PORTRET: Mihai Eminescu - geniul pustiu al culturii nationale, un model de simtire romaneasca
(Autor: Razvan Moceanu)
Luni, 15 ianuarie 2018, se implinesc 168 de ani de la nasterea poetului nostru national, Mihai Eminescu, jurnalist si prozator, dramaturg si ganditor, ales post-mortem membru al Academiei Romane. Eminescu a fost supranumit Luceafarul poeziei romanesti si a ramas cel mai important reprezentant al romantismului din literatura romana, un remarcabil erudit si militant activ pentru dreptul la existenta nationala a poporului roman. Conform Legii nr. 238 din 7 decembrie 2010, ziua de 15 ianuarie a fost aleasa ca Zi a Culturii Nationale, in care marcam nu doar nasterea Luceafarului poeziei romanesti, dar reflectam si asupra remarcabilei noastre culturi nationale si asupra esentei romanismului din sufletul fiecarei persoane cu simtire nationala. Mihai Eminescu (Eminovici) s-a nascut la 15 ianuarie 1850, la Botosani, fiind al saptelea din cei 11 copii ai caminarului Gheorge Eminovici, provenit dintr-o familie de tarani romani din nordul Moldovei si al Ralucai Eminovici, nascuta Jurascu, fiica de stolnic din Joldesti. Anii copilariei il regasesc la Botosani si Ipotesti, unde are parte de libertate totala in mijlocul naturii. Intre anii 1858-1860, a urmat clasele a III-a si a IV-a la National Hauptschule din Cernauti, apoi, in perioada 1860-1863 este inscris la Ober-Gymnasium din Cernauti, unde repeta clasa a II-a, iar la 16 aprilie 1863 paraseste definitiv cursurile, desi era foarte bun la invatatura. In anul 1864, Mihai solicita Ministerului Invatamantului din Bucuresti o subventie pentru continuarea studiilor sau un loc de bursier, insa este refuzat. In acelasi an, la 5 octombrie, intra ca practicant la Tribunalul din Botosani, si, mai apoi devine copist la comitetul permanent judetean, in aceeasi perioada pribegind alaturi de Trupa de teatru Tardini-Vladicescu, prin diferite spectacole si turnee. In 11 martie 1865, tanarul Eminovici primeste pasaport pentru trecerea in Bucovina, apoi este tinut in gazda la profesorul sau Aron Pumnul, fiind si ingrijitor al bibliotecii acestuia. Un an mai tarziu, la 12 ianuarie, dupa trecerea la cele vesnice a lui Aron Pumnul, este tiparita o brosura dedicata acestuia, in care Eminovici semneaza una din poezii, La moartea lui Aron Pumnul. In 25 februarie, publica in revista Familia, poezia De-as avea, sub numele de Mihai Eminescu, pe care poetul l-a adoptat, de aici inainte. La 16 iulie 1866, aceeasi revista ii publica poezia Din strainatate, urmata de noi creatii ale poetului care vad lumina tiparului - Speranta, si Misterele noptii. In august participa la adunarea anuala a Astrei, apoi ajunge la Bucuresti, unde intra, ca sufleur si copist, in trupa lui Iorgu Caragiale, cu care merge in turnee la Braila, Galati sau Giurgiu. In anul 1868, devine sufleur in trupa lui Mihai Pascaly, care cuprindea actori de la mai multe teatre, si cu care Eminescu merge inn turnee la Brasov, Sibiu si Timisoara. In acest periplu il cunoaste pe Iosif Vulcan, care ii publica poeziile La o artista si Amorul unei marmure, in Familia, apoi se stabileste la Bucuresti, unde il cunoatste pe I. L. Caragiale si este angajat ca sufleur si copist al Teatrului National.
La 1 aprilie 1869 intemeiaza, alaturi de alti tineri creatori, cercul literar Orientul, care avea ca preocupare culegerea de poezii populare si documente referitoare la istoria tarii, lui Eminescu fiindu-i repartizata culegerea de texte si documente din regiunea Moldovei. Eminescu, pribeag pana atunci, se impaca cu familia, dupa ce tatal sau ii promite sprijin pentru a urma cursuri universitare la Viena, iar la 2 octombrie, se inscrie la Facultatea de filosofie ca simplu auditor, fiindca nu avea diploma de bacalaureat. Este mediul in care ii cunoaste pe Ioan Slavici, impreuna cu care activeaza, alaturi de tineri din Transilvania si Bucovina, in societatea studenteasca Romania juna. Este perioada in care, pe langa setea de cultura si activitatea literara, abordeaza si probleme precum situatia politica a romanilor si a altor nationalitati conlocuitoare din Austro-Ungaria, marturie in acest sens fiind articolele acide publicate in Federatiunea. La 15 aprilie 1870 publica in revista Convorbiri literare, poezia Venere si Madona, iar la 15 august, Epigonii. La 8 aprilie 1871, Romania juna isi alege conducerea, Slavici devenind presedinte, iar Eminescu, bibliotecar. La 15 august are loc serbarea de la Putna, in jurul mormantului lui Stefan cel Mare, prilej pentru Eminescu sa-si revada locurile copilariei. In toamna, dupa exacerbarea unor opinii contradictorii in cadrul Romaniei june, Eminescu demisioneaza impreuna cu Slavici din comitetul de conducere. Este momentul in care Titu Maiorescu scrie despre meritele literare ale lui Eminescu, caracterizat ca poet in toata puterea cuvantului.
Anul 1872 este dominat de periplul la Viena, de publicarea altor creatii ale sale - Inger si Demon si Floare albastra si de plecarea la Berlin, unde se inscrie la Universitate, pentru a studia filosofie, istorie, economie si drept. Pentru a se putea intretine, este angajat la consulatul roman de la Berlin, condus de Teodor Rosetti, care avea sa ii asigure, mai apoi, o marire de salariu, pentru a sustine, pe mai departe, sederea sa la Berlin. In aceasta perioada, Eminescu incepe sa prelucreze crampeie din foloclorul romanesc, iar activitatea sa creatoare va avea ca finalitate Calin si, mai ales, Luceafarul.
Intre 17 ianuarie si 7 mai 1874, Eminescu poarta o corespondenta consistenta cu Titu Maiorescu, care ii sugera poetului sa-si obtina doctoratul in filosofie, pentru a fi numit profesor la Universitatea din Iasi, insa Eminescu abandoneaza acest demers, se intoarce in tara si este numit director al Bibliotecii Centrale din Iasi. In acelasi timp, Eminescu preda lectii de logica la Institutul academic, in locul lui Xenopol, iar Convorbiri literare ii publica Imparat si proletar. In anul urmator, Eminescu propune spre achizitionare, intr-un raport datat 6 martie si adresat lui Maiorescu, ministrul Invatamantului, o lista consistenta de tiparituri si manuscrise vechi. La 1 iulie 1875, Eminescu este numit revizor scolar pentru districtele Iasi si Vaslui. La 14 martie 1876, in cadrul prelegerilor publice ale Junimii, sustine conferinta Influenta austriaca asupra romanilor din principate, apoi redacteaza un raport elogios asupra activitatii didactice a lui Creanga, destinat ministerului Invatamantului, iar marele nostru povestitor devine membru in Junimea. Dupa schimbarea guvernului, un raport adresat Ministerului Invatamantului cere ca Eminescu sa fie urmarit pentru obiecte si carti sustrase, in vremea in care activa ca bibliotecar, insa Parchetul din Iasi decide clasarea cauzei. In perioada urmatoare, Eminescu primeste postul de corector si redactor la gazeta Curierul de lasi - unde a redactat numeroase rubrici, fara semnatura - si frecventeaza cu regularitate Bojdeuca lui Creanga. De asemenea, publica cronici teatrale in legatura cu spectacolele la care asista si viziteaza in dese randuri casa batranului Stefan Micle, ulterior stabilindu-se la Bucuresti. Dupa moartea, la 6 august 1879, a lui Stefan Micle, Eminescu ii scrie Veronicai, iar vaduva lui Micle vine la Bucuresti si il roaga sa intervina pentru urgentarea pensiei sale. Cei doi fac planuri de casatorie, insa ele se vor dovedi nerealizabile. In perioada urmatoare corespondenta cu Veronica Micle continua, pe un ton iritat, iar la 6 decembrie, Veronica se plange lui Hasdeu ca Maiorescu l-a determinat pe Eminescu sa nu-si respecte promisiunea de a o lua in casatorie. In anul 1881, este publicata Scrisoarea I, in Convorbiri literare din 1 februarie, a Scrisorii a II-a, la 1 aprilie si a Scrisorii a III-a la 1 mai. A urmat publicarea Luceafarului si impacarea cu Veronica, o relatie care avea sa dea nastere unora dintre cele mai emotionante scrisori de dragoste, pe care multi dintre noi am avut privilegiul sa le cunoastem.
In 1883 a urmat publicarea, in Familia, a unor poezii eminesciene precum S-a dus amorul, Cand amintirile, Adio, Ce e amorul, Pe langa plopii fara sot sau Si daca, care i-au adus poetului un modest onorariu, singurul din intreaga sa activitate literara. Dupa mai multe internari in spitale, alternate cu activitatea literara normala, la 23 iunie 1883, Eminescu da semne de alienare mintala, iar 4 zile mai tarziu este internat in sanatoriul doctorului Sutu, pentru ca la 20 octombrie, poetul sa fie trimis de prieteni la Viena si internat in sanatoriul de la Ober-Dobling. La 8 ianuarie 1884 se stinge din viata, la Ipotesti, Gheorghe Eminovici, tatal poetului, iar la 10 februarie, Eminescu se insanatoseste, primind o recomandare medicala de a face o calatorie prin Italia. Urmeaza un periplu de 6 saptamani spre sudul Alpilor pana la Venetia, Padova si Florenta. La 24 septembrie 1884, Eminescu este numit in postul de subbibliotecar al Bibliotecii Centrale din Iasi, insa in noiembrie se imbolnaveste din nou si este internat la spitalul Sf. Spiridon. In anul urmator, Eminescu continua slujba la biblioteca si preda lectii la scoala comerciala, iar in vara anului 1886 se imbolnaveste din nou, iar la 9 noiembrie este inlocuit in postul de la biblioteca si, in urma unui consult medical, este transportat la ospiciul de la Manastirea Neamt, apoi in primavara anului urmator este internat la spitalul Sf. Spiridon. La 15 iulie 1887, pacientul pleaca la Viena cu recomandare de tratament iar la 1 septembrie revine la Botosani, unde se afla sub ingrijire medicala. In decembrie trupa de teatru a fratilor Vladicescu, sustine un spectacol in beneficiul bolnavului. Iacob Negruzzi depune la Camera Deputatilor o petitie prin care solicita acordarea, de catre stat, a unei pensii viagere pentru poet, o lege care avea sa intre in vigoare abia in aprilie 1888. Veronica Micle il convinge pe Eminescu sa se mute definitiv la Bucuresti, unde isi recapata din puteri si isi reia, timid, activitatea literara. La 3 februarie 1889, Eminescu este internat la spitalul Marcuta din Bucuresti si, mai apoi este mutat la sanatoriul Caritas, pentru ca la 15 iunie, poetul sa treaca in eternitate, la sanatoriul doctorului Sutu din strada Plantelor. In acea zi, Titu Maiorescu nota in jurnalul sau: Astazi a murit Eminescu, in institutul de alienati, de o embolie. Luceafarul poeziei romanesti, poetul nepereche. Cert este ca, nici acum nu se cunoaste motivul exact care a dus la plecarea sa din aceasta lume, fiind dovedit faptul ca bolile puse in seama sa de anumiti medici erau fanteziste si nu se bazau pe simptomele reale ale pacientului, cel mai des invocat diagnostic fiind sifilis, fara leac in acea perioada. La 17 iunie are loc, la Cimitirul Bellu, inmormantarea poetului, sicriul fiind dus pe umeri de patru elevi de la Scoala Normala de Institutori, iar corpul sau fiind inhumat la umbra unui tei. Poetul George Calinescu a scris despre moartea poetului:
- Astfel se stinse in al optulea lustru de viata cel mai mare poet, pe care l-a ivit si-l va ivi vreodata, poate, pamantul romanesc. Ape vor seca in albie si peste locul ingroparii sale va rasari padure sau cetate, si cate o stea va vesteji pe cer in departari, pana cand acest pamant sa-si stranga toate sevele si sa le ridice in teava subtire a altui crin de taria parfumurilor sale.

(Sursa: rador.ro)