Senatorul Sorin Constantin Lazar a sustinut o DECLARATIE POLITICA intitulata "Rolul implicarii parintilor cu privire la scoala", pe care o puteti citi in continuare.

Vorbim adesea despre eficienta sistemului educational, despre coeficienti de performanta, despre diversi indicatori care ne-ar indica masura in care invatamantul isi indeplineste sarcina catre elevi. De foarte multe ori insa, ne dam seama cat de greu este sa evaluezi un sistem de o asemenea importanta si cu o activitate de o asemenea anvergura. Mai ales cand exista elemente care se contrazic - de la succesul enorm al multor elevi romani la olimpiade si concursuri scolare si pana la extrema cealalta - la rata semnificativa a abandonului scolar in mediul rural.
Poate ca ne-a scapat din vedere un element foarte important, dupa parerea mea - rolul implicarii parintilor cu privire la scoala. Din pacate, de multe ori, vorbim de fapt despre dezimplicarea parintilor in activitatea scolara a copiilor lor. Nu ma intelegeti gresit, nu doresc sa generalizez, insa cred ca lipsa de implicare a parintilor este frecventa si foarte grava pentru copii si, mai departe, pentru succesul sistemului educational in general.
Autoritatile locale, corpul profesoral, institutiile locale de sanatate si culte, toate acestea, oricat de bine ar colabora impreuna, nu vor putea niciodata suplini lipsa de implicare a parintilor in educatia copiilor. Numeroase rapoarte de cercetare, atat de la noi din tara, cat si din afara, vorbesc despre legatura puternica dintre implicarea parintilor in educatia copiilor si rata succesului scolar.
Mai mult decat atat, conform cercetarilor, copiii unor parinti implicati absenteaza mai rar de la scoala, se comporta mai bine in mediul de invatamant si acced cu usurinta la nivele mai inalte de educatie.
Dincolo de orice, implicarea parintilor este un drept si totodata o responsabilitate a acestora fata de copiii lor. Calitatea invatarii decurge din activitatea comuna, coordonata, a tuturor agentilor care alcatuiesc comunitatea educativa. De aceea este deosebit de important ca parintii sa cunoasca toate mecanismele si masurile adoptate la nivelul sistemului educativ, pentru a face efectiva participarea familiilor la educatia copiilor lor. La urma urmei, toti parintii doresc tot ceea ce este mai bun pentru copiii lor si aceasta dorinta poate fi manifestata prin implicarea activa in viata scolara a copilului.
Doresc sa mai fac cateva precizari, tot referitoare la elemente din sistemul de invatamant. Astfel, in ceea ce priveste naveta profesorilor si a elevilor, decontarea transportului profesorilor catre unitatea de invatamant in care lucreaza se poate face, incepand din acest an, in situatia in care fondurile autoritatilor locale sunt insuficiente, de catre unitatea de invatamant respectiva.
Conditiile specifice sunt foarte clar reglementate si explicate. De asemenea, fondurile necesare decontarii navetei profesorilor si elevilor sunt prevazute in bugetul de stat pe 2014, astfel incat decontarea sa se realizeze fara probleme.
In ceea ce priveste salariile debutantilor, este prevazuta o crestere a acestora cu 10%, asa cum se anunta inca de la sfarsitul anului trecut, crestere care a avut deja loc din luna ianuarie. Ne straduim sa ii motivam pe dascalii debutanti, caci alegerea de a profesa in acest sistem este una deosebit de importanta pentru viitorul tarii.
Referitor la situatia titularilor din invatamant, exista cateva aspecte demne de mentionat. Printre acestea regasim mobilitatea acestora in sistem, precum si aspectul examenelor de titularizare din ultimii ani care ne-au aratat ca exista elemente asupra carora trebuie sa ne concentram atentia. Este necesar ca profesionalismul si pregatirea temeinica sa defineasca titularii din sistem si trebuie luate masurile necesare pe viitor pentru ca toti cei bine pregatiti sa isi gaseasca locul meritat in sistem.
Nu in ultimul rand, as dori sa adaug cateva cuvinte referitoare la bursele sociale. Din acest an, acestea vor creste pentru majoritatea elevilor si studentilor, iar pentru tinerii medici rezidenti deja s-au luat masuri pentru a le oferi o bursa lunara de 150 de euro. Speram ca prin aceasta masura sa ii ajutam sa-si desfasoare activitatile mai bine si sa ii convingem de eforturile pe care le facem si pe care le vom face in continuare pentru a le asigura conditii mai bune.