MEDIAFAX: Jean-Marc Ayrault: Am intrat intr-o noua era a relatiilor dintre Franta si Romania

Premierul francez, Jean-Marc Ayrault, a declarat ca in prezent este o noua era a relatiilor franco-romane, care tine de planul de masuri concrete pentru parteneriatul strategic si cooperarea celor doua tari in subiecte ca PAC, Mali, Siria, acordul comercial al UE cu SUA.
"Consider ca am intrat intr-o noua era a relatiilor dintre Franta si Romania", a spus Ayrault, intr-un interviu difuzat sambata de Digi 24, realizat la finalul vizitei oficiale in Romania a oficialului francez (11-12 iulie).
El s-a referit apoi la vizita premierului Victor Ponta in februarie la Paris, cand s-a semnat foaia de parcurs cu masuri concrete pe urmatorii cinci ani pentru intarirea parteneriatului strategic incheiat in 2008, venirea sa la Bucuresti in vizita de joi si vineri, precum si cooperarea celor doua guverne in dosarele mentionate.
Intrebat daca explicatia pentru aceasta schimbare fata de situatia de acum trei ani sta in faptul ca in ambele tari se afla la putere partidele socialiste, Ayrault a spus ca politicienii se pot intelege mai usor daca apartin aceleiasi familii politice, insa guvernarea lui Francois Hollande are o noua perspectiva pentru toate statele din Europa Centrala si de Est.
El a mentionat ca si premierul roman Victor Ponta si guvernul sau fac demersuri in aceeasi directie ca si puterea instalata in 2012 la Paris.
De asemenea, intrebat despre problema romilor care a dus la tensiuni politice dintre Paris si Bucuresti in ultimii ani, Ayrault a aratat ca "nu ajuta la nimic sa-i stigmatizam pe ceilalti, sa-i provocam".
"Responsabilitatea demnitarilor este sa identifice problemele si sa le rezolve, cu atat mai bine daca ne confruntam cu acelasi tip de dificultati. Ne intalnim si numim acele dificultati comune in mod cerebral, in spiritul respectului fata departenerul de discutii tocmai pentru a crea o atmosfera pozitiva si a gasi solutii", a afirmat premierul francez.
El s-a declarat convins ca rezultatele Romaniei in integrarea romilor se vor schimba in urmatoarea perioada, asa cum s-a angajat premierul Ponta si a adaugat ca tara noastra dispune de finantari multiple pentru proiecte de acest fel, iar acestea trebuie folosite.
Ayrault a mentionat si colaborarea judiciara si politieneasca dintre cele doua tari, prin care inca 25 de politisti romani au fost trimisi in Franta in aceasta vara. El a spus si ca Franta are si ea datoria sa ii ajute pe romii veniti din Romania care vor sa se integreze prin "facilitarea accesului la locuinte, loc de munca, la servicii medicale si la educatie".
El a reiterat ca problema romilor este "reala", insa "relatiile dintre Franta si Romania nu pot fi limitate la acest aspect", iar o schimbare a imaginii Romaniei in Hexagon se poate face printr-o mai buna cunoasterea a valorilor culturii romane, prin schimburi artistice.
"Eu doresc sa-i educ pe francezi, sa le explic faptul ca Romania este o tara mare, cu 20 de milioane de locuitori care au numeroase calitati. Avem o sansa enorma sa-i avem aproape si ar fi mare pacat sa nu contribuim impreuna la dezvoltarea Europei", a mai spus premierul francez.
Ayrault s-a aflat joi si vineri intr-o vizita oficiala in Bucuresti, unde a fost insotit de ministrii francezi ai Agriculturii, Stephane Le Foll, Comertului Exterior, Nicole Bricq, Mediului, Philippe Martin si Thierry Repentin, ministru delegat pentru Afaceri Europene.
Cu aceasta ocazie a fost semnat si contractul prin care compania franceza Thales va furniza, pentru 60 milioane euro, sistemul de lasere de mare putere al proiectului dezvoltat din fonduri europene la Magurele. In prezenta celor doi premieri, au mai fost semnate un memorandum pentru pregatirea specialistilor in domeniul fizicii nucleare si laserelor, intre Thales si Politehnica din Bucuresti, precum si un acord de cooperare intre directorii agentiilor nationale pentru deseuri radiocative din cele doua tari.