|
|
Masinile care vor fi fabricate in Romania trebuie dotate cu Euro 5
|
|
Ministrul mediului, Laszlo Borbely, a afirmat la Craiova ca se va scumpi taxa pe poluare pentru autoturismele vechi, pentru a incuraja producatorii autohtoni de masini, printre care si Ford. Ministrul a spus ca masinile care vor fi fabricate de la anul in Romania trebuie sa fie echipate cu Euro 5. Fabrica din Banie are probleme cu poluarea solului si a panzei freatice, dar poluarea este istorica, de pe vremea Oltcit si Daewoo.
Ministrul mediului, Laszlo Borbely, a vizitat ieri fabrica Ford din Craiova. Insotit de vicepresedintele pentru relatii guvernamentale, juridice si de mediu din cadrul Ford Europa, Wolfgang Schneider, de presedintele Ford Romania, Dionisio Campos, si de autoritatile locale si echipat intr-o salopeta albastra, Borbely a mers mai intai in Sectia de vopsitorie, unde investitiile s-au incheiat. La acest capitol, se pare ca in fabrica Ford din Craiova exista o tehnologie unica in Europa, care aplica unul dupa altul straturile de grund, vopsea si lac pe autovehicule.
"In Vopsitorie am fost impresionat. Ei folosesc un sistem unic in Europa, pentru ca se aplica toate cele trei straturi de vopsea o singura data si economisesc si energie si reduc poluarea in acelasi timp. Am inteles ca s-au investit 60 de milioane de euro in acest sistem modern de vopsire", a povestit ministrul.
Solul din fabrica Ford, poluat de "cei dinainte"
Ford are probleme cu poluarea solului in perimetrul detinut, dar exista proiecte pentru decontaminarea zonei. Despre acest subiect, ministrul a confirmat ca "exista un protocol incheiat cu Ford (si Ministerul Mediului - n.r.). Ei vor lucra impreuna cu Agentia de Mediu si cu Apele Romane sa vada ce se poate face in ceea ce priveste apele subterane, iar acum suntem in faza in care analizam ce este de facut, ceea ce trebuie sa faca orice firma care vine in Romania. Suntem in termenul dat de protocol. Analizele arata ca exista o poluare a solului, dar aceasta poluare nu este facuta de Ford, ci este o poluare istorica facuta de catre cei care au fost aici inainte". Adica de Oltcit, respectiv Daewoo. Desi exista autorizatie integrata de mediu, Ford trebuie sa investeasca masiv in depoluarea zonei, pentru a respecta standardele europene in materie. Vicepresedintele Ford Europa, Wolfgang Schneider, a confirmat ca exista foarte multe proiecte de mediu la Craiova, printre care si unul pentru apele uzate, dar "toate proiectele noastre sunt pentru a face fabrica de la Craiova cea mai moderna fabrica din Europa". In acelasi timp, Borbely a anuntat ca Ford va plati studiul de fezabilitate pentru lucrarile de canalizare si epurare a apelor uzate, lucrari ce vor fi efectuate in comuna Malu Mare, iar studiul ar reprezenta 1% din valoarea lucrarilor.
"Rabla" ajuta productia interna de masini
Borbely a anuntat ieri la Craiova ca Programul "Rabla" se prelungeste si in 2011, aspect asteptat si de cei de la uzina Ford, dupa cum a afirmat ministrul. Reprezentantul guvernului a lasat sa se inteleaga ca "Rabla" va sprijini industria auto autohtona: "Programul «Rabla», care ii intereseaza si pe dansii de la Ford, va continua si anul viitor si a fost o veste buna si pentru aceasta fabrica (...). Pana acum au fost casate 165.000 de masini vechi si au fost cumparate 38.000 de masini noi, din care peste 50% - din productia autohtona".
Ulterior, ministrul s-a corectat, afirmand ca sprijinul prin programul "Rabla" este dat cetateanului care isi caseaza masina veche si cumpara una noua. De altfel, Borbely a anuntat ca guvernul intentioneaza sa schimbe si "Rabla" pentru tractoare, astfel incat sa se poata valorifica si doua-trei tichete valorice, la fel ca programul pentru autoturisme. Ministrul a mai spus ca din 2011 este posibil sa se introduca "Rabla" si pentru autoritatile locale.
Taxa pe poluare, in favoarea producatorilor auto Ford si Dacia
Ministrul mediului a anuntat ieri in incinta uzinei Ford ca de la anul se va modifica taxa pe poluare, in sensul ca pentru masinile vechi se va plati o taxa mai mare decat pana acum, iar pentru cele noi, aceeasi taxa va fi reanalizata de guvern. In acelasi timp, de anul viitor producatorii autohtoni de autovehicule Ford si Dacia va trebui sa produca doar masini echipate cu Euro 5.
"In primul rand, masinile care vor iesi trebuie sa fie cu Euro 5, aceasta va fi o obligativitate a celor care produc masini. In al doilea rand, trebuie sa mergem mai puternic pe principiul «Poluatorul plateste!». Nu suntem de acord sa vina masini vechi in tara si care sa polueze, apoi sa le dam noi bani ca sa le caseze!", a spus Laszlo Borbely, adaugand ca de la anul va creste taxa pe poluare pentru masinile vechi si ca in octombrie se vor afla mai multe detalii.
Accent pe "protectia muncii"
Jurnalistii care l-au insotit pe ministrul mediului prin fabrica Ford au fost echipati cu bocanci cu bombeu metalic, la fel ca aceia pe care ii poarta toti angajatii companiei. Si ceilalti membri ai delegatiei a trebuit sa schimbe incaltamintea cu bocancii care nu aluneca pe culoarele fabricii. Timp de cateva minute, un reprezentant Ford i-a instruit pe jurnalisti pe unde au voie sa mearga si pe unde nu au voie, precum si pericolele ce pot aparea in fabrica. Masurile de protectie a muncii au fost inasprite in uzina, cel mai probabil dupa accidentul de munca de anul trecut, in care si-a pierdut viata o persoana.
|