Actualitate - Diaspora | Filozoful Bernard-Henry Levy: Trei erori capitale cate atesta cat de meschina e Franta presedintelui Sarkozy

Deutsche Welle publica pe site articolul "Daca Sarkozy l-ar fi citit pe Cioran" (autor: Rodica Binder, redactor: Ovidiu Suciu), pe care il puteti citi in continuare.
In 1941, la Paris, Cioran inalta o oda de iubire Frantei, intrevazind insa si semnele decaderii ei. Evenimentele recente confera o stranie actualitate unei scrieri redactate in urma cu 7 decenii.
In urma expulzarii masive a romilor, Comisia Europeana de combaterea rasismului si intolerantei, organ al Consiliului Europei, a avertizat Franta asupra riscului de stigmatizare a acestei etnii. O zi mai tarziu, guvernul francez si-a argumentat pozitiile, mentionand ca nu a facut decat sa aplice legislatia in vigoare. De asemenea, a fost exprimata de catre purtatorul de cuvant al Palatului Matignon ideea ca Franta trebuie sa poata primi fluxul imigratiei, dar ca simultan trebuie sa ramana ferma pe pozitii cand este vorba de imigratia ilegala.
Cat de mareata a fost Franta! exclama aproape patetic scepticul Cioran in ultima scriere in limba romana, intitulata"Despre Franta", redactata la Paris in 1941.
Era proaspat sosit din Berlinul "brun" in Orasul Lumina, ocupat deja de trupele naziste. Din capul locului, se angajeaza, idealist si empatic, in favoarea Frantei, temporar invinse, inaltandu-i (in eseul tradus anul trecut in franceza, publicat acum si in germana) un imn, facandu-i o declaratie de dragoste invaluita in melancolia indusa de amurgul unei civilizatii.
Cioran considera totusi admirabil si inca nestins elanul inspirat de Franta strainilor pe care i-a primit, transformandu-i pe oamenii nascuti sub alte zari in satelitii ei dinamici.
Exista in lume vreo alta tara care sa fi avut parte de atatia patrioti cu alt sange, cu alte obiceiuri? - se intreaba retoric, in pofida scepticismului sau funciar si radical, Cioran. Franta lui este insa o efigie un simbol, un model cultural si mental.
In prefata traducerii franceze, i se atribuie scrierii virtuti profetice. Ea ar dezvalui simptomele unei morti dinainte anuntate - cea a civilizatiei occidentale – un subiect de stringenta actualitate, cum o dovedesc si intamplarile din vara anului 2010.
Statutul strainilor constituie unul din punctele de jonctiune ale actualitatii de moment, cu ideile lui Cioran despre o anumita Franta insufland inca, la acea vreme, sentimente patriotice fiilor ei adoptivi, fiind mai puternic iubita de acestia din urma decat de propriii ei copii.
O Franta oferind celor numerosi, veniti din alte spatii, nu doar un camin, nu doar suprafata de proiectie a unor idealuri si valori irealizabile in tarile lor de origine, ci chiar sansa implinirii lor pe pamant strain.
Elogiul Frantei, facut de Cioran, are si un "bemol" final: trecuta de apogeu, impovarata de un prea plin trecut, civilizatia Frantei nu mai poarta in ea germenii unui viitor glorios.
Dar, revenind in actualitate, o inconturnabila intrebare isi asteapta raspunsul: Cat de meschina e Franta presedintelui Sarkozy?
Diatribele lui Nicolas Sarkozy impotriva unor delincventi proveniti din randurile imigrantilor, apoi a asa-numitilor gens du voyage, a romilor, nu au ramas lipsite de ecouri oficiale si riposte notorii.
Trei greseli capitale, prin care ar face un imens deserviciu Frantei, ii reproseaza sefului Palatului Elysee nimeni altul decat "vedeta" publicisticii franceze, filozoful Bernard-Henry Levy (foto), intr-un adevarat rechizitoriu publicat in paginile ziarului LE MONDE, tradus apoi si in germana, in DIE WELT.
1. Cea dintii eroare grava ar fi amalgamarea statutului unor cetateni straini, stabiliti ilegal pe teritoriul Frantei, cu cea a unor cetateni francezi de vita ceva mai veche, ca si faptul de a fi facut raspunzatoare o intreaga comunitate etnica de delictele comise doar de unii dintre membri ei. Astfel sunt retrezite la viata sinistre si fatale porniri xenofobe, este reactivat un intreg fond resentimentar.
2. Cea de-a doua greseala imputata de filozoful francez presedintelui sau este proferarea unei amenintari, conditionata insa de originea delincventului. Daca faptasul care comite un delict grav are un fundal de imigratie, dar are cetatenia franceza, el risca sa i se retraga acest statut.
Ipoteza contravine nu doar unor cimentate principii constitutionale, intre care egalitatea in fata legii, ci opereaza o primejdioasa si exploziva disociere intre francezi de mai multe categorii: cei dintotdeauna, care nu-si pierd cetatenia indiferent ce ar face, si francezii de proba, care si-o pot pierde in cazul unor recidive.
3. A treia eroare capitala, Sarkozy ar fi comis-o declarand un razboi national asa-zisilor "noi golani".
O astfel de declaratie, facuta de seful unui stat, este extrem de riscanta,ea induce o stare de neliniste, de tensiune, de nesiguranta, de radicalizare. Ea presupune o deplasare pe terenul "golanilor", angajarea intr-o batalie pentru care democratiile, cu respectul lor fata de lege si scrupulele lor morale, stiu dinainte ca nu sunt bine echipate si ca victoria nu poate fi in mod sigur de partea lor.
De altfel, declaratiile belicoase ale presedintelui Sarkozy, virulenta sa verbala, nu au facut decat sa tradeze neputinta statului, crede Bernard- Henri Levy.
Or, in situatia data, ratiunea, finetea, cumpatarea si mai ales sangele rece, ar fi fost singurele virtuti eficiente si valabile. Pe care, din pacate, Sarkozy nu le poseda - deduce filozoful dupa trecerea in revista a erorilor care au adus Frantei serioase prejudicii.
Citind, la randu-ne, discursul rostit de Sarkozy la Grenoble, de notat ar fi ca, pe langa necugetatele accese de furie verbala, "oratorul" intrevede una din cauzele violentelor ce zguduie din cand in cand periferiile marilor orase franceze, in permisivitatea excesiva a sistemului juridic, in indiferenta colectiva fata de modul in care delincventii dispretuiesc valorile fundamentale ale societatii franceze.
In eseul sau, Cioran dadea de inteles ca o civilizatie piere atunci cand nu mai are valori de aparat, cand ea insasi renunta la propriile idealuri.
Daca din discursul lui Sarkozy, rostit la Grenoble la finele lunii iulie, se intrevede fara echivoc ca presedintele facuse in prealabil lectura "filipicelor" lui Bernard-Henri Levy, este aproape exclus ca seful Palatului Elysee sa se fi aplecat asupra densului desi foarte scurtului tratat al lui Cioran "Despre Franta", redactat in urma cu aproape 7 decenii. Nu ar fi avut decat de castigat, daca ar fi facut-o.