Tribunalul Dolj a emis ieri un mandat de arestare preventiva pentru 15 zile pe numele lui Nicolae Suleapa, socrul unui politist din cadrul Serviciului de Operatiuni Speciale Dolj, cercetat pentru trafic de influenta dupa ce a cerut 4.000 de euro unui bailestean pentru a-i pune o pila la o scoala de subofiteri.
Ofiterii Directiei Generale Anticoruptie (DGA) - Serviciul Judetean Anticoruptie Dolj au fost sesizati la jumatatea lunii aprilie de un barbat din Bailesti despre faptul ca Suleapa i-a cerut 4.000 de euro, din care a primit 11.000 de lei, pentru a interveni pe langa diverse cadre cu functii de conducere din MAI pentru a-i "aranja" admiterea la Scoala Militara de Jandarmi ori la Scoala de Agenti de Penitenciare.
In baza sesizarii, ofiterii Anticoruptie au inceput cercetarile in acest caz si au solicitat autorizarea interceptarii audio-video, in urma careia s-a stabilit ca Suleapa a cerut si alte sume de bani denuntatorului.
Luni, sub coordonarea unui procuror al Parchetului de pe langa Tribunalul Dolj si cu sprijinul tehnic al SRI, ofiterii Anticoruptie au organizat o actiune de prindere in flagrant a barbatului. Nicolae Suleapa a fost prins dupa ce primise de la denuntator 5.000 de lei, bani care fusesera marcati de anchetatori. Potrivit reprezentantilor DGA, Suleapa "a pretins si primit 5.000 de lei de la denuntator, dandu-i asigurari acestuia ca a facut toate demersurile pentru a promova examenul de admitere la Scoala de Agenti de Penitenciare de la Targu Ocna".
Dupa flagrant, Suleapa a fost audiat de procurorul de caz, care a hotarat sa-l retina pentru 24 de ore in baza unei ordonante. Marti, Nicolae Suleapa a fost dus la Tribunalul Dolj, iar instanta a emis pe numele lui un mandat de arestare preventiva pentru comiterea infractiunii de trafic de influenta. Anchetatorii au informatii ca Suleapa nu este la prima "afacere" de acest fel, asa ca ii asteapta pe cei pacaliti sa depuna o plangere la Parchetul de pe langa Tribunalul Dolj sau la sediul DGA Dolj de pe strada Amaradia din Craiova.