|
Judecatorii Tribunalului i-au achitat pe fostul primar Florin Egner, secretarul municipiului, Ioan Apostu, si seful Serviciului patrimoniu din cadrul Primariei, Cezar Puiu, dupa ce initial au fost condamnati pentru abuz in serviciu. La sfarsitul anului, cei trei au primit cate trei luni de inchisoare cu suspendare de la magistratii Judecatoriei Botosani, dupa ce au retrocedat un teren in 2004. Dupa pronuntarea hotararii, Ioan Apostu si Cezar Puiu au fost suspendati din functii. Nici sentinta dictata acum de instanta superioara nu este definitiva. "Nu am avut nicio emotie cu privire la acest proces. Eu nici nu trebuia sa fiu implicat si s-a demonstrat ca actele administrative intocmite la acea vreme au fost perfect legale", a declarat Florin Egner. Mihai Soldanescu, administratorul Asociatiei Clubul Sportiv Sanatate, care a intentat procesul, a declarat ca este nemultumit de decizie, fiind dispus sa ajunga si la instantele europene. Asociatia Clubul Sportiv a formulat plangere in aceasta cauza dupa ce in 2004 Primaria a decis ca un teren de 1.100 metri patrati folosit de unitate sa fie retrocedat unei persoane fizice, in compensare. Acest lucru a fost facut printr-o dispozitie a primarului de atunci, Florin Egner. Reprezentantii asociatiei au contestat decizia in instanta, sustinand ca suprafata de teren le era data in folosinta printr-o hotarare a Guvernului si una a Consiliului Local. Acestia mai spuneau ca hotararea primarului ar fi fost abuziva, in conditiile in care s-ar fi eliberat doua titluri de proprietate pe aceeasi suprafata de teren. a€€ a€€a€€a€€a€€a€€a€€
a€€
|