Actualitate - International | Paris: Ion Iliescu a participat la un seminar al Partidului Socialist Francez

Ion Iliescu a participat la Paris la lucrarile Seminarului International "1990-2010: Sfarsitul blocului sovietic. 20 de ani dupa.Bilant si perspective" ,organizat de Partidul Socialist Francez.
Printre participanti pot fi citati: Jean-Christophe Cambadelis, secretar international al Partidului Socialist Francez, Ion Iliescu, fostul Presedinte al Romaniei, Lionel Jospin, fost prim-secretar al Partidului Socialist Francez, fost prim-ministru; Alexandre Adler, istoric-jurnalist; Hubert Vedrine, fost ministru de externe ; Sigmar Gabriel, presedinte al Partidului Socialist German; Adam Michnik – jurnalist Polonia; Michel Rocard, ex-prim-ministru al Frantei si fost lider al Partidului Socialist Francez; Pierre Hassner , Director al Centrului pentru Studii Internationale si Cercetari Stiintifice – Paris, Franta.
In cursul lucrarilor din 5 martie 2010, Ion Iliescu a prezentat o Alocutiune, al carei text il puteti citi in continuare.
«Dragi prieteni,
Sunt onorat de invitatia dumneavoastra si am acceptat cu placere sa vorbesc despre prabusirea de sistem din 1989. Va rog sa-mi permiteti sa subliniez cateva probleme, de o maniera sintetica.

1. Risc o afirmatie, inca din startul discutiei noastre: blocul sovietic nu a existat decat formal. Nu a avut niciodata coeziunea si determinarea blocului occidental, pentru ca nu s-a format pe baze voluntare, pe un fundament comun de valori politice si morale, ci prin forta. Ba, mai mult, cred ca nici sovieticii nu erau pregatiti pentru o asemenea constructie politica dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial.
Asta explica multe dintre deciziile si evolutiile din Estul Europei, asta explica si reactiile nationaliste, si slabiciunea gandirii de stanga din aceste tari, pana in 1989.
Anul 1989 reprezinta, exprimat cu o formula sintetica, marele soc din finalul unui secol scurt. Am fost cu totii martori la un moment de varf nu doar pentru istoria tarilor est–europene, ci si pentru comunitatea internationala, in ansamblul ei, caci anul revolutionar 1989, finalizat de fapt cu prabusirea Uniunii Sovietice in 1991, a influentat intreaga istorie contemporana.

2.Prabusirea sistemului socialismului de stat din tarile est-europene, in 1989, formalizata prin destramarea URSS in 1991, reprezinta marele soc de la finalul secolului 20, apreciat de Hobsbawm drept un "secol scurt". Nu gresim atunci cand alegem drept repere temporale ale acestui secol momentele care au produs cele mai profunde schimbari in viata omenirii, si anume: primul si al doilea razboi mondial, urmate de prabusirea marilor imperii (atat continentale, cat si coloniale), ceea ce a permis aparitia de noi state nationale independent si extinderea democratiei. Prabusirea sistemului socialismului de stat de la sfarsitul secolului, care nu s-a mai datorat unui conflict militar, ci unei implozii, ca urmare a proceselor interne de dezagregare a pus capat Razboiului Rece si a deschis o noua etapa in evolutia vietii internationale.

3.Acest secol scurt a fost dominat, din punct de vedere economic, de Marea Depresie din 1929-1933, cea care a accentuat fanatismele si extremismele ideologice.
De fapt, in plan economic, si ideologic, pana la un punct, marea inovatie a acestui secol este interventia statului in economie, ca singura solutie pentru a readuce echilibrele in economie si in societate. Secolul 20 a fost, deci, si secolul statului, in cel mai propriu sens al cuvantului. Statul a dominat viata economica si sociala, fie ca a facut-o intr-un mod democratic, fie ca a facut-o intr-un mod totalitar.
Pentru a intelege ce a reprezentat socialismul de stat in Estul Europei, motivele pentru care lumea l-a considerat, o lunga bucata de vreme, o alternativa pentru sistemul occidental, trebuie sa plecam de la starea de inapoiere a tarilor din Est in raport cu Occidentul. Nevoia lor de recuperare a ramanerilor in urma necesita o centralizare a scopurilor si mijloacelor.
In plus, statul a fost vazut ca un instrument de reducere a polarizarii sociale, de punere in practica a imperativului echitatii si egalitatii de sanse.
Insa, absolutizarea rolului statului a produs stalinismul, in URSS, respectiv fascismul si nazismul, in Italia si in Germania.
Stalinismul nu poate fi incadrat decat abuziv in stanga politica. Nici ca gandire, ca ideologie si nici ca practica sociala, "stanga" nu poate fi identificata cu actiunile politice construite pe crime, pe incalcarea valorilor morale, pe nesocotirea drepturilor si libertatilor cetatenesti.
Razboiul Rece, bipolaritatea si amenintarea reprezentata de un posibil Holocaust nuclear au consolidat si mai mult rolul statului, in economie, in societate, generand, in vestul Europei, imediat dupa cel de-a Doilea Razboi Mondial, ceea ce a fost definit, ca economie sociala de piata. Acest mod de functionare a economiei a ajutat la refacerea economiei postbelice, permitand dezvoltarea clasei de mijloc in occident si cresterea economica pe termen lung.

4.Daca, la inceputul lor, regimurile totalitare din Est au generat o anumita performanta economica, comparativ cu nivelul de la care porneau, economia hipercentralizata s-a dovedit tot mai mult o frana in calea dezvoltarii, mai ales in conditiile noii revolutii tehnologice, care, din anii 60 ai secolului 20, au marcat economia la nivel global.
Congresul al XX lea al PCUS si dezvaluirile lui Hrusciov despre crimele staliniste au fost un prim soc, care a zguduit lumea, generand in Est o serie de miscari pentru schimbari dorite si necesare, rapid inabusite, asa cum s-a intamplat in cazul rascoalei populare de la Budapesta.
Anul 1968 marcheaza un al doilea moment de criza interna a sistemului, care s-a manifestat prin lansarea unui proces de reflectie si de dezbatere privind posibilele cai de urmat, pentru o eventuala reforma a sistemului. Aceste eforturi au esuat dupa invadarea Cehoslovaciei si reprimarea "primaverii de la Praga", motivata prin "doctrina Brejnev".
Mihail Gorbaciov si programul sau privind perestroika au meritul de a fi deschis o discutie fundamentala: putea fi, sau nu , reformat sistemul? Discutia, care a debutat in 1985, a fost determinata de o realitate obiectiva, nu era o perceptie subiectiva a lui Gorbaciov : exista convingerea ca sistemul este blocat, nu mai functioneaza si este nevoie de o schimbare.

5. In Romania nici macar nu se putea discuta despre nevoia de a schimba ceva. Lucrul este cu atat mai grav, cu cat la momentul 1964, Romania a facut un gest semnificativ de deschidere, care exprima nevoia autonomiei decizionale a partidelor comuniste si a acceptarii pluralismului opiniilor in sanul miscarii comuniste internationale. In 1968 a fost meritul lui Ceausescu de a fi avut curajul sa condamne Uniunea Sovietica pentru invadarea Cehoslovaciei. Doar ca dupa aceea el a ramas blocat si nu a continuat in logica deschiderii sistemului, lucru pe care, de fapt, nu il dorea. El se dorea a fi un dictator absolut, intr-un spatiu inchis, ferit de orice influente si interventii din exterior.
Dupa ce Romania fusese pentru un timp cea mai deschisa tara din sistemul CAER catre Occident, catre lume, in general, si mai ales in plan economic si tehnologic, anii 70, dar mai ales anii ’80 au insemnat din nou inchidere si condamnarea tarii la izolare, accentuand degradarea economica in Romania, agravarea situatiei oamenilor si acutizand contradictiile interne ale sistemului.
S-a creat o situatie care nu avea alta iesire, neexistand mecanisme democratice de gestionare a crizelor, decat explozia sociala si revolta populara la care am asistat in decembrie 1989, insotita de sacrificii de vieti umane, care, prin consecintele ei profunde, prin schimbarile radicale pe care le-a generat, s-a constituit intr-o veritabila revolutie.

6.Discutand despre cauzele prabusirii sistemului comunismului de stat in 1989, ne putem referi la doua elemente fundamentale ale sale. In primul rand, sistemul, asa cum a aparut el in plan istoric si a fost perceput la vremea respectiva in lumea intelectuala progresista si in miscarea muncitoreasca internationala, promitea in plan politic mai multa democratie decat democratia reprezentativa, adica o democratie de esenta populara, ceea ce numim astazi democratia directa, participativa. Ceea ce a rezultat in practica statului sovietic si a altor state din est, inclusiv in Romania, a fost exact opusul unei democratii: totalitarismul. Astfel s-a compromis din start ideea politica fundamentala pe care s-a sprijinit ideologia comunista.
In al doilea rand, pe plan economic, unde se desfasura confruntarea cea mai directa intre cele doua sisteme opuse, sistemul economic de piata capitalista si sistemul statului totalitar comunist, al economiei centralizate, esecul a fost si mai evident si mai penalizator.
Sistemul economiei etatizate a actionat ca un sistem de tip mecanic, ierarhic, piramidal, cu comanda unica. Un astfel de sistem rigid, osificat, inflexibil, era incapabil sa raspunda schimbarilor foarte rapide din cea de-a doua jumatate a secolului 20, in timp ce economia de piata capitalista s-a dovedit, ca structura, un sistem cibernetic, flexibil si cu o mare capacitate de adaptare la schimbare.
Ca o concluzie, anul 1989 ne-a dat cel mai transant si mai definitiv raspuns la intrebarea: "era reformabil sistemul comunist?" Raspunsul a fost categoric negativ. Proiectul de reformare a comunismului, reprezentat de perestroika, s-a dovedit la fel de nerealist ca si proiectul comunismului de stat! Iar in esenta sa acesta nu era decat un "capitalism de stat", cu un ambalaj pseudo-socialist.
Atunci cand regimurile politice se rup de realitati, ele se condamna la disparitie si la oprobiul public. Este ceea ce s-a intamplat cu sistemul comunismului de stat. Intotdeauna sistemele politice si sociale inchise sfarsesc prin a se distruge prin inadecvare. Lipsa unei critici viguroase, a unor contra-puteri efective, care sa sanctioneze excesele puterii se constituie in adevarate handicapuri pentru sistem, care nu se poate transforma de la sine, in absenta fortelor schimbarii.

7. Cei douazeci de ani scursi de la momentul amplelor schimbari din Estul Europei ne pot permite si un bilant general, pentru ca nu putem scoate aceasta schimbare din contextul ei global. Sigur, cea mai importanta achizitie este revenirea la democratie si la un sistem de garantii constitutionale si legale in ceea ce priveste drepturile si libertatile cetatenesti.
La randul ei, revenirea la principiile si mecanismele economiei de piata a fost un lucru important, numai ca ea s-a petrecut intr-un context particular, ceea ce a dat nastere la o serie de abuzuri si ilegalitati legate de transferul proprietatii publice in maini privare, generand foarte multa coruptie.
Sa nu uitam ca transformarea de sistem din Est s-a produs intr-un moment in care, pe plan international, reaganismul economic, dictatul neoliberalismului si al Consensului de la Washington, erau la apogeu. Sub influenta si la presiunea acestor abordari, in tarile noastre procesul de tranzitie a condus la demantelarea sistemelor de protectie sociala si de servicii publice. Asta a produs grave dezechilibre economice si sociale, cresterea saraciei, mai ales a saraciei extreme, a polarizarii economice si sociale. Valori precum solidaritatea sociala si-au pierdut sensul in societatile emergente in Est. Un individualism feroce i-a luat locul, ceea ce a dat nastere la abuzuri si la grave frustrari.
Mai mult, toate aceste tari au suferit, in acesti ani, un masiv proces de dezindustrializare, care le-a facut extrem de vulnerabile in fata crizei, drenand competentele si mana de lucru calificata in favoarea Occidentului, prin migratie din cauze economice. Mai grav, in loc sa reduca decalajele de dezvoltare, tranzitia le-a accentuat.

8. Printr-o stranie coincidenta, in aceasta perioada, cand se implinesc doua decenii de la prabusirea sistemului comunist, omenirea traverseaza una dintre cele mai grave si mai periculoase crize economice din istoria sa modern. Este o criza care ne va obliga sa reevaluam modul in care gandim economia, in care ne raportam la ea, la procesele care o determina, la stat si la piata, la democratie, ca sistem politic.
Daca sistemul care s-a prabusit in 1989 a fetisizat statul, ignorand piata, si absolutizand interventionismul in economie si paternalismul in politica si in societate, acum fetisizarea si absolutizarea pietei si negarea oricarei interventii a statului in economie, inclusiv prin masuri de reglementare a pietelor, a generat o noua criza majora de sistem, a economiei capitaliste. De data asta criza este agravata de faptul ca lumea s-a globalizat intr-o atat de mare masura incat orice masuri de prevenire a contagiunii sunt aproape imposibil de conceput si de infaptuit.
Se poate spune ca in decurs de numai doua decenii am asistat la esecul a doua abordari extreme. Si intr-un caz si in altul la originea esecului s-a aflat transformarea unor modele de dezvoltare economica si sociala in dogme rigide, in inchiderea modelului si in refuzul acceptarii ideii ca modelul, pentru a functiona, trebuie sa sufere modificari, care sa-l puna de acord cu realitati in schimbare. Din acest punct de vedere neoliberalismul scolii de la Chicago nu este cu nimic superior teoriilor economice ale socialismului de stat.
Probabil ca secolul 21 va insemna afirmarea realismului, prin promovarea unor solutii rezultate din justa imbinare a locului si rolului statului si al pietei, respectiv a factorilor de reglementare, care sa previna sau, dupa caz, sa elimine excesele pietelor si mai ales sa corecteze efectele sale negative in plan social.
Prabusirea comunismului nu a fost un "sfarsit al istoriei", ci doar inceputul unui nou capitol in istoria omenirii. Actuala criza de sistem a economiei capitaliste este, la randul sau, un moment de cotitura in evolutia societatii contemporane.

9. Putem sa ne punem intrebarea: Unde se afla stanga in acest peisaj atat de divers si de dramatic al ultimelor doua decenii? Stanga traverseaza o criza de identitate si de proiect politic, este demonizata si timorat. Stanga nu reuseste sa capitalizeze esecurile dreptei, nu poate trece de un soi de bariera psihologica, indusa de identificarea ei cu trecutul "comunist" al Estului.
De fapt, eu cred ca revolutiile din Est, din 1989, contestarea interna a sistemului s-au facut din perspectiva valorilor si idealurilor stangii de sorginte occidentala, social democrata, marxista sau nu.
Faptul ca "dreapta" a venit la putere in Est, dupa prabusirea "comunismului", este un fel de a spune. Elitele politice si administrative ale totalitarismului erau de multa vreme depolitizate, mimau aderenta la "comunism". Oportunist, ele au sarit imediat in barca neoliberalismului si a capitalismului, au adoptat ideologia noilor stapani, la fel cum inaintasii unora dintre ei au imbratisat ideologia "marxista" a ocupantilor sovietici. Si sunt, cum se spune, mai catolici decat Papa in liberalismul lor!
In Est stanga abia acum se poate reconstrui, desi se confrunta cu agresivitatea si fanatismul unui anticomunism de data recenta. Anticomunism care ascunde impostura elitelor de dreapta, cele care au impus "terapii de soc", care au redus statul la neputinta, care au privatizat cu ambele maini si au accepta o polarizare sociala fara precedent.
Stanga trebuie sa se re-ideologizeze. Sa ia act de schimbarile sociale profunde, generate de noua revolutie informationala, care structureaza intr-un mod cu totul nou relatiile sociale. In fond, valorile morale si politice nu se schimba atat de rapid cum am crede noi. Trebuie doar sa facem apel la ele.
Bataliile viitoare ale stangii vor fi pe doua mari fronturi. Unul este cel al apararii democratiei. Criza democratiei reprezentative este o realitate. Si ea vine din criza cetateniei. Oamenii se retrag din spatiul public. Avem o societate de piata, si construim o politica si o democratie de piata. In acest moment, doar intre 2% si 5% dintre cetatenii cu drept de vot se declara membri si simpatizanti ai unui partid. Populismul si extremismele au un camp larg de recrutare de votanti.
Un al doilea front este cel al criticii capitalismului. Critica nu inseamna doar respingere, negare. Nu putem accepta excesele lui, cu consecinte economice si sociale, dar si de mediu, devastatoare.
Stanga trebuie sa raspunda nevoii de a reconsidera notiuni economice fundamentale si de a promova noi idei privind reforma conceptuala in economie. Pe langa principiul cresterii economice, trebuie trecut spre obiectivul dezvoltarii, care nu se limiteaza la crestere. Dezvoltarea inseamna imbunatatirea bunastarii oamenilor, iar aceasta presupune, inainte de toate, imbunatatirea vietii celor saraci. "A promova bunastarea inseamna, mai ales, cresterea nivelului educational, reducerea saracie, sanse egale, concomitent cu prezervarea mediului ambiant al tarii si a traditiilor culturale".
Sunt doar cateva probleme pe care am tinut sa le evidentiez in cadrul acestei dezbateri privind procesele declansate de prabusirea sistemului comunist in Europa, ca si de criza de sistem a economiei contemporane. Din acest context rezulta si problemele cu care se confrunta stanga europeana in acest moment.»