velichko, responsabilul cu deportarile la Nazino. Raportul a ajuns la Politurbo si, apoi in arhivele de la Novosibirsk. Mai tarziu a fost facut public. Raportul contine atrocitati fara seaman.

Aruncati intr-o mlastina fara mancare si unelte

Intentia clara de a extermina intregul transport de aproape 5.000 de oameni reiese din momentul in care deportatii au fost lasati pe insula fara mancare, unelte si haine de schimb. De adaposturi nici nu putea fi vorba. In mlastinile de pe Insula Nazino, cei 5.000 de oameni s-au asezat pe pamantul rece si gol. ”Tovarasii” le-au lasat doar cateva tone de faina stricata. Nu si vase in care sa o gateasca. In prima noapte a nins, iar Werth spune ca din oamenii care au dormit sub cerul liber, incalzindu-se fara paturi, doar unul de celalalt, au murit aproape 150 de suflete.
Totul intr-o singura noapte. Morti de foame, dupa un drum lung fara hrana, oamenii au tabarat pe rezerva de faina. Au inmuiat-o in apele murdare ale raului Ob si au mancat-o. Fatal pentru multi. Dizenteria a lovit tabara de exterminare de pe Nazino.
In doar doua zile, au mai murit 295 de oameni. Cativa detinuti au incercat sa-si faca o pluta si au vrut sa fuga de pe insula. Au plecat noaptea. Dimineata, cadavrele lor spalau tarmurile insulei.
Poate parea greu de imaginat, dar toate aceste atrocitati s-au petrecut doar intr-o luna de zile.
Sursa: www.adevarul.ro