Sedinta extraordinara a Consiliului de Coordonare Local, convocata de mai multi membri care au fost intre timp exclusi din partid, a reunit la Teatrul Ovidiu peste 300 de persoane, care s-au manifestat vehement impotriva actualei conduceri interimare a organizatiilor judetene si municipale Constanta. CCL-ul sintetizat de tabara adversa, reunita in paralel la restaurantul "Zorile", drept "Cei Care Latra", a adoptat cu unanimitate de voturi demiterea Biroului Permanent Local interimar condus de Constantin Florian, invalidarea deciziei de dizolvare a vechiului Birou Permanent Local, condus de deputatul Laurentiu Mironescu (care a fost criticat pentru neimplicarea sa in campanie), invalidarea deciziilor de excludere din partid a celor 10 contestari, in frunte cu Danut Moisoiu si convocarea in regim de urgenta a unui Consiliu de Coordonare Judetean. Adunarea a fost presarata de numeroase acuze la adresa lui Ion Popescu, a senatorului Dorel Onaca, dar si a Elenei Udrea. Mai mult, contestatarii l-au acuzat pe presedintele partidului, Emil Boc, ca a situat PD-L in afara legii prin deciziile luate in cazul Constantei si au cerut sanctionarea liderilor centrali care au coordonat campania electorala de la malul marii.
Sedinta extraordinara a fost prezidata de Claudiu Stratulat, alaturi de care s-au aflat Mioara Safciuc, membru fondator al PD-L Constanta si exclusii Remus Macovei, Alexandru Craciun si Dan Diaconescu. In sala au putut fi observati Danut Moisoiu, Madalina Popa, Mihai Bobe, Dumitru Duna, Vladimir Colteanu, Marian Dobre (exclusi joi seara din PD-L, cu exceptia lui Moisoiu, care a fost exclus acum o luna). Participantii, 337 la numar, au afisat pancarte pe care era scris "Noi suntem partidul", "Nu suntem tradatori", "Nu ne este frica", "NU excluderilor abuzive" si "Nu vrem functii, vrem respectarea statutului". Toti membrii care au luat cuvantul l-au criticat in termeni foarte duri pe Ion Popescu, care ar da dovada de aroganta si dispret fata de oameni, comitand foarte multe gafe. Nici senatorul Dorel Onaca nu a scapat de critici, la fel si deputatul Laurentiu Mironescu, iar despre Elena Udrea s-a spus ca "a fost parasutata" de la centru sa conduca organizatia Constanta, dar nu s-a implicat aproape deloc in campania electorala. Poate cel mai gustat moment al sedintei a fost cel in care fostul secretar executiv al PLD Constanta, dupa ce s-a aratat nedumerit de faptul ca fostii colegi liberal-democrati au preluat puterea in PDL, desi nu reprezentau nimic acum cateva luni, i-a adresat lui Ion Popescu o oferta macabra. "Ca om de afaceri, am fost si patron de pompe funebre. Motiv pentru care ii transmit domnului Ion Popescu: tineti aproape!", a spus fostul peledist, care s-a si grabit sa-si depuna carnetul de membru de partid, pentru a nu fi dat afara de altii.

Moisoiu: "Buna, nepotii mei!"

Un alt moment aplaudat de participantii la sedinta a fost cel in care Danut Moisoiu, chemat pe scena pentru a raspunde la intrebarile colegilor sai, a salutat sala: "Buna, nepotii mei!". In discursurile lor, Claudiu Stratulat si Madalina Popa au criticat si conducerea centrala a partidului, primul nesfiindu-se sa afirme ca PD-L risca desfiintarea pentru ca liderul sau, Emil Boc, a incalcat flagrant legea partidelor politice prin deciziile nestatutare luate in privinta membrilor exclusi din organizatia Constanta. Marea dilema a zilei a fost cea referitoare la persoana sau persoanele puse de Popescu sa fileze intrarea Teatrului Ovidiu; liderul interimar al organizatiei judetene a declarat ulterior ca exista inregistrari video cu toate persoanele care au intrat la CCL-ul exclusilor, membrii identificati urmand a fi dati afara din partid. Din cate se pare, cameramanul de serviciu delegat de Popescu sa traga in film membrii ce urmeaza a fi exclusi a fost Valentin Zeicu. Suntem curiosi, in acest sens, daca va lua aceasta masura si imporiva unei membre marcante a PD-L, Diane Vancea, care a poposit circa 15 minute la sedinta. Vizibil afectata de situatia in care a ajuns partidul din care face parte, Diane Vancea ne-a declarat, in timp ce pleca: "Nu se poate sa ramai indiferent cand se aduna peste 300 de oameni, pur si simplu nu se poate sa nu vezi macar ce vor". Mult mai putin incrancenati, cel putin aparent, membrii conducerii interimare a PD-L Constanta s-au rasfatat la un cico pe terasa restaurantului "Zorile".

Onaca: "Unde erau in campanie cei 300 de membri de partid care ma critica acum?"

Constantin Florian, Mircea Banias, pentru cateva minute si Ion Popescu, Mircea Iustian, familia Stavrositu si altii au avut o intalnire de socializare cu majoritatea presedintilor de cartier; zambetele pe care le afisau nu erau tocmai ale lor, la fiecare cateva minute primind prin telefon rapoarte despre ce se vorbea la sedinta CCL-ului, de unde putem deduce ca printre cei 337 de contestatari se afla si un numar neprecizat de "stropitori". Alaturi de liderii interimari s-a aflat si senatorul Dorel Onaca, in mod evident cel mai relaxat dintre toti; parlamentarul ne-a declarat ca se afla la acea intrunire de socializare intrucat a fost invitat si s-ar fi dus si la asa zisul CCL daca era invitat in acest sens, pentru ca el este adeptul dialogului si regreta orice situatie conflictuala. "Orice plecare a unui membru PD-L, orice excludere, este o pierdere pentru partid. Dar oamenii acestia trebuie sa stie ca, desi apartenenta la un partid politic este voluntara, exista o disciplina care trebuie respectata de toti", a afirmat senatorul. Raspunzand la criticile care i-au fost aduse la CCL-ul exclusilor, Onaca a precizat ca este dreptul fiecaruia sa spuna ce vrea, dar s-a aratat nedumerit de un lucru: "Oare unde erau in campanie cei 300 de membri de partid care ma critica acum? Ce drept moral au ei sa ma acuze, cand eu imi faceam campanie singur, adunam oamenii din oras cu taraful, ca nu era nici unul din colegii mei care ma critica acum sa ma ajute?". Senatorul Onaca a tinut sa comenteze si declaratiile facute vineri de Radu Mazare, potrivit caruia sute de membrii PD-L au vrut sa se inscrie in PSD, dar au fost respinsi din start. "Poate l-au cautat sa-l dea afara din partid. Unde sa plece, la PSD? Care PSD? In Constanta nu exista PSD! Exista doar Mazare and company!", a afirmat senatorul PD-L.