|
Daca vreti sa renuntati la vacantele cu masina personala puteti opta pentru calatoriile cu trenurile de lux. Fie ca sunteti in cautarea splendorii lumii europene sau a exotismului peisajelor asiatice si africane, aveti la dispozitie un tren pentru fiecare dintre aceste minuni ale lumii. Pentru preturi care variaza intre cateva sute si cateva mii de dolari puteti avea parte de experiente inedite.
Asia
"Palace on Wheels" - "Palatul pe roti" este un tren care inconjoara provincia Rajasthan din nord-vestul Indiei, traversand desertul Thar si trecand pe langa cateva lacuri si peisaje superbe inainte de a ajunge la Taj Mahal si in Delhi. La "bord", calatorii au parte de spectacole sau diverse programe muzicale si pot savura diferite specialitati culinare, servite in doua restaurante, cu specific indian si continental. Costurile variaza intre 4.255 de dolari/persoana si 12.670 de dolari/persoana, in functie de sezon.
Africa
"Blue Train" - de data aceasta, ai prilejul sa calatoresti in Africa, dar nu in safari, ci in conditii de lux, cu unul dintre cele mai sofisticate trenuri din lume. Excursia se desfasoara in conditii similare celor oferite la un hotel de lux: baie imbracata in marmura, aparatura de ultima ora, un bar din care nu lipsesc bauturile scumpe si chiar biblioteca.
Astfel isi intampina "Blue Train" clientii, pentru a le asigura confortul necesar pe durata a 27 de ore de calatorie intre Cape Town si Pretoria. Preturile variaza intre 1.202 dolari/persoana si 2.420 de dolari/persoana, in functie de sezon si compartimentul ales.
"Rovos Rail" este un tren care circula tot pe teritoriul african, in sudul continentului. Pretul unei calatorii de doua zile din Pretoria spre Durban porneste de la 1.311 dolari/persoana, iar costul calatoriilor care depasesc aceasta perioada incepe de la 3.090 dolari/persoana. Trenul pune la dispozitie si un traseu spre Cascada Victoria din Zimbabwe.
Europa
"El Transcantabrico" parcurge cateva zone pitoresti din Spania, oferind calatorilor ocazia de a testa cateva dintre cele mai delicioase mancaruri, "accesorizate" cu cele mai fine vinuri. Dupa cina, sunt organizate diverse evenimente de entertainment, intr-o atmosfera tipic spaniola. Costurile pornesc de la 3.546 de dolari/persoana.
"Venice-Simplon Orient Express" circula din Londra si Paris in Italia si apoi din estul Europei spre Istanbul. Pasagerii sunt primiti in compartimente superb mobilate, au permanent la dispozitie diverse servicii si trei restaurante din care pot alege. Preturile pentru o calatorie dinspre Londra spre Venetia incep de la 2.350 de dolari/persoana, iar pe ruta Paris-Istanbul, de la 6.930 de dolari/persoana.
"Danube Express" este un tren mai special, realizat din masini vechi, utilizate candva de demnitarii ungari. Trenul are opriri in orase precum Budapesta, Praga, Viena si chiar la Castelul Bran, in Transilvania. Serviciile trenului au fost blocate in 2009 din cauza crizei. Costurile incep de la 1.518 dolari/persoana pentru o calatorie de trei zile si pot ajunge la 13.000 de dolari/persoana pentru o calatorie de 11 zile.
"British Pullman" - Operat de detinatorul celebrului "Orient Express", Pullman si "sora" acestuia, "Northern Belle", ofera excursii zilnice si saptamanale in jurul Angliei si Scotiei.
Decorul trenului Pullman include diamante, mozaicuri si lemn pretios. Pretul unei calatorii de o zi porneste de la 270 de dolari/persoana, in timp ce un pachet special pe ruta Birmingham sau Manchester - Wimbledon ajunge la 1.272 de dolari/persoana.
Trenul "Alexander Nevsky" circula intre Moscova si St. Petersburg, iar printre dotarile sale se numara satelit si Internet wireless in fiecare compartiment, precum si piese de mobilier care amintesc de opulenta tarului Rusiei. Pretul unui compartiment VIP, cu mic dejun inclus, este de aproximativ 600 de dolari/persoana.
|