Editorialul lui Lucian Avramescu: Moartea abstracta
Cineva ma plange, cu vizibila nedumerire, neputincios imi a-mi gasi o scuza, pentru retragerea mea in vaile natale. Cum sa stai la tara? Sunt destule de facut in Capitala, vocea ta trebuie sa razbeasca prin haosul aglomerat. Nu poti trai vecin cu ursul și cucuveaua, impartind odaia curtii, prevazuta cu fantana și hidrofor, cu bibilicile si rata domestica. Ai de scris si de povestit natiunii care traieste convulsii sufletesti. Inutil sa ma aventurez in maracinii explicatiilor. N-as obtine decat un supliment de inversunare. Cei care ma cheama la oras fac o confuzie, de parca scriitorul si-ar dovedi indreptatirea si legitimitatea doar cu tramvaiul sub geam.
Un repros, care revine obsesiv, e legat de absenta mea din nu stiu ce dezbateri televizate unde curajul meu de a gandi fara lacat si botnita s-ar face simtit. Haida-de! Vocea uniunii mele de breasla, si ma refer la membrii indreptatiti ai Uniunii Scriitorilor, nu se mai aude de mult timp, incinerata de uitare si dispret. Daca moartea fizica a unui scriitor incape in ferparul difuzat cu zgarcenie de secretariatul de resort, atent sa nu atinga banii de sicriu si sa nu pericliteze devizul coborarii in groapa, moartea abstracta ne-a invelit pe toti. Nu mai stiu nimic, nu pentru ca stau trei sferturi din luna la Sangeru, despre nume care ar trebui sa stea vii in vitrina cu clasici, nu mai stiu fiindca nu mai stie nimeni. Societatea (ce vorba mare si uleioasa!) s-a strambat intr-o geometrie strict politica, de unghiuri scalambe. Personajele cu avant sunt politice, banii sunt politici, mai ales daca-s numerosi, sufletul cetatenesc se zbate in navodul politic, prizonier al unei iluzii. Nu mai stiu daca poeta Florenta Albu a murit demult sau ieri, daca Dumitru Radu Popescu si Ioan Brad sunt, in Ardealul lor, vii, invaluiti doar intr-o moarte abstracta, sau au murit de tot si eu n-am bagat de seama. O cetate literara bogata scoate pe creneluri personaje care-s mai cunoscute decat Eminescu, iar trecerea Elenei Udrea prin Aeroportul Otopeni face inghesuiala la strapontine pentru a prinde cel mai bun loc de unde se vede. Modesta mea faptura cu barba e, recunosc, inca stiuta. Poate si pentru ca m-am suit uneori pe scene, iar multe dintre poeziile mele sunt cantece. Ca jurnalist imi fac meseria si de la tara unde distanta te ajuta sa discerni. Batul, se zice, a asezat prima distanta contemplativa intre om si imprejurimi, despartindu-l - ce cumplita tragedie! - de restul vietatilor ramase doar in sumarul lor nud de agresivitate, din colti si gheare si in mutenia lor vaduva de intelect.
Ranit, am mai spus-o, un animal se retrage, cu ultimele resurse de energie, in grohotisul unde l-a fatat lupoaica sau ursoaica. Omul, spun niste doctori americani, cu alura stiintifica, poarta in el toata viata o parte din aerul tras in plamani cu prima respiratie. Este amprenta lui cosmica. Din aceasta pricina se simte mai aparat intre peretii de aer ai nasterii sale. Eu m-am tras la Sangeru nu pentru a muri, ci pentru a cladi mai departe. E ceea ce fac zilnic, scriind mai ales. Sigur ca bucuriile si caznele bucolice nu absenteaza din viata mea. M-a sunat un prieten ambasador cand tocmai mulgeam vaca. Te sun mai tarziu, mi-a zis, nascut si el la tara, retragandu-se discret de parca intrase nepoftit intr-un templu, fiindca stia sacra minune. In alta zi coseam in gradina, abandonat de niste lucratori care au imprumutat de la oras cateva cuvinte care-i deosebesc de taranii neaosi si primitivi. Buruiana unei ciudate ingamfari contamineaza si da brusturi din faptura unor amarati care altfel mor de foame. Daca a lucrat ca salahor o luna la oras nu mai e compatibil cu ideea de muls vaca si, chemat, contra plata, la o munca a satului se simte insultat. Mirat a fost si amicul care m-a aflat cosind. La voi nu s-a inventat cositoarea? Ba, da! Am avut una si s-a stricat la prima intrare in fan.
Fac, intre adaosurile la cartile mele viitoare, munci "neonorante" cu care eu, asta e, ma impaunez. Daca am murit abstract pentru Bucuresti e in mersul legitim al vietii Romaniei de azi.
P.S. Cand sa termin aceste randuri m-a sunat doamna Epuras de la casieria Uniunii Compozitorilor. Cica as avea de incasat niste gologani pentru radiofolosinta, tvfolosinta si spectacole unde unii au cantat productele mele literare. Vin, am zis, fara a preciza cand.
Sursa: A.M.Press