Constiinta unui Liberal de Stanga: Cum sa termini un Razboi Rece

Exista credinta ca ne indreptam spre un nou Razboi Rece, mai ales dupa ultimele evolutii din Ucraina. Ma tem ca nu despre asa ceva este vorba. Devine tot mai evident un fapt: Razboiul Rece nu s-a terminat odata cu caderea comunismului. A continuat, in forme atenuate, pana cand s-au schimbat raporturile de forte intre fostii adversari. Acum a re-izbucnit, cu o virulenta iesita din comun, pentru ca una dintre parti, cea americana, se gaseste, paradoxal, intr-o stare de slabiciune extrema, in ciuda gesticulatiilor si atitudinilor ei belicoase.
Gandirea obisnuita cere ca un razboi sa aiba un invingator clar, si un invins clar. Cu tot ce deriva de aici. Cum Razboiul Rece este ceva fara precedent, nu putini au spus ca este lipsit de sens sa spui cine a castigat si cine a pierdut in Razboiul Rece, pentru ca nu exista un set de criterii care sa defineasca "victoria", respectiv "infrangerea". Atitudinea a fost rationala, si a permis tranzitiile din Estul Europei, care au fost facilitatea de aceasta abordare. Exceptie facand destramarea Iugoslaviei(cea care a intarit credinta ca nu trebuie sa existe invinsi si invingatori in Razboiul Rece) si unele episoade violente de la periferia fostei URSS, tranzitia a fost pasnica, si benefica pentru o larga majoritate a fostilor combatanti.
Cand s-a schimbat trendul? Momentul initial al schimbarii coincide, paradoxal, cu momentul inceperii tranzitiei. Este momentul in care s-a enuntat principiul "momentului unipolar al Americii", care a evoluat spre ceea ce s-a numit "natiunea indispensabila". Dar lucrurile s-au degradat cu adevarat dupa atentatele "teroriste" de la 11 septembrie 2001. In loc sa se limiteze la simple actiuni anti-teroriste, de slaba intensitate, executate in comun cu celelalte natiuni, SUA au ales "razboiul anti-terorist generalizat", care urmarea consolidarea momentului unipolar al Americii. Ideea "schimbarilor de regim" parea fezabila, si intarea pozitia americana in doua regiuni pe care le considera cheie. Irakul era un soi de sah-mat dat adversarilor Israelului, in special Iranului, obsesia Washingtonului pentru securitatea statului evreu fiind notorie, iar in Afganistan tineau in sah China, Pakistan si Rusia.
Ei bine, niciuna dintre socotelile SUA de acasa nu s-au potrivit cu socotelile de pe teren. Acum Israelul este mai vulnerabil ca niciodata, si insira criza dupa criza, care-l fac tot mai odios, dupa masacrele cu repetitie din Gaza. In Afganistan China, Pakistan si Rusia fac deja jocuri pe care americanii nu le mai pot controla. Si, bomboana pe coliva, americanii mai au in brate crizele din Yemen, Sudan, Egipt, Tunisia, Libia, Siria, pe care, ce e drept, le-au provocat.
Toate astea dovedesc o viziune rudimentara despre relatiile internationale, abordate egoist, doar din punctul de vedere american. Razboiul Rece a insemnat luarea in calcul a intereselor majore ale fiecarei parti, acum nu conteaza decat interesele Washingtonului. Ceea ce nu poate fi acceptat.
Aflate la inghesuiala, SUA au vrut sa inceapa un nou Razboi Rece. Cum China, cel mai dorit adversar, a zis pas, criza din Ucraina a oferit americanilor sansa nesperata de a reveni la ce stiu ei mai bine: jocul in doi. Atacand Rusia, Washingtonul ataca, de fapt, un bloc politico-economic aflat in structurare, care este un adevarat cosmar: BRICS. Anul asta China va deveni prima putere economica a lumii, in Paritatea Puterii de Cumparare. Asta, printre altele. In acest context, Rusia li s-a parut veriga cea mai slaba. Si este atacata cu toate mijloacele din dotare.
Atacand Rusia, SUA vor sa impuste doi iepuri: sa slabeasca UE, de care nu sunt sigure, si care se pot transforma in adversar, inclusiv printr-o alianta cu Moscova, si sa intarzie institutionalizarea BRICS.
Problema este ca Rusia lui Putin nu este Rusia lui Eltin. Sa nu discutam numai in termeni militari problema. Globalizarea, instrumentul economic al dominatiei americane, joaca acum impotriva SUA. Rusia s-a globalizat, economic vorbind. Izolarea ei din proces are costuri uriase, pe care nimeni nu se grabeste sa le accepte. Iarasi, nu e vorba doar de gazul rusesc. Este o vulgarizare care nu serveste niciunei analize.
Vechea ideea a americanilor, aceea de a incercui Rusia, pentru a-i limita tendintele expansioniste, este contraproductiva si periculoasa. Apropierea NATO de granitele Rusiei nu servesc "indiguirii" ei, ci doar cresc sansele unei confruntari militare generalizate. Se pare ca un Razboi Rece nu se poate finaliza pasnic, ci doar printr-un razboi cald.
Este lipsit de sens sa ceri acum Rusiei capitularea neconditionata. Nimeni nu a reusit asta, nu vor reusi nici europenii, nici americanii. Chiar daca aparent rusii nu au aliati, lucrurile nu stau chiar asa. Si nimeni nu vrea sa vada cine se va alinia in spatele Moscovei, in caz de conflict. Si abia atunci vor vedea americanii cati dusmani au printre cei care acum par a le fi prieteni.
Asadar, Washingtonul are de ales cum termina Razboiul Rece: incepe altul, sau il schimba pe unul cald?