Senatorul Nicolae MOGA a sustinut o declaratie politica intitulata: Romania are nevoie de continuarea bunei guvernari, nu de o criza politica. Puteti citi in continuare textul integral al declaratiei politice
O tara nu poate progresa prin violente, prin obsesii, nici prin crize politice invocate, inventate sau provocate. Romania a trecut prin astfel de momente si nu a dus-o bine, ba din contra, a regresat. Ca in orice societate civilizata, europeana, echilibrul politic social si economic, precum si cel al puterilor sunt cele care asigura dezvoltare si siguranta pentru cetatenii sai. Haosul, indiferent in ce maniera se manifesta, nu este in interesul tarii si nici al cetatenilor sai. Interesul general este o regula si nu o exceptie, un scop in sine, nu doar o lozinca.
In noiembrie anul trecut am crezut ca s-au incheiat 10 ani de ura si ca putem intra in normalitate, ei bine se pare ca nu este chiar asa. Dorinta de a pune capat cu orice pret si prin orice mijloace unei guvernari performante pare a deveni un scop in sine, o forma periculoasa de abuz politic, institutional si moral. Aceasta atitudine nu face parte dintr-o stare de normalitate si nici dintr-o societate echilibrata.
Romania are in acest moment una dintre cele mai bune guvernari postdecembriste. Tabloul general arata o crestere economica robusta, un nivel al inflatiei foarte scazut, un nivel bun al somajului, preturi au scazute la alimente, evaziune fiscala diminuata, incasari crescute la bugetul de stat. Nu oare de asta are nevoie Romania? Nu oare despre asta e vorba atunci cand un partid politic guverneaza?
Guvernarea Ponta a indreptat o serie de nedreptati facute romanilor de catre guvernele lui Traian Basescu, a redat romanilor speranta ca se poate construi si aici o viata mai buna, ca si Romania poate intra in normalitate si ca viitorul copiilor nu mai este atat de incert. Au fost facute multe lucruri bune pentru pensionari, pentru copii, pentru mediul de afaceri, pentru salariati, pentru categorii de oameni care au fost neglijate si chiar dispretuite in ultimele doua guvernari.
In ceea ce priveste sprijinul PSD pentru lupta impotriva coruptiei, lucrurile ar trebui sa fie cat se poate de clare, fara sa cadem prada exagerarilor si obsesiilor opozitiei. Am demonstrat sustinerea atunci cand au fost adoptate criteriile de integritate ale partidului, atunci cand lupta impotriva evaziunii s-a intensificat la un nivel fara precedent. Rezolutia adoptata de conducerea PSD arata destul de clar cand anume un politician care ocupa o functie publica trebuie sa-si dea demisia. Insa, trebuie sa fim extrem de constienti ca lupta impotriva coruptiei nu este acelasi lucru cu vanatoarea de vrajitoare. Ar fi una dintre cele mai mari erori care ar duce la decredibilizarea progreselor obtinute pana acum.
Parlamentul nu obstructioneaza justitia, el functioneaza clar dupa anumite reguli, dupa un regulament propriu, independent de alte puteri, iar regulile au fost respectate, intotdeauna. Daca vrem sa fie altfel, atunci trebuie sa schimbam Constitutia. Este singura solutie pentru a nu mai avea controverse inutile.