Magda Marincovici (Jurnalul National): Siamezele din Brasov s-au nascut a doua oara
Interventia chirurgicala de separare a surorilor a fost realizata de medicii de la Spitalul "M.S. Curie"
In premiera, in tara noastra, o echipa de medici, coordonata de doctorul Radu Spataru, de la Spitalul Clinic pentru Copii "M.S. Curie" au efectuat cu succes o interventie chirurgicala de separare a unor siameze.
Siamezele au venit pe lume vinerea trecuta in jurul orei 9:00, la Maternitatea Brasov. Purtatorul de cuvant al Maternitatii Brasov, medicul Valeria Badea, spunea atunci ca "sarcina a fost monitorizata in permanenta. Initial, s-a stabilit ca este vorba de o sarcina gemelara, iar la 12 saptamani ca este vorba de siameze. A fost programata la cezariana si operatia a decurs absolut normal. Femeia a nascut la termen, la 38 de saptamani, iar fetitele cantaresc impreuna 4.820 de grame".
Tanara, care a adus pe lume siamezele, in varsta de 33 de ani, si-a dorit cu deosebita ardoare sa fie mama. Aceasta este a sasea sarcina, dupa altele cinci pierdute. Chiar si atunci cand medicii i-au spus, inca din saptamana a 12-a, ca in pantecele ei, aproape de inima, sunt prunci siamezi, tanara si-a asumat riscurile si a insistat sa duca sarcina la termen.
Luni, siamezele au fost aduse la Spitalul "M.S. Curie" din Bucuresti, unde au fost evaluate de o echipa de medici. Asa, ei au decis ca, marti (ieri. n.r.), micutele sa fie despartite si, practic, sa se nasca a doua oara, de aceasta data, la o viata normala.
In privinta suprafatei comune gemenelor siameze, dr. Radu Spataru, coordonatorul medicilor de la Spitalul "M.S. Curie", care au reusit aceasta performante chirurgicala, spune ca era intre 8-10 cm in lungime si 3 cm in latime. Era sub forma unui oval, cu zone comune: in partea superioara, portiunea inferioara a sternului si o portiune de tesut hepatic, care insa nu continea structuri vasculare si/sau structuri de cale biliara; in partea inferioara, erau unite cordoanele ombilicale.
La succesul acestei interventii chirurgicale si-au dat mana nu numai talentul medicilor de la "M.S. Curie", dotarea tehnica de exceptie a acestui spital, dar si modul deosebit in care a fost monitorizata aceasta sarcina delicata. Dupa primul trimestru de sarcina, prin RMN fetal, atat medicii cat si tanara mama au stiut permanent cum cresc cele doua fetite. Dar si destinul sau cine stie cine a mai a pus ceva noroc si a facut ca siamezele acestei tinere mame sa nu imparta organe vitale, cum ar fi creierul, asa cum s-au mai inregistrat la Maternitatea Brasov. Acestea sunt situatii dramatice, care depasesc posibilitatile chirurgului de a corecta asemenea erori cu autor necunoscut. Interventia chirurgicala a durat aproximativ doua ore, timp in care echipa multidisciplinara coordoanta de dr. Radu Spataru - formata din dr. Radu Tabacaru, seful Sectiei ATI, dr. neonatolog Mihaela Bizumac, dr. Niculina Bratu, sefa sectiei chirurgie pediatrica II precum si doi medici rezidenti, Monica Ivanov si Dana Alexandra Iosza - au pus in ordine anatomia celor doua micute. Ieri, pe la pranz, surorile se aflau in grija dr Bizumac, la neonatologie, si nu mai aveau nevoie de intubare.
"Speram ca primele ore, prima zi sa treaca fara probleme. La un nou-nascut operat aceste ore sunt foarte importante. Una peste alta, suntem multumiti‘, spunea dr Spataru, dupa operatie. Ceea ce credem ca a ajuns si la urechile tinerei mame, care se afla in ingrijire medicala, dupa operatia de cezarina, intr-un spital din Brasov.