tolo.ro: Procurorul din dosarul Ridzi redeschide cercetarile in Gala Bute

Mariana Alexandru a reluat, practic, de la zero dosarul galei profesioniste de box finanțate din bani europeni. Intr-un referat, ea a afirmat ca trebuie mers pe pistele Ministerului Turismului si Ministerului Economiei
Investigație de Mirela Neag si Catalin Tolontan
Rivali din tabere politice contondente, Adrian Nastase si Monica Iacob Ridzi au in comun un nume.
E vorba de Mariana Alexandru (foto), procurorul DNA care a instrumentat deopotriva dosarul Zambaccian si cazul MTS - 2 Mai. Alexandru s-a specializat in dosare cu politicieni si a reusit sa obtina condamnari improbabile in momentul formularii acuzatiilor.
In cazul Ridzi, verdictul nu este definitiv. Va mai trece probabil o jumatate de an pina cind completul de 5 judecatori de la Inalta Curte va pastra sau va infirma condamnarea lotului de 12, pe care completul de trei judecatori al aceleiasi instante a pronuntat-o.
Ordonanța de o duritate fara precedent
Pina atunci, Mariana Alexandru va avea insa alte emotii.
Ea este cea care, la indicatia expresa a Laurei Codruta Kovesi, a verificat dosarul Galei Bute. Procurorul de caz Alina Stoica intocmise un rechizitoriu in care singurul trimis in judecata era Rudel Obreja. Toate celelalte piste fusesera abandonate. Ceea ce a urmat a zguduit DNA, o institutie mai degraba atenta sa-si pastreze imaginea si secretele.
Pur si simplu, Mariana Alexandru a intocmit un referat de respingere a rechizitoriului care a pulverizat-o pe Alina Stoica. A fost o actiune echivalenta cu o demitere. De altfel, Alina Stoica a parasit DNA la citeva zile. Kovesi a fost de neinduplecat, explicind colegilor ca pur si simplu Stoica "a facut un lucru nepermis in munca unui procuror".
"A fost evident o miscare neobisnuita, dar Kovesi a ținut sa faca o demonstrație atit pentru interiorul instituției, cit si pentru cei din afara. Gala Bute a fost, practic, primul dosar scos de la sertar", a explicat o sursa a ziarului.
In acelasi referat, Alexandru a prefigurat si primele actiuni necesare in refacerea dosarului.
Ministrul Ion Ariton a aflat ca va fi urmarit penal, iar functionarii ministerului Elenei Udrea au intrat si ei in vizor. Cercetarile despre cele peste 2 milioane de euro bani publici cu care a fost finantata gala de box profesionist se reiau si se extind.
Stirea noua este ca procurorul sef al DNA, Codruta Kovesi, a numit-o pe Mariana Alexandru drept procuror de caz in dosarul Gala Bute. Cercetarile s-au redeschis cu Alexandru la comanda. Ea ii va raporta direct lui Kovesi.
Pro si contra Alexandru
Cine este Mariana Alexandru? Referintele colegilor o descriu drept "un procuror capabil si extrem de tipicar, atent la detalii si hotarit sa mearga pina la capat". Aceiasi oameni vad insa si "dorinta ei evidenta de a se da bine pe linga sefi".
Unii o numesc, depreciativ, " un procuror de moda veche", altii spun ca asta e un compliment, avind in vedere vremurile recente, in care investigatia judiciara rareori a atins inalte personaje politice.
Procuroarea si oamenii alaturi de care a lucrat, ofițeri judiciari si alți procurori, au reusit sa convinga un om din MTS sa treaca de partea lor. Angajatul respective a purtat microfoane, care au inregistrat momentul in care Ridzi,soțul ei si ali directori discuta cum sa pacaleasca DNA si sa stearga urmele prefabricarii documentelor pentru evenimentul de la 2 Mai. Echipa de la DNA nu s-a mulțumit cu inregistrarile.
Ei au obținut si marturia omului de la IT din MTS, cel care fusese trimis sa stearga fisierele. Apoi, au conectat asta cu informația ca Ridzi i-a cerut sfatul lui Traila, sefa de la AMRMAP, dupa atribuirea contractelor.
Practic, procurorii au dovedit ca dosarul Ridzi a fost un caz prin care a fost falsificata si apoi antedatata o achiziție publica, misiune extreme de dificila pentru avocații apararii, dovada ca ei n-au reusit sa apere condiția de nevinovație pentru nici unul dintre cele 12 personaje implicate. Si asta in condițiile in care echipa de aparartori a fost redutabila, muli dintre ei fiind fosti procurori, unii chiar la DNA.
Tocmai pentru ca au reusit sa probeze falsificarea intregului proces de achiziție publica si sa demonstreze "dedicația", cei din DNA sint nemulțumiți de o parte a deciziei si vor face si ei recurs. Pentru mediul politic, condamnarile in cazul Ridzi sint "severe", dupa cum s-au exprimat citeva voci, dar cei din DNA cred ca, pentru o asemenea rețea, sint prea multe condamnari cu suspendare.
"Punctul nodal al acestui dosar este procedura de achiziții", a fost remarca judecatorului Ilie Iulian Dragomir, presedintele Completului de 3, in timpul pledoariilor finale in procesul Ridzi.
Alexandru a fost adjuncta lui Lucian Papici si acum este adjuncta lui Claudiu Dumitrescu, la cealalta sectie, cea de combatere a infractiunilor conexe infractiunilor de coruptie. "Nu este neaparat un investigator rapid, dar este foarte abila", spune despre ea un coleg din DNA.
Rezerve la Palatul Cotroceni
Procuroarea care a redeschis dosarul Bute Nnu e una dintre preferatele lui Traian Basescu, presedintele Romaniei rostind cuvintele "am niste rezerve" cind a fost vorba despre sustinerea publica a Marianei Alexandru, in contradictie cu felul plin de energie in care seful statului i-a sustinut pe ceilalti trei sefi si adjuncti din perioada Morar.
Presedintele n-a explicat care este sursa rezervelor sale, dar a acceptat-o pe Alexandru.
Chiar daca este subordonata lui Claudiu Dumitrescu, in cazul Galei Bute, Alexandru va avea un fir direct cu Laura Kovesi.
22 de luni a durat ancheta penala, coordonata de procurorul Mariana Alexandru, in cazul "Ridzi", dosarul ajungind in justiție in mai 2011
DNA: "MDRT a platit de 88 de ori mai mult"
Infirmarea rechizitoriului "Gala Bute", decizie semnata de procurorul Mariana Alexandru, a fost argumentata prin faptul ca "reprezentanții MDRT au stabilit in mod arbitrar valoarea serviciilor achiziționate, fara a folosi criterii obiective prin care expunerea brandului cu prilejul galei sa fie raportata la valoarea unor servicii similare de publicitate. Nerespectarea acestei obligații a permis ca suma platita de MDRT sa fie de 88,5 ori mai mare decit cheltuielile efectuate de prestator pentru serviciile de promovare".
Procurorul DNA a mai considerat in referatul de respingere ca "soluția de neurmarire cu privire la Ion Ariton, ministru al economiei in acea perioada, este gresita, fiind necesara continuarea cercetarii penale".