Romania Libera informeaza: Dragnea spune că Opozitia trebuie sa riposteze prin demisii daca PDL decide comasarea alegerilor

Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, crede ca daca PDL decide comasarea alegerilor si adoptarea legii votului prin corespondenta opozitia ar trebui sa recurga la masuri "extreme" precum demisii din functii si boicotarea alegerilor, informeaza NewsIn.
"Noi nu vom sta indiferenti. Pentru ca nu putem sta indiferenti daca ei vor sa comaseze alegerile fara nici un fel de motivatie - si a spus-o Traian Basescu azi ca n-au niciun fel de motivatie si n-au argumentatie - si nu putem sa stam indiferenti daca se adopta votul prin corespondenta. Incepem sa ne gandim serios daca nu discutam de demisii din toate functiile si inclusiv de boicotarea alegerilor pentru ca pana la urma, Europa asta se gandeste, nu se mai gandeste la noi... Lumea in general, lumea civilizata si democratica trebuie sa inteleaga totusi ca aici in Romania incepem sa discutam in gluma de democratie si despre reguli democratice", a declarat Dragnea, duminica, la Antena 3.
Intrebat daca se refera explicit la demisii din Parlament, liderul PSD a confirmat. "Eu personal am spus-o si la Comitetul Executiv, o spun in continuare si o spun pentru prima oara cu gura plina. Adica nu putem sa stam la nesfarsit sa ne plangem ca Puterea mai exercita un abuz si noi dam din umeri ca n-avem ce sa facem. Avem ce sa facem! Deci pana la urma incepem sa ne gandim la ultima categorie de actiuni: actiuni extreme", a completat el.
Dragnea spune ca USL inca mai spera ca UDMR va inceta sa fie complice la abuzuri. "Inca mai speram ca UDMR intelege ca nu poate sa ramana complice la din ce in ce mai multe abuzuri. Cred ca exista o limita a numarului de abuzuri la care UDMR in mod voluntar sau involuntar - din moment ce sustine anumite lucruri, este voluntar - poate sa fie partasa sau complice",. a aratat secretarul general al PSD.
Cat despre votul prin corespondenta, Dragnea a reiterat ca "n-are decat o singura motivatie, si anume sa poata sa fraudeze alegerile cu camionul". "Noi dorim ca romanii din diaspora sa voteze cat mai multi, iar MAE nu sa le faca lege pentru vot prin corespondenta, ci sa le faca o infrastructura serioasa ca sa voteze cat mai usor. Dar noi vrem sa se numere votul pe care-l exercita ei, nu ei sa trimita ceva si sa se numere altceva de catre Baconschi", a conchis Liviu Dragnea.