enciclopediaromaniei.ro informeaza: Unirea Basarabiei cu Romania
Unirea Basarabiei cu Romania a avut loc la 9 aprilie 1918 (27 martie pe stil vechi) si a fost in fapt reunificarea vechii provincii romanesti Basarabia, rupta de Moldova si alipita de Rusia in 1812. Basarabia a fost prima provincie care s-a unit cu Romania pentru a forma Romania Mare. Efectele Unirii au fost anulate la 28 iunie 1940, atunci cand Rusia a anexat din nou Basarabia, in baza pactului secret Ribbentrop-Molotov.
Contextul revolutionar
Dezmembrarea Imperiului rus care s-a produs in urma revolutiei ruse din februarie 1917 a insemnat momentul crucial in care popoarele imperiului au accelerat lupta pentru afirmarea identitatii nationale si pentru propria organizare in state nationale proprii, pe baza principiului autodeterminarii. Basarabia, care fusese rupta din Moldova in 1812, se gasea in situatia unica de a se putea desprinde definitiv de Rusia. Cu toate ca suferise un proces brutal de rusificare in cei 100 de ani de dominatie ruseasca, fosta provincie continua sa fie in marea ei majoritate romaneasca, mai bine de 65% dintre locuitori fiind romani. In aceste conditii si facand apel la dreptul istoric, Basarabia a urmarit mai intai autonomia fata de Rusia si apoi, drept scop final, unificarea cu Romania. Aceasta din urma se afla intr-o situatie extrem de dificila, fiind nevoita sa contracareze ofensiva armatei germane, care ocupase mare parte din Romania si viza inaintarea spre est. Statul roman nu avea posibilitatea sa vina in sprijinul basarabenilor decat cu sfaturi.

Miscarile populare
Preocupati de soarta incerta a Rusiei, cetatenii din principalele orase au inceput sa se adune si sa se organizeze pentru a-si decide destinele. Inca din aprilie 1917, reprezentanti ai romanilor basarabeni s-au intrunit pentru a vota o motiune prin care se cerea autonomia administrativa, economica si religioasa a Basarabiei. Se dorea o republica moldoveneasca autonoma in cadrul statului federativ rus. In aceasta perioada, autonomia politica fata de Rusia sau unirea cu Romania nu se cristalizasera drept obiective majore, intrucat persista incertitudinea, teama si mentalitatea filo-rusa. La 18 aprilie/1 mai, s-au adunat la Odesa peste 10.000 de basarabeni, de la ofiteri si soldati, pana la preoti si studenti. In zilele urmatoare s-a tinut la Chisinau Congresul preotilor si al invatatorilor care au cerut un mitropolit roman, autonomie si o forma de guvernamant proprie.
Activitatea unionista a refugiatilor ardeleni si bucovineni
Intrucat perspectiva ruperii de Rusia aducea in randul populatiei basarabene nu putine temeri, propaganda romaneasca menita sa dea impuls luptei nationale a romanilor era critica pentru reusita miscarii. Astfel, un rol important l-au jucat romanii din celelalte provincii, refugiati in Basarabia din calea trupelor germano-austro-ungare. Razboiul care se ducea pe teritoriul Romaniei adusese la Chisinau valuri de refugiati din Vechiul Regat, din Transilvania, Bucovina, dar mai ales ardeleni din armata austro-ungara. Refugiatii transilvaneni si bucovineni, prizonieri sau refugiati din Romania, au dezvoltat in Basarabia o propaganda vie pentru cauza nationala si pentru unirea romanilor. Printre acestia s-au numarat si cativa exponenti ai elitei romanesti, precum Onisifor Ghibu, Octavian Goga sau Ion Nistor. Fruntasii transilvaneni au procurat o tipografie cu litere latine si astfel au infiintat la Chisinau ziarul Adevarul (Transilvania) (un organ de propaganda pentru unirea politica a tuturor romanilor), au tiparit abecedare si carti in limba romana. Mai mult, au organizat pentru invatatori, cursuri de istorie, geografie si cantec romanesc.Tot ei au ajutat la organizarea de intruniri la care se discutau problemele populatiei si se cautau solutii.

Constituirea Partidului National Moldovenesc
Intensificarea luptei nationale in Basarabia a insemnat infiintarea de noi partide, dintre care s-a impus rapid Partidul National Moldovenesc, infiintat in aprilie 1917, sub conducerea lui Vasile Stroescu, cu concursul fruntasilor Pantelimon Halippa, Pavel Gore, Vladimir Herta si a transilvaneanului Onisifor Ghibu. Partidul si-a asumat rolul de a coordona miscarea pentru autodeterminarea romanilor basarabeni. Obiectivele imediate erau: autonomia completa a Basarabiei pe baza dreptului la autodeterminare; libertatea cultelor si a invatamantului; restituirea pamanturilor expropriate romanilor; eliberarea detinutilor politici; obtinerea de drepturi democratice pentru toti locuitorii, etc. Ca solutie imediata pentru anarhia care se instaura, partidul a adoptat un program de autonomie a Basarabei, cu armata, justitie si scoala proprie. In august 1917 s-a infiintat un alt partid carea vea sa joace un rol important: Partidul National Taranesc din Basarabia, care avea un program social-economic destinat taranimii.
Pretentiile Ucrainei asupra Basarabiei
Situatia Basarabiei s-a complicat in vara lui 1917, dupa ce, in luna iunie, Ucraina se constituia ca republica independenta de Rusia. Rada ucraineana, condusa de Vinicenko, a revendicat Basarabia. Romanii au protestat pe toate caile. Chiar si RUMCERODUL de la Odesa, organul revolutionar bolsevic filorus care isi asumase, printre altele, conducerea Basarabiei, a protestat fata de politica imperialista si antidemocratica a Kievului. Basarabenilor nu le putea fi negat dreptul la autodeterminare pe care il invocau popoarele Rusiei. Astfel, guvernul de la Kiev si apoi cel de la Petrograd, au recunoscut ca pretentia de ucrainizare a Basarabiei era neintemeiata si in consecinta au renuntat la ea.

Chestiunea autonomiei fata de Rusia
Intre 8/21 si 14/27 septembrie 1917 s-a desfasurat la Kiev Congresul Popoarelor din Rusia. Basarabia a participat cu o delegatie formata din 6 membri. Congresul avea sa stabileasca dreptul la autodeterminare pentru toate popoarele din Rusia. In numele romanilor din Basarabia a vorbit Teofil Ioncu, care, dupa ce a salutat adunarea, a tinut sa precizeze:
- Multi ati auzit de moldoveni, dar putini cred ca stiti ca natiunea moldoveneasca nu exista. Numele Moldova, moldoveni este numai teritorial, dar nu national, iar daca noi numim moldovenesti cuvintele si organizatiile noastre, facem asta numai din punct de vedere tactic, fiindca cuvantul roman suna prea aspru la urechile vrajmasilor nostri, de care avem foarte multi, ca si dumneavoastra, si el serveste de a ne acuza pe noi de separatisti.
La congres, delegatia moldoveana s-a impotrivit incercarilor de a reduce Basarabia la statutul de provincie guvernata de Ucraina. Intre timp la Chisinau se incerca organizarea unui congres militar moldovenesc, insa guvernul revolutionar rus refuza categoric sa aprobe adunarea. In aceste conditii, Partidul National Moldovenesc il imputerniceste pe Gherman Pantea, unul dintre liderii partidului, sa faca demersurile necesare pentru a obtine aprobarea. La inceputul lui octombrie, Pantea se consulta printre altii si cu Lenin (care nu preluase puterea),ii sfatuieste pe moldoveni sa isi impuna autodeterminarea pe cale revolutionara. Moldovenii decid sa convoace Congresul Ostasilor Moldoveni la Chisinau, in data de 20 octombrie/2 noiembrie 1917.
Infiintarea Sfatului Tarii
La Marele Congres al Ostasilor Moldoveni din 2 noiembrie au participat 989 delegati, ofiteri romani si circa 200.000 de ostasi, in marea lor majoritate tarani basarabeni veniti de pe toate fronturile. Adunarea si-a asumat rolul de adunare reprezentativa pentru intreaga Basarabie si ca atare si-a luat dreptul de a proclama autonomia politica si administrativa a Basarabiei, in baza principiului autodeterminarii si a considerentelor de cultura, nationalitate si istorie proprie. Ca plan de actiune imediata, Congresul a stabilit nationalizarea armatelor basarabene si, mai ales, convocarea unui Sfat al Tarii, o adunare care trebuia sa fie aleasa si reprezentativa. Intr-o atmosfera de entuziasm national si revolutionar, in toamna anului 1917 s-au desfasurat alegerile pentru reprezentantii care urmau sa formeze Sfatul Tarii. In total au fost alesi 150 de deputati, din cele mai variate straturi sociale, curente politice, reprezentanti de judete si comune, ai clerului, cadre didactice, corporatii prefesionale, institutii, functionari, etc. Si din punct de vedere al nationalitatii reprezentantilor, structura a reflectat complexitatea etnica a Basarabiei: 105 erau moldoveni, 15 ucraineni, 13 evrei, 7 rusi, 3 bulgari, 2 nemti, 2 gagauzi, 1 polonez, 1 armean si 1 grec. In procente circa 70% erau moldoveni si 30% reprezentanti ai minoritatilor. Printre membrii sfatului s-a aflat si o femeie, luptatoarea nationalista Elena Alistar. Sfatul Tarii si-a inceput activitatea la 21 noiembrie/decembrie 1917. La prima sedinta, Ion Pelivan spunea:
- Turcul ne lasa sa ne rugam lui Dumnezeu in limba noastra si in bisericile noastre, de care nu s-a atins. El nu ne silea sa invatam turceste. De accea, cand s-a aflat la 1812 ca partea cea mai manoasa a Moldovei trebui sa treaca la Rusia, stramosii nostri s-au cutremurat.
Adunarea l-a ales ca presedinte, cu unanimitate de voturi, pe Ion Inculet. Comisarul gubernial si cei judeteni, toti purtatorii legali ai suveranitatii rusesti, au jurat credinta Sfatului, transferand astfel legal si fara o interventie externa, suveranitatea rusa in mana noului organ reprezentativ. Astfel Sfatul Tarii a preluat oficial conducerea Basarabiei.
Declararea autonomiei si proclamarea Republicii Democratice Moldovenesti
La 25 septembrie/8 octombrie 1917, Sfatul Tarii proclama autonomia Basarabiei. Succesiv, la 2/15 decembrie 1917, a proclamat Republica Democratica Moldoveneasca. Noul stat continua sa fie legat de Rusia ca stat federativ. Ca organ conducator executiv a fost ales un CONSILIU AL DIRECTORILOR in frunte cu Petre Erhan. Pentru ca in Rusia puterea era preluata de bolsevici, basarabenii au fost nevoiti sa ia o decizie radicala si, la 24 ianuarie 1918, la scurt timp dupa ce vecina Ucraina se rupea de Rusia, Republica Democratica Moldoveneasca si-a declarat si ea independenta. Presedintele republicii a fost ales Ion Inculet, iar seful guvernului doctorul Daniel Ciugureanu.

Acutizarea starii de anarhie
In iarna anului 1917, starea de anarhie din Basarabia s-a inrautatit. Refugiatii, prizonierii rusi intorsi din Germania, prizonierii germani in drum spre tarilor lor, se dedau la acte de vandalism, violente, crime, distrugeri, care au destabilizat complet ordinea in Basarabia. Consiliul Directorilor era incapabil sa mai mentina ordinea in nou-proclamata Republica, cu atat mai mult cu cat avea de infruntat rezistenta violenta a bolsevicilor instigati de Moscova. In decembrie, cete inarmate de bolsevici se adunasera la Chisinau si se dedau la grave provocari la adresa Consiliului. Atunci cand, in 6/19 ianuarie 1918, in Basarabia sosea de la Kiev corpul ofiterilor prizonieri ardeleni, pregatit sa lupte impotriva austro-ungarilor, acestia erau dezarmati de bolsevici. Cativa deputati in Sfatul Tarii au fost prinsi de fortele militare bolsevice, iar alti deputati au parasit Chisinaul sub amenintarea cu moartea.
Intrarea Armatei romane in Basarabia
In conditiile dezordinii de nestapanit, Consiliul Directorilor decide sa ceara ajutorul armatei romane. Dupa mai multe apeluri primite cu prudenta la Bucuresti, guvernul Bratianu a decis sa trimita peste Prut doua divizii de infanterie si doua de cavalerie, pentru restabilirea ordinii, protejarea populatiei, apararea cailor de comunicatie si a depozitelor, cu mentiunea ca armata romana fusese chemata prin comandamentul militar rus. La trecerea Prutului, armata romana a fost intampinata cu bucurie. O delegatie a Sfatului Tarii in frunte cu Pelivan si Inculet a venit in intampinarea diviziei a 11-a care se indrepta spre Chisinau. La 13/26 ianuarie 1918, armata romana, sub conducerea generalului Ernest Brosteanu, a intrat in Chisinau si a restabilit ordinea. Unitatile bolsevice s-a retras la Tighina, fara a opune rezistenta. In acelasi timp, divizia 13 a trecut Prutul in sudul Basarabiei, unde dezordinea era cu atat mai mare cu cat elementele bulgare, lipovene, tatare, gagauze, fusesera incitate la dezordine de bolsevici si pe care armata rusa le scapase complet de sub control. Pacificarea regiunii a fost mai dificila, dar pana la 8 martie, in conditii de iarna grea, armata romana a intrat in Cetatea Alba. Totodata, fortele bolsevice retrase la Tighina au fost complet anihilate la 7 februarie.
Puterea sovietica, ignorand principiul autodeterminarii pe care aparent il sustinuse pana atunci, a considerat actiunea drept un act de agresiune pe propriul teritoriu, a rupt relatiile diplomatice cu Romania si a confiscat tezaurul Romaniei aflat atunci la Moscova.

Unirea cu Romania
In ianuarie 1918, atat Romania cat si Republica Democrata Moldoveneasca se gaseau intr-o situatie extrem de delicata. Guvernul roman era presat de Puterile Centrale sa negocieze o pace umilitoare, in timp ce Basarabia trebuia sa faca fata unei Ucraine expansioniste. Guvernul Averescu trebuia sa faca fata pretentiilor Puterilor Centrale care cereau cedarea Dobrogei, modificarea granitei pe Carpati, schimbarea dinastiei, demobilizarea armatei, mari concesii economice, etc. Pe cale diplomatica se reusise mentinerea statului roman. La 25 februarie/5 martie s-a semnat Protocolul de la Buftea, care prelungea cu 14 zile armistitiul cu Puterile Centrale, odata cu acordul de satisfacere in masa (in semn de protest) a tuturor pretentiilor Puterilor Centrale. La Buftea, Ucraina trimitea o nota prin care sustinea ca Basarabia din punct de vedere etnografic, economic si politic, formeaza o unitate indivizibila cu teritoriul Ucrainei. Era asadar evident ca Republica Democratica Moldoveneasca nu putea ramane independenta, insa momentul pentru unire nu era oportun. Unirea trebuia amanata pentru a nu periclita soarta Dobrogei, la randul ei revendicata de Bulgaria si ceruta in schimbul Basarabiei. Generalul Averescu avea sa replice delegatiei austro-ungare: Voiti sa ne luati ceea ce este al nostru, adica Dobrogea si sa ne dati in schimb ceea ce nu este al vostru: Basarabia. In cursul lunii martie devenea tot mai evident ca unirea Basarabiei cu Romania era singura solutie pentru tanara republica moldoveneasca, soarta ei ca stat independent fiind periclitata de intentiile de anexare a Ucrainei. Rada ucraineana, care semnase pacea cu Puterile Centrale, facea presiuni mai ales pentru anexarea unor parti ale Basarabiei, precum Tinutul Hotinului si Cetatea Alba. Curentul care cerea unirea devenise de nestavilit.Contactele basarabenilor cu factorii politici si cu presa de la Iasi erau tot mai intense, ziare precum CUVANT MOLDOVENESC, ARDEALUL, ROMANIA MARE, SFATUL TARII, nu conteneau sa scrie pe seama unirii, sporind sentimentul de proprie constiinta nationala. Elitele culturale de pe ambele maluri ale Prutului se intalneau la 1 martie la Iasi, unde aveau sa cada de acord asupra necesitatii istorice a acestui mare pas. Zemsteva din Balti anticipa timpii si declara oficial ca cere unirea Basarabiei cu Regatul Romaniei, chemand si administratiile locale sa urmeze exemplul. Solutia impasului urma sa vina de data aceasta de jos.In acest context, la Iasi au inceput discutiile legate de modalitatea de realizare a Unirii si s-a decis solutia deliberarii in Sfatul Tarii. In cadrul sedintei guvernului de la Iasi din 23 martie, la care au participat si Inculet, Ciugureanu si Constantin Stere, s-a decis trimiterea unei delegatii Chisinau, care sa supuna chestiunea unirii in Sfatul Tarii. Constatin Stere a sosit la Chisinau in 24 martie, iar in 26 martie a ajuns si primul-ministru Alexandru Marghiloman.
In dupa-amiaza zilei de 27 martie 1918 s-a deschis sedinta Sfatului Tarii pentru adoptarea unirii. Au luat cuvantul presedintele Ion Inculet si prim-minstrul roman Alexandru Marghiloman, ca reprezentant al guvernului roman. Dupa aceasta, reprezentantii romani s-au retras pentru a permite desfasurarea nestingherita a lucrarilor. La propunerea Blocului Moldovenesc, Constantin Stere a fost cooptat in Sfat. Acesta spunea:
- Astazi noi trebuie sa hotaram ceea ce va avea o importanta hotaratoare asupra soartei viitoare a poporului nostru. Mersul de fier al istoriei pune asupra umerilor nostri o raspundere pe care noi n-o putem ignora cu nici un fel de sofisme.
Dupa exprimarea parerilor din partea grupurilor politice si a minoritarilor, care, cu exceptia polonezilor, au declarat ca se vor abtine, s-a trecut la vot. Unirea a fost aprobata cu 86 de voturi pentru, 3 contra si 36 abtineri. In mijlocul aclamatiilor salii, decizia a fost adusa la cunostiinta primului ministru Marghiloman, care, in numele poporului roman, a guvernului Romaniei si al Regelui, a luat act de Declaratie si a primit Unirea. Era, dupa cum avea sa spuna Regele Ferdinand:
- Infaptuirea unui vis care demult zacea in inimile tuturor romanilor de dincolo si de dincoace de apele Prutului.
Unirea a fost primita cu entuziasm si satisfactie de romanii de pretutindeni si a stimulat lupta de eliberare a romanilor aflati sub stapanire straina.

Conditiile unirii
Actul Unirii prevedea o serie de conditii care tineau de necesitatile stringente ale provinciei. Astfel, Sfatul Tarii trebuia sa ramana organul care sa duca la bun sfarsit reforma agrara, de o importanta critica pentru taranimea basarabeana. Unirea era conditionata de pastrarea unei autonomii provinciale, cu administratie proprie si un Sfat (Dieta) proprie. Acesta urma sa aiba competente in stabilirea bugetelor locale, sa detina controlul oraselor, sa numeasca functiile administrative. Romania trebuia sa asigure Basarabiei respectarea deplina a drepturilor democratice, o reprezentare proportionala in Parlament precum si prezenta obligatorie in Consiliul de Ministri a doi reprezentanti basarabeni. In fine, se cerea convocarea Constituantei pentru codificarea intr-o noua Constitutie a principiilor enuntate in actul Unirii. Constitutia de la 1923 a fost cea care a intarit integrarea Basarabiei in Romania Mare. In lumina declararii Unirii de la 1 decembrie cu Transilvania, adunarea Sfatului Tarii s-a intrunit din nou in sedinta speciala, la 26 noiembrie/9 decembrie, a votat unirea neconditionata si a adoptat in fine legea agrara, care rezolva o problema extrem de sensibila a taranilor basarabeni. Dupa adoptarea ei rolul Sfatului era terminat. Astfel, la 10 decembrie Sfatul Tarii adopta declaratia prin care renunta la conditiile stipulate in actul unirii si, fiind indeplinita reforma agrara, Sfatul s-a dizolvat, pecetluind unirea neconditionata si ireversibila.

Recunoasterea internationala
Imediat dupa declararea unirii, Rada ucraineana a emis proteste vehemente si a refuzat sa recunoasca actul. Guvernul roman a respins pretentiile acesteia asupra nordului si sudului Basarabiei, precum si obiectiile nejustificate ale Rusiei. Conferinta de Pace de la Paris din 1920 a recunoscut legitimitatea unirii Basarabiei cu Romania.
Actiunile revizioniste si anexarea Basarabiei de catre Rusia sovietica
In primii ani de dupa unirea cu Romania, in Basarabia au aparut si activat mai multe organizatii pretins revolutionare care militau pentru ruperea Basarabiei si anexarea ei la Ucraina sau la Rusia. Multe dintre ele isi aveau centrul la Odesa. Efectele unirii au fost anulate dupa 22 de ani, in anul 1940. In baza pactului secret Ribbentrop-Molotov, Rusia sovietica a anexat Basarabia, nordul Bucovinei si Tinutul Herta.