b365.ro: Centru ultramodern de cercetare in Psihiatrie si Neurostiinte, construit in Bucuresti (Autoare- Liudmila Cernat)
Centrul de Cercetare Translationala in Psihiatrie si Neurostiinte, proiect co-finantat din fonduri europene si implementat de Spitalul de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia, prinde contur in zona de Sud a Capitalei. Centrul de cercetari va cuprinde o serie de laboratoare de ultima generatie in domeniile geneticii, neuroimagisticii cerebrale si neuropsihologiei.
Prin intermediul Centrului de Cercetare Translationala in Psihiatrie si Neurostiinte se va asigura un mediu de cercetare si de educatie de inalt nivel stiintific pentru studenti, doctoranzi, tineri cercetatori, specialisti din tara si din strainatate.
- Crearea acestei infrastructuri va permite realizarea unor cercetari multidisciplinare care sa integreze abordarile multidisciplinare ale patologiei psihiatrice si neurologice manifestate la copil, adult sau varstnic, in vederea aprofundarii cunoasterii functiilor sistemului nervos central si a dezvoltarii de noi mijloace de diagnostic si tratament care pot reduce suferinta si costurile asociate bolilor psihiatrice si neurologice, a declarat pentru B365.ro directorul de proiect, Prof. Dr. Catalina Tudose.
Consiliul Local al Sectorului 4 a aprobat in sedinta din luna ianuarie 2015 Planul Urbanistic de Detaliu pentru constructia Centrului de Cercetare Transnationala in Psihiatrie si Neurostiinte. Potrivit hotararii, cladirea clinicii medicale va avea subsol, parter si un etaj (S+P+1E) si se va construi pe un teren aflat in administrarea Spitalului Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia pe o suprafata totala de 175.013mp, situat in Sos. Berceni, nr.10.
Cladirea centrului de cercetare translationala in psihiatrie si neurostiinte va cuprinde:
- laborator de citogenetica si genetica moleculara
- laborator de aparatura de imagistica cerebrala functionala si structurala capabila sa obiectiveze substraturile patologice la nivel molecular
- laborator de biochimie
- laborator de electrofiziologice
- laborator de investigatii clinice psihiatrice, neurologice si neuropsihologice pentru copii, adulti si varstnici
- centru de calcul si statistica
- sala de conferinte
- Mai mult, se va putea constitui o banca de ADN pentru bolile studiate. Astfel, centrul va putea oferi servicii specializate, consultanta pentru studii epidemiologice, terapeutice, etc. In viitor laboratoarele dezvoltate in cadrul acestui proiect vor putea fi folosite si pentru investigatiile de specialitate din cadrul spitalului Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia ca si pentru intreaga retea medicala din tara in vederea imbunatatirii diagnosticului si tratamentului bolnavilor, a mai adaugat directorul de program, Prof. Dr. Catalina Tudose, pentru B365.ro.
Bugetul total al investitiei pentru "Centrul de Cercetare Translationala in Psihiatrie si Neurostiinte" ajunge la suma de 71.580.476 lei, din care cheltuielile eligibile sunt in valoare de 58.085.436 lei, restul sumei fiind asigurata din bugetul de stat.
Noul centru de cercetare va functiona pe baza unor colaborari ale Spitalulului Clinic de Psihiatrie Prof. Dr. Alexandru Obregia stabilite prin parteneriate disciplinele Universitatii de Medicina si Farmacie Carol Davila din Bucuresti (majoritatea facand parte din Departamentul de Neurologie, Neurochirurgie si Psihiatrie), care functioneaza in cadrul spitalului: Disciplina de Psihiatrie, Disciplina Psihiatrie Infantila, Disciplina de Neurologie Infantila, Disciplina de Fiziopatologie, si Disciplina de Psihiatrie a Facultatii de Stomatologie.
Proiectul se va realiza in parteneriat cu Disciplinele de Neurologie din Institutul National de Neurologie si Boli Cerebrovasculare, Spitalul de Urgenta Universitar Bucuresti si cu Disciplina de Neuroimagistica si Medicina Nucleara din Bucuresti .
Centrul de Cercetare Translationala in Psihiatrie si Neurostiinte este co-finantat din fonduri europene in cadrul Programului National Sectorial Cresterea Competitivitatii Economice 2007-2013, Axa prioritara II, Domeniul Major de Interventie 2.2, Operatiunea 221 (proiect ID 910/cod SMIS 14042).