Europarlamentarul Gigi Becali a anuntat ca se gandeste sa candideze la alegerile prezidentiale. Astfel, el afirma ca 95% va candida, dar decizia va "depinde de familia sa", daca va fi sau nu de acord cu aceasta candidatura.
"Nu sunt inca 100% sigur ca voi candida, dar strang semnaturile. Postul de europarlamentar il voi mentine si voi candida la Presedintia Romaniei Depinde de familia mea. Deci, eu sunt 100% sa candidez. Daca familia mea va intelege lucrul asta si nu voi intampina obstacole din partea familiei, eu voi candida", a declarat Gigi Becali la Realitatea Tv.
"Starea de spirit este datorita acelei arestari ale mele, dar pe mine ma ambitioneaza mai mult acel eveniment pentru ca, am sa o spun si am sa o repet toata viata mea, nu este posibil ceea ce s-a intamplat in Tara Romaneasca, este ceva inadmisibil pe tot globul pamantesc. Nu se poate ca trei talhari, care au crime la activ, anchetati pentru crime sa faca un denunt ca un presedinte de partid, chiar cum il cheama pe el, Becali, sau cum il cheama, i-a sechestrat si sa fie crezuti hotii si talharii", a explicat Becali.
Europarlamentarul mai spune ca ideea de a candida a venit dupa ce a vazut sondajele de opinie.
"Desi am spus tot timpul ca nu candidez la functia de presedinte, in sondajele de opinie eu am vazut ca oamenii ma vor. Pentru mine si pentru familia mea, un procent de 12-15%, daca ar fi in viitoarele alegeri prezidentiale, este o performanta care ramane in istoria familiei mele", a mai declarat Becali.