|
Tribunalul Bucuresti a respins ieri recursul asistentei Florentina Carstea, de la Maternitatea Giulesti, in dosarul in care aceasta a fost arestata preventiv pentru ucidere din culpa si vatamare corporala grava din culpa, anunta Agerpres. Decizia este definitiva. Asistenta medicala a fost arestata la inceputul saptamanii trecute, pentru 29 de zile, in urma unei decizii a Judecatoriei Sectorului 6.
Instanta a respins si solicitarea ca asistenta Florentina Carstea sa fie consultata de un psiholog in arestul Politiei Capitalei.
La dezbaterile din sala de judecata, asistenta a anuntat ca nu doreste sa faca nici o declaratie, avocatul ei motivand ca starea psihica a acesteia nu ii permite acest lucru.
Avocatul le-a solicitat judecatorilor sa o elibereze pe Florentina Carstea si le-a propus sa inlocuiasca masura arestarii preventive cu interdictia de a parasi Bucurestiul.
El l-a acuzat pe procurorul Marius Iacob, de la Parchetul General, ca face presiuni in cadrul anchetei, amintind doua declaratii ale acestuia aparute in presa, si anume ca asistenta era singura care avea cartela magnetica de acces la salonul unde se gaseau bebelusii, desi cartele de acces detineau toate cadrele medicale, dar si ca Florentina Carstea ar fi participat, in cele 12 minute cat a lipsit din salon, la o petrecere, lucru infirmat ulterior chiar de Parchet.
Avocatul a recunoscut ca asistenta a dat doua declaratii al caror continut este contradictoriu, insa considera ca prima declaratie facuta la Politia Capitalei, pe 17 august, a fost luata fara ca ea sa fi fost insotita de un aparator, deci este nula. In plus, el a sustinut ca, potrivit fisei postului, Florentina Carstea nu trebuia sa stea permanent in salon si nu i se poate imputa izbucnirea incendiului.
La finalul pledoariei, avocatul i-a rugat pe judecatori sa dispuna ca un psiholog sa o consulte pe asistenta in arestul Politiei Capitalei, solicitare respinsa insa de magistrati.
Florentina Carstea, in arest de o saptamana
Florentina Carstea a fost retinuta lunea trecuta, pentru 24 de ore, anchetatorii sustinand ca se impune arestarea ei deoarece a parasit in mod nejustificat salonul de la Terapie intensiva unde s-a produs tragedia care a dus la moartea a cinci nou-nascuti.
"Din probele administrate pana in acest moment al urmaririi penale a reiesit faptul ca invinuita, angajata a Spitalului Clinic de Obstetrica si Ginecologie «Prof. dr. Panait Sarbu», nu si-a indeplinit atributiile de serviciu stabilite in fisa postului, in sensul ca nu a supravegheat in permanenta nou-nascutii aflati in salonul de terapie intensiva. Prin faptul ca a parasit in mod nejustificat salonul, a facut imposibile sesizarea momentului izbucnirii incendiului si luarea masurilor de evacuare a nou-nascutilor. Consecinta incalcarii indatoririlor profesionale a fost una extrem de grava, avand in vedere faptul ca incendiul a condus la decesul a cinci nou-nascuti si la vatamarea altor sase", se arata intr-un comunicat al Parchetului General.
In cazul Maternitatii Giulesti, a fost retinut de procurori, pentru 24 de ore, si seful Serviciului tehnic al Spitalului Clinic de Obstetrica si Ginecologie "Prof. dr. Panait Sarbu", Vasile Dima, insa el nu a fost arestat preventiv.
Judecatoria Sectorului 6 a respins, pe 27 august, propunerea de arestare preventiva a lui Vasile Dima, care are probleme medicale grave, urmand sa fie cercetat in stare de libertate. Decizia judecatorilor a fost atacata de procurorii Parchetului General, urmand ca recursul sa se judece la Tribunalul Bucuresti. Vasile Dima a fost eliberat, sambata, din arestul Directiei Cercetari Penale, dupa expirarea ordonantei de retinere emise de procurori.
Procurorii au dispus inceperea urmaririi penale fata de Vasile Dima sub aspectul savarsirii infractiunii de neglijenta in serviciu, care a avut consecinte deosebit de grave.
In acelasi dosar, procurorul Marius Iacob, seful Sectiei de Urmarire Penala din Parchetul General, a anuntat, saptamana trecuta, inceperea urmaririi penale impotriva Maternitatii Giulesti pentru ucidere din culpa si vatamare grava din culpa.
|