|
Ii vedem uneori punand afise publicitare pe cladiri, lucrand la fatadele unor institutii si i-am zarit zilele astea pe acoperisurile blocurilor doborand zapada. Sunt alpinistii utilitari sau industriali pentru care ziua de munca inseamna sa escaladezi cladiri, turnuri, furnale, pilonii de zeci de metri pe care sunt asezate echipamentele de telecomunicatii.
Marius, zis Taz, de 38 de ani, din Craiova, este unul dintre ei. Povestea lui, ca si alpinist utilitar sau industrial, incepe cu multi ani in urma. Are mai mult de 20 de ani de cand se catara. A inceput dintr-o joaca, din placere. Acum este alpinist industrial in domeniul telecomunicatiilor. Primul a fost muntele, dar cu timpul viata i-a cerut altceva. Pasiunea a devenit meserie, o meserie care include si putina nebunie, caci nu oricine merge zilnic la munca sa stea cocotat la 200- 300 de metri deasupra pamantului. "Totul a inceput la munte. Prima data nu ma atragea in mod deosebit, dar ma tenta ca si idee. Apoi, datorita unor oameni pe care i-am cunoscut incet, incet, cum ar fi Roman, pe care noi, cei din Craiova, il consideram mentorul nostru, am fost initiat in tainele alpinismului. Mai intai a fost alpinismul montan, apoi am trecut pe cel utilitar. Inainte de anii ’90, lumea se minuna. Eram si foarte putini. Pentru noi era mult mai greu, nu aveam echipament. Imi amintesc cum ne faceam hamuri din centuri de masini. Le cumparam pe sub mana, de pe la service-uri, apoi ne duceam pe la ateliere de marochinarie pentru cusaturi. Lucram greu, nu aveam ca acum bormasinile astea cu care sa dai gaurile in peretele unei cladiri sau sa montezi structuri metalice", isi aminteste Taz.
A inceput la turnurile CET-urilor, la furnale, la fatadele marilor uzine si fabrici, la hale. "Am lucrat la furnalele de la Deva, la turnurile de la Rovinari, la Isalnita, la acoperisul si fatada Universitatii din Craiova. Au fost cele mai mari inaltimi. Monitorizam, expertizam fisurile care apareau in furnale, apoi efectuam ranforsarea lor. Faceam orice lucrare unde nu se putea instala schela", povesteste Taz.
Echipamentul e parte din munca
A deprins tainele alpinismului industrial pe vremea comunistilor. A lucrat in acea epoca, dar nu a participat niciodata la afisarea portretului tovarasului sau a afiselor de lauda la adresa partidului pe cladiri sau pe te mai miri ce turnuri. In schimb, ii invidia pe cei care faceau acest lucru. "Erau echipe speciale venite de la Bucuresti. Ii invidiam pe oamenii aia pentru echipamentele pe care le aveau. Nu se comparau cu noi", isi aminteste Taz.
Si acum duce dorul unui echipament bun, pe care nu si-l poate achizitiona foarte usor. Nu ca nu s-ar gasi si ca trebuie sa improvizeze. Alta este cauza, banii, pentru ca in alpinismul utilitar nu se castiga foarte mult. "Cei din jur cred ca se castiga foarte mult. In nici un caz. Apoi, daca cineva apeleaza la tine ca i s-a blocat usa si este disperat ca sunt copii in casa nu trebuie sa profiti de disperarea omului. Esti multumit daca iE›i plateste taxiul. Nu trebuie sa strici traditia. Exista o etica. Daca iti ajuti un prieten sa dea zapada jos de pe bloc, la fel. Putini ne inteleg. De exemplu, eu daca ar fi sa aleg intre a-mi cumpara o camasa, sa beau o bere sau sa-mi cumpar o componenta de echipament, aleg echipamentul", explica Marius.
Amintiri cu bune, cu rele
A trecut prin multe intamplari de cand practica aceasta meserie. Unele triste, altele amuzante. O amintire urata pentru Taz, dar si pentru colegii din bransa, cei din Craiova, ramane pierderea lui Dragos Veleanu, alpinistul ucis de un turtur. Mai sunt momente critice peste care reusesti sa treci: "Imi amintesc ca eram la furnalul de la Isalnita. Eram cu un coleg la statia de amoniac. Aceasta a refulat, el a lesinat. L-am scos repede de acolo si am fugit cu el la spital. Totul s-a terminat cu bine. Sunt atatea... Dar sunt si momente bune, distractive. Odata, un alt coleg, cand sa coboare in coarda, si-a prins degetele aratatoare de la ambele maini in mecanismul de blocare. Ramasese agatat si scotea niste sunete ciudate. Era haios", spune Taz, zambind.
El nu s-a ales decat cu un umar dislocat, cu cateva cucuie mai mari, cu zgarieturi, dar astea parca nici nu au fost. Ca alpinist utilitar, cand ai o zi proasta, nu urci in coarda, iar daca urci, grijile le lasi jos.
"E mai periculos sa mergi pe strada"
"Nu e periculos sa fii alpinist. E mai periculos sa mergi pe strada pentru ca oricand poti fi lovit de o masina. Daca te asiguri si respecti tot ceea ce ai invatat, nu patesti nimic. Este un risc. Este o chestie care face parte din viata noastra. Dar cand faci asta de prea multi ani nu ti se mai pare deosebit. De 21 de ani am trecut peste toate. Poate multi ne privesc ca pe niste ciudati. Sunt si oameni care ne mai apreciaza. In Craiova sunt alpinisti care au participat la vopsirea Turnului Eiffel", considera Taz.
Tinerii nu sunt atrasi de catarat
Putini sunt atrasi de aceasta meserie, care implica si un dram de nebunie. Adica trebuie sa ai putin din fiecare, cum spune Taz, conditie fizica sa poti sa te catari, curaj, nebunie, pricepere, pentru ca nu este doar o simpla pasiune. "Cei tineri nu prea sunt atrasi. Din 20, 30 nu stiu daca ramane unul. Asa, mai vin, dar incet, incet interesul moare cand vad cum stau lucrurile", este de parere alpinistul.
Din "garda veche" au ramas putini in Craiova, vreo 20, dar nimeni nu se asteapta sa iasa la pensie din alpinism.
|
