Cotidianul.ro : Ponta il acuza pe Basescu ca dezinformeaza si ca este iresponsabil
Replica la atacul de duminica venit de la Cotroceni
Victor Ponta il acuza pe Traian Basescu de dezinformare si ii cere in mod imperativ sa se opreasca din campania electorala si sa reprezinte Romania in Consiliul European conform cu interesul national al tarii.
Dupa atacul lui Basescu de duminica, in replica, Guvernul a transmis la randul sau un comunicat care respecta rigorile institutionale, insa care nu este lipsit de acuze.
In comunicatul Guvernului se arata ca primul-ministru nu intentioneaza sa intre intr-o disputa electorala cu presedintele Romaniei, "fiind evident interesul acestuia din urma de a se implica in campania pentru alegerile parlamentare din 9 decembrie, folosind in acest sens orice pretext pentru a provoca noi conflicte", dar ca doreste sa prezinte o serie de precizari.
Conform comunicatului, premierul considera ca presedintele trebuie sa inteleaga responsabilitatea pe care si-a asumat-o prin prezenta pe care o va avea la Consiliul European si sa foloseasca toate instrumentele pe care le are la dispozitie, pentru a apara interesele cetatenilor romani, lasand deoparte preocuparile electorale.
El arata ca Romania este indreptatita sa primeasca un buget mai consistent, iar Basescu are responsabilitatea de a lupta pentru acest lucru.
Politica de coeziune si Politica Agricola Comuna sunt considerate, potrivit premierului, elemente fundamentale ale Uniunii Europene, iar sustinerea acestora este consonanta cu valorile Uniunii Europene, ai alte tari considerand ca un nou buget trebuie sa sustina astfel de elemente, iar cel mai recent exemplu in acest sens venind de la premierul Spaniei, membru al familiei politice la care si PDL este afiliat.
"Presedintele Romaniei trebuie sa inteleaga, totodata, ca, daca este vorba de iresponsabilitate, nimic nu este mai lipsit de responsabilitate din partea unui om politic decat sa afirme repetat ca tara pe care o conduce "nu este un stat de drept", doar pentru a ascunde ca cetatenii nu il mai doresc si nu il mai recunosc drept reprezentat legitim al lor", adauga Ponta.
Premierul sustine totodata ca presedintele dezinformeaza din motive electorale, deoarece referirile sale, ca prim-ministru, la ANI si DNA au fost facute intr-un context in care s-a precizat ca romanii au ales sa fie parte a proiectului european si pentru alte lucruri, cum sunt Politica de Coeziune sau Politica Agricola Comuna.
Primul ministru, se arata in comunicat, a precizat ca in Uniunea Europeana "am intrat ca si alte tari pentru ca UE presupune coeziune si o dezvoltare comuna. Daca agricultorul roman are subventii de trei ori mai mici decat cel francez si spaniol despre ce vorbim", este citatul premierului prezentat in comunicat.
Tot in comunicat este prezentat in detaliu si un alt citat al premierului, respectiv: "Eu vreau sa mai vorbesc totusi si despre fundamentul intrarii noastre in UE. Noi nu am intrat in UE doar ca sa ne faca ANI si DNA. Am inteles, e un lucru foarte bun, e extraordinar. Noi am intrat, ca si alte tari, Spania, Portugalia, Grecia, Bulgaria, Ungaria, noi am intrat pentru ca UE presupune coeziune si presupune dezvoltare comuna. Daca agricultorul roman are subventii de trei ori mai putin decat cel francez sau german, despre ce solidaritate vorbim. Subventii. Asta inseamna ca o sa mancam produse din celelalte tari. Daca pe Fondul de coeziune care inseamna drumuri, care inseamna alimentari cu apa, care inseamna toate celelalte programe sectoriale si regionale, avem mai putin decat ttaile bogate, nu o sa avem niciodata vreo sosea sau o autostrada ca in celelalte tari. Deci principiul coeziunii si al solidaritatii este unul fundamental al UE".
Intr+un comunicat transmis duminica Traian Basescu se arata "alarmat" de faptul ca Ponta ar fi afirmat ca "daca ni se spunea in 2007, domnule, nu o sa aveti nici drumuri, nici spitale, nici agricultura ca in Vest, dar o sa va facem ANI si DNA, poate ca ne gandeam de mai multe ori."
"Aceste declaratii antieuropene nu reprezinta pozitia oficiala a Romaniei; presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, regreta in mod profund iresponsabilitatea declaratiilor unor oficiali si politicieni romani, care pun interesul lor electoral si personal mai presus de interesul national; presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, le cere tuturor politicienilor sa nu mai faca astfel de declaratii iresponsabile, care vulnerabilizeaza pozitia tarii noastre in cadrul negocierilor pentru urmatorul exercitiu bugetar al Uniunii Europene, 2014 - 2020, si care afecteaza grav imaginea Romaniei in plan international, cu efecte, in principal, asupra grupurilor de investitori;", se arata in comunicatul Administratiei Prezidentiale.

UPDATE Replica de la Cotroceni la replica lui Ponta!
Atacurile electorale continua.
Administratia Prezidentiala a transmis, duminica, o declaratie a lui Bogdan Oprea, purtatorul de cuvant al lui Traian Basescu, referitoare la "precizarile prim-ministrului Guvernului Romaniei, domnul Victor-Viorel Ponta, cu privire la pozitia Administratiei Prezidentiale legata de declaratiile antieuropene ale unor oficiali si politicieni romani, precizari care au fost transmise, duminica, 18 noiembrie, intr-un comunicat de presa".
"Domnul prim-ministru Victor-Viorel Ponta ar trebui sa dea dovada de calm si responsabilitate; o comunicare responsabila la nivel institutional este absolut necesara in interesul tuturor romanilor", se arata in declaratia lui Bogdan Oprea.