Moshemordechai.ro: O tara cu tandara sarita

Carevasazica niste agitati l-au busculat pe onor ministrul culturii, Daniel Barbu. Situatie in care ar trebui sa discutam despre violenta, atitudinea fata de violenta si fenomenele paranormale care ne-au adus in situatia de a avea ca ministru al culturii un personagiu precum Daniel Barbu. Suntem, totusi, o natie cu bazdac, asa ca vorbim despre gazele de sist, Rosia Montana si fermoarul societatii civile. Interesant e ca discutiile astea nici macar nu sunt pe laga subiectul de la care s-a plecat, ci viscerele subiectului. Obisnuiti fiind ca, in intalnirea cu ceilalti, ficatul, rinichii, plamanii sau pancreasul sa fie ascunse vederii de varii tesuturi, in cazul asta, poate parea neobisnuit ca, dumnealui subiectul, se preumbla prin vorbele noastre descheiat la cutia toracica, lasandu-ne sa vedem pe indelete dinlauntrul. Iar asta nici nu stiu daca e un lucru rau.
Cum mi s-a atras atentia ca am importanta indatorire de a-mi da cu parerea despre orice subiect care tulbura natia, poporul deci, iata, adaug si maraiala proprie, vacarmului general.

- Daniel Barbu e unul dintre acele personaje ridicole care ne-au fost oferite privirii, vreme buna. Inainte de a deveni demnitar era doar neinteresant cu poza, un virtuoz al nimicului, trancanind cu un aer solemn. Slugarnic, colportor de banalitati, la marginea coerentei, omul era antipatic la un nivel benign si atat. Gravitatea cu care emitea banalitati il facea sa se simta important, prostiile evacuate cu postura ii dadeau sentimentul amplu ca tocmai a atins miezul umed din dodoasca. Apoi a devenit demnitar. Pentru ca in Romania, intr-un mod pe care imi e greu sa-l explic, dregatoriile, ca un facut, incap doar pe mana mediocrilor, ingalatilor sau tembelilor. Ce anume il recomanda pe ridicolul personaj pentru demnitatea de ministru al culturii, e greu de spus. Din postura de demnitar omul s-a simtit brusc lovit in toate zonele corpului de valuri uriase de competenta. A devenit agresiv, batos, sarind binisor din ridicol si aterizand in enervant. Nu am cunostinta despre vreun gest de al sau semnificativ pentru calitatea de ministru al culturii, dar l-am auzit frecvent vorbind, arogant si rastit, despre binefacerile exploatariii gazelor de sist si necesitatea predarii Rosiei Montane catre aia. Si despre supunerea fara cracnire cu care plebea e datoare ocarmuirii.

- Cei de la USL par sa nu fi inteles, inca, un lucru extrem de simplu: s-a rupt zagazul. Societatea civila, cu bunele, relele si uratul sau, nu mai e doar bleaga din padurea adormita, a devenit tot mai nervoasa, tot mai greu de stapanit. Protestele sunt tot mai frecvente, mai ample, mai nervoase. Ca langa protestele astea se adauga, ca intotdeauna, si tot felul de miscari oculte, dornice sa traga folos, e nu doar probabil, ci chiar evident, dar asta nu schimba prea mult lucrurile: oamenii nu mai au nici rabdare, nici ingaduinta cu cei care reprezinta puterea.
Venind la putere pe un enorm val de nemultumire populara, cei de la USL nu au inteles ( am scris despre asta zeci de articole, inainte de alegeri) ca votul masiv pe care l-au primit nu e un dat, nu e ceva ce li se cuvine, ci un mandat. Nemultumirea fata de vechea putere, revolta, toate prefacute in vot se constitutiau intr-un mandat concis, limpede formulat: interesul national. Ceea ce a urmat dupa alegeri a fost o constanta si dispretuitoare nesocotire a acestui mandat. Iar nemultumirea populara a continuat sa creasca, capatand forme precum cele pe care le vedem. Si ma tem ca e doar inceputul. E foarte putin probabil ca nemultumirea publica se va domoli cata vreme e atat de evident ca institutiile statului roman, prin cei care le conduc, servesc interese care se afla in conflict cu ceea ce numim interesul national. Si nu e doar o chestiune de perceptie.

- Oricat de enervant ar fi Barbu, antipatic, dezgustator si insuportabil, recursul la violenta e inacceptabil. Punct. Protestul inseamna apararea unor principii, violenta, manifestarea agresiva, inseamna evacuarea oricaror principii si intoarcerea la spiritul de grota. In acelasi timp... trebuie spus ca intotdeauna, dar intotdeauna, exista si ceea ce numim raport de cauzalitate.
Gata. Am bifat subiectul. Pana la alegerile din iarna trecuta, Romania era impartita in doua. Azi pare sa se faramiteze in zeci de particule. O tara cu tandara sarita.