BOOKAHOLIC : Joaca de-a Dumnezeu. Magicianul, John Fowles (Autoare: Silvia Dumitrache)
Cei obisnuiti cu Fowles din Iubita locotenentului francez, un roman care, in ciuda finalurilor alternative, ramane o scriitura clasica, liniara, vor descoperi cu surprindere in Magicianul - The Magus (1966) un scriitor-magician, caruia ii place atat de mult sa se joace cu panurile narative si cu personajele, firul actiunii ramanand imprevizibil pana la ultimele randuri. Daca ar fi sa gasesc un echivalent in cinematografie, nu l-as putea compara decat cu creatorul de filme twisted David Lynch. Fowles in Magicianul nu ezita deloc in a folosi momente importante din viata sa pentru a le transforma in scene romanesti: personajul Nicolas Urfe este, asemenea lui, absolvent de Oxford, care primeste o oferta de a preda in Grecia. Asa ca cel cunoscut in facultate drept un estet si un cinic de razboi, cel care infiintase chiar un grup denumit Les Hommes Revoltes, in care se discuta despre existenta si neant, ajunge sa-si domoleasca spiritul rebel in peisajul fascinant al Greciei, care nu-i ofera insa decat o viata monotona. Dorinta de a scapa de ritmicitatea vietii sale de pana atunci il impinge inspre cel mai pitoresc personaj al zonei, un batran de 60-70 de ani, Maurice Conchis. De aici, naratiunea se indreapta in directii dintre cele mai neasteptate, caci interactiunea dintre cei doi va duce la crearea unor nuclee narative care deschid multiple posibilitati, fiecare la granitia dintre verosimil si iluzie, rasturnand orice reper al realitatii. Specificul acestui roman, Magicianul John Fowles, este permanenta trecere din registrul fictional in cel realist. Odata cu oscilarile lui Nicholas, cititorul crede sau nu ca fiind adevarata lumea prezentata. Si chiar atunci cand crezi ca ai ajuns sa descifrezi misterele presarate peste tot in roman, actiunea ia o alta curba si te aduce intr-un teritoriu nou, in care nimic de pana atunci nu mai are sens. Tot ceea ce se petrece in casa lui Conchis ramane in permanenta sub semnul intrebarii: este ceea ce vede Nicholas un teatru bine regizat sau pur si simplu asista la o serie de fenomene iesite din comun? De cate ori crezi ca balanta inclina intr-o parte sau alta, evenimentele ce urmeaza iti arata ca nimic nu e ceea ce pare. Momentul in care naratiunea ia in mod iremediabil o traiectorie incarcata de ambiguitate este cel in care apare personajul Lily, iubita lui Conchis din tinerete, care murise de febra tifoida. Lily este insa prezenta in planul prezent, iar vorbele misterioase ale lui Conchis, care spune ca oamenii nu mor, de fapt, niciodata, ci traiesc prin amintiri, accentueaza incertitudinile. Actiunea din Magicianul John Fowles -ce ajunge sa penduleze intre amintirile din trecut ale lui Conchis, cu peregrinarile sale prin Argentina, si prezentul in care Nicholas incearca sa gaseasca o explicatie - se complica tot mai mult, pigmentata cu tot mai multe scene in care ratiunea nu e de ajuns pentru a intelege ceea ce se intampla. De pilda, intr-o secventa, Nicholas se plimba cu Lily pe promontoriu, se intoarce singur acasa si o gaseste pe Lily. Explicatii exista, dintre cele mai halucinante - inclusiv aceea ca Lily e, de fapt, o tanara schizofrenica, Julie, avand o sora geamana, June, si pe care el a pus-o sa joace rolul fostei lui iubite -, dar cititorul nu trebuie sa cada in capcana lor, pentru ca nu exita nici o certitudine a adevarului. Tot ce exista este sugestia unei infinitati de posibilitati, intr-o lume in care miraculosul este camuflat foarte fin in cotidian si care poate fi descoperit atunci cand omul este deschis sa vada dincolo de panza fragila a stiintei. Miturile, misticismul, simbolurile, elemente de tarot (Lily si Rose - crinul si roza, simboluri ale magicianului din cartile de tarot), de alchimie si rozicrucianism, toate joaca un rol esential in intelegerea complexa a existentei. In aceasta cheie trebuie interpretate toate punerile in scena pe care le realizeaza Conchis, de la petrecerea in care invitatii purtau masti ce trimiteau la mitologia egipteana pana la reiterarea unui moment rupt parca din cel de-al Doilea Razboi Mondial. Un cititor ideal al cartii Magicianul John Fowles ar fi exact acela care nu cauta neaparat sa descifreze enigmele, ci sa inteleaga faptul ca pana si lucrurile contradictorii pot coexista in acelasi spatiu si timp, oricat de incompatibile ar parea la prima vedere. Scena in care Nicholas se lasa hipnotizat de Conchis, unul dintre momentele-cheie ale romanului, este relevant in acest sens: Nicholas este indemnat sa se aseze pe pamant si sa atinteasca o stea cu privirea. Senzatia e de plasare pe pozitie egala cu steaua - doua dimensiuni egale, simtind apoi vant care se transforma in lumina. De aici, ajunge sa simta constiinta existentei in sine. Printr-un nou fel de cunoastere, afla ca totul exista, realitatea e o infinita interactiune, iar contrariile se completeaza armonios. Pentru ca nu mai exista sens, ci doar existenta, Nicholas este invadat de sentimentul ca universul e nemarginit, ca permanenta si schimbarea nu sunt entitati contradictorii:
- Parca as fi iesit pe o usa ca sa dau ocol universului si apoi as fi intrat pe acolo, dar pe o alta usa.
Odata cu Nicholas, si cititorul este incercat de indoiala: poate ca Conchis il hipnotizase pe Nicholas fara ca el sa stie, iar aparitiile fusesera induse in mintea lui, asa ca realitatea in care se intoarce ii pare fantomatica. Numai ca, asemenea zahirului lui Borges, vraja casei lui Conchis il transforma pe Nicholas intr-un captiv si intra tot mai mult in ceea ce el crede ca sunt jocuri, al caror scop inca nu il poate descifra. Daca totul este un teatru, foarte minutios pus la punct, atunci, asa cum considera Conchis, acesta nu ia sfarsit niciodata, doar scenele si decorul se schimba, la fel si personajele. Un joc crud, in care Nicholas este lasat sa creada, pe rand, toate ipotezele emise de Conchis, de la aceea ca este un iluzionist, apoi varianta in care toti sunt actori pana la cea in care Conchis apare drept un medic ce studiaza natura halucinatiilor ca simptom al dezechilibrului mental, Nicholas fiind un cobai. Oricare dintre variante, rezultatul este unul devastator: imposibilitatea unei reale comunicari cu ceilalti, odata ce jocurile mentale au luat sfarsit, si incapacitatea de raportare corecta la lumea din jur.

Sursa: bookaholic.ro