Saptamana de foc pentru echipa de handbal Energia Pandurii Targu Jiu, care, in trei zile, sustine doua jocuri foarte importante. Trupa lui Liviu Andries joaca astazi, de la ora 17.00, in deplasare, cu Universitatea Poli Municipal Timisoara, meci din etapa a 15-a a Ligii Nationale, iar sambata, de la ora 18.00, primeste vizita formatiei Benfica Lisabona, in optimile Cupei Cupelor. "Am vorbit si cu baietii. Avem doua jocuri la trei zile, dar, daca reusim sa ne recuperam din punct de vedere psihic si fizic si sa ne motivam, eu zic ca putem face un lucru frumos", a declarat antrenorul gorjenilor, Liviu Andries.
Energia, aflata pe locul 4 in Liga Nationala, este outsider in Banat, desi echipa gazda este abia pe locul 9. Andries spera ca baietii lui sa joace si cu sufletul pentru a veni cu puncte de pe malul Begai. "Am vazut motivatie si mergem cu sperante mari la Timisoara, desi ne asteapta un meci foarte, foarte greu. Timisoara este o echipa in lipsa de puncte, s-a investit foarte mult acolo in ultimul timp, s-au facut transferuri, sunt multi bani, si cu siguranta isi doresc sa urce in clasament. Putem sa-i batem jucand cu mintea si cu sufletul. Nu cred ca suntem favoriti, desi am invins Bacaul si suntem in clasament peste Timisoara. Tinand cont de ce s-a intamplat acolo, ei sunt favoriti. Va fi un meci de lupta ca si cu Benfica", a mai declarat Andries. Echipa gazda vine si ea cu moral bun dupa victoria din deplasare cu CSM Ploiesti. "Ne dorim sa continuam seria victoriilor. Avem un meci greu cu Energia, care a invins Bacaul, si clar avem o sarcina grea. Sper sa reusim o aparare excelenta si agresiva. Aceasta poate fi cheia victoriei noastre", a declarat Ioan Stan pentru handbalvolei.ro.
Singura indisponibilitate in lotul Energiei este Ciprian Sandru, cu entorsa. In schimb, Adrian Radulescu, si el accidentat cu Bacaul, a fost recuperat.