In urma cu exact un an - pe 5 Februarie 2011 - am semnat cu Crin si Daniel acordul de infiintare a Uniunii Social Liberale. Nu este momentul potrivit pentru a sarbatori cu fast evenimentul, dar nici nu trebuie trecut neobservat. Cateva aprecieri dupa acest prim an, extrem de greu, si mai ales despre ce urmeaza sa faca USL in 2012 merita facute. Sa incerc sa fiu sistematizat:
USL este un proiect de succes. Nimeni nu credea ca va ramane unit si totusi a ramas, dupa ce Traian Basescu si PDL au facut absolut orice pentru a ne distruge: au incercat sa nasca un razboi personal intre mine si Crin Antonescu; au incercat sa creeze razboi intre organizatiile centrale ale PSD si PNL; au incercat sa creeze razboi intre organizatiile locale ale PSD si PNL; au incercat sa creeze tensiuni intre cei care vroiau sa fie candidati; au falsificat sondaje, pentru a arata ca suntem in scadere; au incurajat fara rusine orice nemultumire sau razvratire in propriile partide impotriva liderilor care sustin USL - esec total. Pur si simplu, nimic din toata aceasta strategie a lor nu a functionat, avand de cele mai multe ori un efect exact contrar. Au fost momente de tensiune (inevitabile intr-o asemenea constructie) in care atmosfera a fost imediat destinsa de un editorial din EvZ sau de o barfa aparuta in alt organ de presa al Puterii - cat timp dusmanii nostri isi doresc atat de tare sa ne certam cu siguranta nu o sa o facem!
Astazi, la un an dupa, suntem aici impreuna si mult mai puternici. Vom castiga impreuna alegerile locale, vom castiga impreuna alegerile parlamentare si prezidentiale, si sunt convins ca avem datoria sa fim impreuna la guvernare cel putin pana in 2016.
Obsesia distructiva a lui Traian Basescu, a celor din PDL si a aliatilor lor din presa este absolut justificata - daca USL rezista, sansele lor de a ramane la Putere intr-o forma sau alta sunt practic nule. Nu ma pot abtine sa-mi amintesc ca, pana in ultima zi, Hitler si apropiatii sai au sperat ca vor rupe alianta intre rusi si anglo-americani, fiind incapabili sa inteleaga ca, prin actiunile lor, au taiat orice punte posibila intre oameni sau natiuni. Pastrand proportiile, cine ar mai fi atat de naiv si inconstient sa mai creada in 2012 intr-o alianta cu Basescu si PDL (cu execeptia celor legati deja de ei, precum UNPR si Partidul Poporului, dar care sunt tinuti alaturi doar de frica).
Inteleg frustrarea multor oameni de buna-credinta din media, societatea civila sau simplii cetateni - de ce nu am reusit mai mult?!? Nu vreau sa pomenesc din nou uriasul arsenal de bani publici, institutii, propaganda si sprijin extern folosit in apararea actualei Puteri. Dar totusi, USL a obtinut mai multe victorii in opozitie, mai mari decat orice alta opozitie din ultimii 20 de ani. Democratic s-a reusit:
Blocarea taierii pensiilor in 2010;
Blocarea amanarii si comasarii alegerilor in 2012;
Blocarea mai multor legi aberante (precum legea arhivelor nationale, legea publicitatii sau legea eutanasierii cainilor);
Presiuni pentru retragerea legii sanatatii, pentru organizarea unei sesiuni extraordinare si, prin protestul parlamentar din prezent, fortarea unui dialog cu opozitia;
Regionalizarea a fost blocata ca urmare a presiunilor opozitiei, iar actiunile alesilor USL (referendumurile) au aratat ca romanii nu vor o Romaniei redesenata de Basescu si PDL.
USL este si un succes electoral, obtinand victoria in colegiul Baia Mare si ducand practic la decizia Puterii de a nu mai organiza alegeri partiale desi sunt azi 7 colegii vacante.
USL este un succes in sondaje - unde suntem la o medie de 55%, si avem cele mai mari sanse de a castiga alegerile viitoare.
USL a creat o echipa puternica, cu o oferta de guvernare solida si corecta. Parteneriatul pentru Bucuresti cu Sorin Oprescu exprima o viziune diferita de a lucra cu administratia - fara presiuni politice, cu sprijin pentru proiectele de succes, cu promovarea oamenilor competenti acolo unde este nevoie de ei. In ciuda tuturor incercarilor de a ne slabi, USL s-a impus ca alternativa incontestabila a actualei puteri. Si, de fapt, singura varianta de schimbare! Ori vine USL la Putere, ori ramane Traian Basescu cu aliatii sai - Boc, Udrea, Anastase, Oprea, Diaconescu (Dan si Cristian), Becali, Tokes, etc
USL a promovat un program cu solutii economice realiste, apreciat de analistii si partenerii internationali. Chiar si Guvernul Boc, in disperare de cauza, incearca sa "fure"din ele (reducerea TVA la produse agricole, intentia de a reduce CAS, accentul pe locuri de munca, proiect de rezvoltare regionala). S-au lansat proiecte sectoriale pentru administratie,agricultura, educatie, mediu, energie etc, cu solutii profesioniste. Vom continua sa ne prezentam oferta politica si de guvernare.
Am reusit sa impunem ca decizii politice atitudini de responsabilitate total neobisnuite si neutilizate in mod clasic de Opozitie - fara promisiuni lipsite de acoperire reala, prudenta si echilibru in politici publice, pastrarea relatiilor tarii noastre cu FMI, garantarea structurii legale si independenta ANI si DNA, continuarea masurilor cerute in cadrul MCV si a celor pentru intrarea in Spatiul Schengen si in Zona Euro.
Dincolo de asta, insa, eu sunt constient ca oamenii asteapta de la noi trei lucruri:
SA CORECTAM NEDREPTATILE IMENSE DIN ACESTI ANI;
SA ASIGURAM UN CADRU LEGAL SI INSTITUTIONAL DE PEDEPSIRE A VINOVATILOR PENTRU TOT CE S-A INTAMPLAT IN ACESTI ANI;
SA DAM SOLUTII CONCRETE PENTRU PROBLEMELE OAMENILOR SI NU RETORICA POLITICA.
Doar asa se poate recladi increderea in mecanismul politic actual. Ce lipseste acum romanilor este aceasta incredere, iar lipsa de incredere sa exprima in manifestatiile din Piata Universitatii si din alte locuri din tara.
Aceste manifestatii sunt o sansa uriasa, dar si o uriasa provocare pentru noi. Oamenii se simt tot mai putin reprezentanti. Dincolo de revolta impotriva puterii, este revolta si impotriva unui intreg mecanism politic. USL reprezinta ultima sansa de a reda increderea oamenilor in mecanismul politic democratic. Daca si noi esuam, solutiile alternative sunt tot mai ancorate in afara spectrului democratic.
Eu nu pot sa le cer acestor oameni dezamagiti, chiar furiosi, si pe buna dreptate, sa aiba incredere in mine. Le pot spune insa: v-am auzit, v-am inteles, veti vedea daca prin ceea ce vom face meritam increderea voastra.
Ce cred eu cu toata taria este faptul ca 100 de oameni care stau la -15 grade in strada sa isi strige nedreptatea in Bucuresti sau in alte orase reprezinta, de fapt, o baza solida pentru reconstructia Romaniei. De ce spun asta? Pentru ca a sta la -15 grade in strada denota tarie de caracter si darzanie.
Noi nu am stiut din pacate sa ii pretuim asa cum se cuvine pe cei care au aratat caracter si darzenie in istoria Romaniei, contribuind astfel direct la ce este astazi ea, cu bune si cu rele. Exista filme despre cei care au rezistat cu darzenie lui Hitler sau Stalin. Despre cei care au protestat impotriva apartheid-ului sau segregarii rasiale din SUA. Noi nu prea am facut filme despre cei care au rezistat in inchisorile comuniste, impotriva unui regim totalitar, despre cei care s-au revoltat in anii comunismului, precum muncitorii din Brasov. Poate ar trebui, pentru ca astfel de momente de rezistenta sunt cele pe care se poate cladi.
De aceea spun ca gestul acestor oameni este de o valoare profunda. Eu nu spun din varful buzelor ca este un gest important, ci spun ceea ce simt ca un om care avea 17 ani la manifestatiile din 1990: imaginea acestor oameni, in ninsoare, acum, este un triumf al vointei umane si al valorii romanesti. Romania va trebui reconstruita in jurul "lectiei" Pietei Universitatii.
Mayasii spun ca anul 2012 va fi anul sfarsitului lumii. Va fi. Sfarsitul lumii lui Traian Basescu!
Toti cunoastem epitetele care caracterizeaza lumea lui Traian Basescu. Putem spune: coruptie, clientelism, rasturnarea valorilor, nepotism, prost-gust, favoritism, dispret, saracie, grobianism, desconsiderare, lipsa de umanism, autosuficienta, politizare.
Dar haideti sa le spunem si altfel. Care este fotografia acestei lumi?Toata lumea stie bucatele din fotografia care compune intregul: tiganca imputita, ciumpalaci si viermi; gentile doamnei Udrea; bani ascunsi sub prosop ai primarului Apostu; oile lui Gheorghe Flutur; Casa din Mihaileanu; "branconajul" lui Traian Igas; furtul nerusinat al votului in Parlament; furtul nerusinat al alegerilor din Neamt; desfiintarea Parlamentului prin asumari de raspundere; striperi in functii publice. Aceasta poza va ramane doar ca o ilustratie a unui trecut trist in cartile de istorie.
Proiectul USL pentru 2012 inseamna:
Impunerea unui nou proiect pentru Romania (oferta de guvernare, echipa noua, solutii diferite pentru iesirea din criza);
Castigarea alegerilor locale si parlamentare;
Formarea unui guvern cu majoritatea USL;
Suspendarea lui Traian Basescu, daca acesta se opune schimbarii din Romania;
Inceperea unei guvernari noi, care sa cuprinda:
O viziune noua de dezvoltare a tarii, cu accent pe domenii strategice speciale;
Pasi diferiti de iesire din criza, cu accent pe crearea de locuri de munca si relansarea economica;
Rezolvarea marilor probleme sociale, plus relansarea dialogului intre stat si societate;
Un alt mod de guvernare, cu noi standarde, cu noi principii morale, cu mai putina politizare si mai mult accent pe profesionisti;
Un alt mod de a face politica, cu partide reformate, mai atente la nevoile societatii si mai deschise catre viitor, cu un Parlament modernizat si eficientizat;
O noua Constitutie, care sa apropie Romania si mai mult de Uniunea Europeana.