Jurnalul National : Lucian Duta, acuzat penal de Corpul de control al premierului (Autor : Magda Marincovici)

DNA, sesizata in legatura cu nereguli comise in proiectul cardului de sanatate

Corpul de control al premierului sesizeaza Directia Nationala Anticoruptie pentru nereguli in atribuirea contractului pentru cardul national de sanatate, ceea ce a avut ca efect neimplementarea proiectului si provocarea unei pagube de peste 1,2 milioane euro, comise de fostul presedinte CNAS Lucian Duta.
Neregulile au fost sesizate de inspectorii Corpului de control al prim-ministrului, intr-un raport redactat in urma cu aproape o luna.
Controlul a fost efectuat la Ministerul Sanatatii, Casa Nationala a Asigurarilor de Sanatate (CNAS) si Imprimeria Nationala privind respectarea cadrului organizatoric si functional pentru introducerea cardului national de asigurari sociale de sanatate. In perioada care face obiectul controlului, functia de presedinte al CNAS a fost ocupata de Lucian Duta (10 decembrie 2009 ¬ 8 mai 2012), Dorin Ionescu interimar (director general, 9-24 mai 2012) si Doru Badescu (25 mai 2012 ¬ 13 iunie 2013).
In document se arata ca introducerea cardului a fost aprobata, in sedinta de guvern, la inceputul lunii septembrie 2010, prin memorandum aprobat de premierul Emil Boc, initiat de ministrul Sanatatii, Attila Cseke, si seful CNAS, Lucian Duta. Documentul stabilea ca producerea cardurilor incepind cu ianuarie 2011 se face intr-un ritm de un milion carduri lunar, astfel incat toti cei 18,5 milioane de asigurati, la care se face referire in memorandum, sa fie acoperiti in 18-19 luni. Inspectorii il acuza insa pe Lucian Duta ca nu si-a indeplinit sau si-a indeplinit defectuos obligatiile de serviciu, adica nu a incheiat cu Imprimeria Nationala contractul pentru producerea cardului, a propus acordarea Postei Romane, prin negociere fara publicarea unui anunt de participare, a contractului de curierat, fara ca Posta sa aiba exclusivitate pentru prestarea acestor servicii si a determinat o paguba la Imprimerie de peste 1,2 milioane euro.
In replica, fostul presedinte al CNAS, Lucian Duta, spune ca totul este un joc de imagine care are ca scop acoperirea condamnarii ministrului Relu Fenechiu si ca "nu a facut niciun contract, nu a facut nici o plata" cu Posta Romana si Imprimeria Nationala.
"Victor Ponta este premierul care blocheaza sistemele antifrauda proiectate si aplicate de mine in sistemul de sanatate. Scandalul Fenechiu, pe care il deconteaza tot Victor Ponta, i-a marit premierului starea de nervozitate si l-a facut sa recidiveze in minciuna prosteasca", sutine Lucian Duta.
Inclusiv europarlamentarul PDL Theodor Stolojan, coleg de partid cu Lucian Duta, este de parere ca aceast raport, de fapt, nu este lansat intampaltor, dar "in niciun caz nu poate estompa faptul de o gravitate greu de evaluat" si anume ca un ministru din Guvernul Ponta este condamnat de Inalta Curte pentru fapte de coruptie.
Intr-un comunicat, Ministerul Sanatatii (MS) subliniaza ca persoanele gasite vinovate de intarzieri si nereguli in procedura de introducere a cardului national de sanatate, constatate de Corpul de control al primului ministru, trebuie sa raspunda in fata justitiei.
"Conform Raportului Corpului de control al primului ministru, din data de 18.06.2013, privind verificarea implementarii cardului national de sanatate, s-au constatat intarzieri si nereguli in procedura de introducere a acestuia. In cazul in care vor fi dovediti vinovatii, acestia trebuie sa raspunda in fata justitiei", se precizeaza in comunicatul de presa.
Jurnalul National a semnalat in repetate randuri "managementul" pagubos pentru sistemul medical, pacient si contribuabili patronat de Lucian Duta la carma "Casei", dar abia acum ele sunt precizate intr-un raport al Corpului de control al primului ministru. De altfel, numele lui Duta este asociat in memoria noastra cu criza medicamentelor, in special a morfinei care a provocat disperarea bolnavilor de cancer, si cu "performanta" de a bloca sistemul informatic.
Si, culmea, exact acestui personaj, recent, presedintele Basescu ii incredinta misiunea de a ocupa postul vacant in consiliul de administratie al "Casei". De asta data, Duta n-a trecut de pragul "Casei", premierul considerand ca "revenirea unei persoane cercetate penal" va impiedica functionarea institutiei.
Corpul de control al premierului precizeaza in raport ca se pot intruni elementele constitutive ale infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor publice, in forma calificata, prevazuta de art. 248 Cod penal, combinat cu art. 2481 Cod penal.