Observator Cultural: Patriotism prin Ordonanta de urgenta. Despre Cumintenia Pamantului, ieri si azi (Autor: Cornel MIHALACHE)
Am asteptat sa se termine colecta de bani pentru Cumintenie, ca sa nu stavilesc cumva avalansa lucrativ-patriotica. Nu cred in patriotism prin Ordonanta de urgenta. Si nu cred ca un singur om, ajuns intr-o functie atit de importanta, isi poate permite sa se joace cu sentimentele populatiei si cu lucruri la care nu se pricepe. Dovada ca le-a incurcat pe toate. Teatre, Opera, concursuri de manageri culturali, aceasta campanie. Cum sa anunti in aprilie o campanie cu termen final in 30 septembrie, cind nu stii cine o face, cum o face, cind o face, de ce o face. Se alege agentia peste trei saptamini, campania video apare dupa o luna, operatorii de telefonie in august, si tu nu ramii in minister (sau macar sa ceri din afara lui sa te ocupi pro bono de aceasta poveste). Heirupismul patriotard duce la monstruozitati de tipul copiei de polistiren de un metru si jumatate, vopsita cu auriu de sobe, de la Promenada Mall, deasupra unei urne de sticla in care oamenii sa arunce cu bani (initiativa proprie a magazinului). Sau la diacritizarea numelui scris pe atelierul din fata Centrului Pompidou de la Paris. Bine ca nu a scrijelit nimeni caciulite si virgulite pe lespedea de pe mormint. Nu-i timpul trecut. Bine ca am scapat de repatrierea moastelor.

Despre donatia atelierului

Dar una e sa scrii un articol ca acesta, poate polemic, si alta e sa scrii intr-un act oficial cum e Nota de fundamentare pentru Ordonanta de urgenta privind stabilirea masurilor necesare in vederea asigurarii resurselor financiare pentru achizitionarea unui bun cultural mobil clasat, prin exercitarea dreptului de preemptiune de catre Statul roman lucruri luate de pe Wikipedia. De pilda, domnul Vlad Alexandrescu scrie in sus-numita nota de fundamentare urmatoarele:
- In contextul in care anul acesta (2016) aniversam Anul Brancusi si avem in vedere infiintarea Muzeului National Constantin Brancusi, conform legii 199/2015, nevoia achizitiei de catre Statul Roman a acestei lucrari devine o prioritate nationala si un act de reparatie morala facuta fata de artistul care si-a dorit ca tara lui sa fie depozitara memoriei artistice a acestuia, dorinta refuzata de catre statul comunist de la acea vreme.
Ministrul Culturii ar fi trebuit sa-si ia un consilier mai batran sau macar sa citeasca interviurile doamnei Doina Lemny, daca tot a chemat-o sa faca parte din comisia de negociere. Ar fi aflat ca povestea donatiei atelierului cu 200 de sculpturi catre Statul roman e o gogorita mestecata zilnic de tot felul de patriotarzi care vor sa-i umble la oase, sa-i ia ADN-ul si sa-l compare cu Brancusii din Hobita si sa dea Statul francez in judecata. Or, daca asta poate fi scris pe Wikipedia, nu poate fi reluat intr-un act oficial al Guvernului. Ar mai fi aflat ca in jurul operelor lui Brancusi s-au purtat intotdeauna discutii contradictorii si ca mai mult rau i-au facut altii decit comunistii. De la Matisse la judecatorii si avocatii americani, de la comanditarii monumentului din cimitirul Montparnasse, care sigur nu au vrut un Sarut, la gorjenii care i-au spus zeci de ani Coloanei sula lui Tatarascu. Pe ce se bazeaza insa aceasta poveste a donatiei atelierului lui Brancusi (cu tot ce cuprindea el) catre Statul roman, in anii 1950? Pe o confuzie. Dintr-un proces-verbal al sedintei Sectiei de stiinta limbii, literatura si arte a Academiei RPR din 7 martie 1951 (sedinta prezidata de tov. acad. Mihail Sadoveanu) aflam mai multe lucruri. Tov. acad. G. Calinescu constata ca Brancusi nu poate fi considerat un creator in sculptura fiindca nu se exprima prin mijloacele esentiale si caracteristice acestei arte. D-sa clarifica notiunea de realism, in sensul vederilor criticilor de arta sovietici, ca o transpunere pe plan superior a realitatii si nu ca o reproducere fotografica a ei, asa cum e inteles in mod stingist. D-sa incheie aratind inutilitatea continuarii discutiilor asupra lui Brancusi. Iar tov. acad. George Oprescu spune ca nota tov. Calinescu a lamurit o serie de ches¬tiuni importante. D-sa arata ca datele si faptele citate de D-sa cu privire la Brancusi, o figura mai putin cunoscuta, arata lipsa lui de sinceritate, si il ilustreaza ca pe un om de talent si de mari sperante in prima parte a activitatii sale, dar care, sub influenta unor sculptori la moda la Paris, care cultivau indefinitul si a cubismului, a devenit formalist, chiar cind foloseste elemente din arta populara, speculind prin mijloace bizare gusturilor morbide ale societatii burgheze. Tov. prof. Alexandru Graur este impotriva acceptarii in Muzeul de Arta al R.P.R. a operelor sculptorului Brancusi, in jurul carora se grupeaza antidemocratii in arta. Iata fraza pe care se bazeaza confuzia. Importanta, imensa confuzie, pentru ca e vorba despre intreg atelierul lui Brancusi, cu zeci de opere, fotografii etc. De fapt, e vorba de alcatuirea Muzeului National de Arta al Romaniei, in care ar fi trebuit sa fie cite o opera-doua de Paciurea, Brancusi si altii. Chiar G. Calinescu scrie, intr-un referat ulterior, despre Brancusi:
- Deunazi insa, colegul Jalea a venit cu un elogiu al lui Brancusi, care a stirnit o adevarata atmosfera de apoteoza pentru suprarealismul pe care-l condamnasem mai inainte, motivind gestul prin aceea ca ALCATUIREA MUZEULUI reclama o reconsiderare a operei unei mari personalitati de reputatie mondiala etc..
Am subliniat: ALCATUIREA MUZEULUI. Nici vorba despre vreo donatie. Acesta este statul comunist care nu i-a inteles opera. In 1951. Trei intelectuali de marca: un critic literar, un critic de arta si un mare lingvist. Ce poti sa-i mai replici lui Calinescu, daca el asta credea:
- Cand deci Brancusi repudiaza pe Michelangelo ca facator de beufteak-uri, revela mentalitatea sa asculpturala, in consonanta cu productia sa decorativa, senzuala si abstracta, nu insa plastica. Fara muschi ca expresie materiala a inteligibilitatii umane nu poate exista sculptura (Biblioteca Academiei Romane, arhitect G. Calinescu, III, mss. 38, f. 146-150.
Caligrafiat pe 5 file veline, format mare, cu cerneala albastra). Si pasarea in vazduh trebuie sa aiba pene si cioc. In 1910, Cumintenia expusa la Bucuresti a impartit opinia publica in doua: de o parte admiratorii: N.D. Cocea, Camil Ressu, Cecilia Cutescu Storck, Urmuz, de alta, voci foarte critice, intre care chiar fostul profesor de estetica si istoria artelor al lui Brancusi la Scoala de Arte Frumoase, Alexandru Tzigara-Samurcas. Nu i au facut mai mult rau lui Brancusi decit i-a facut, dupa 1989, Radu Varia Coloanei fara sfirsit. La fel si azi, sintem impartiti in tabere, pro si contra Tepei din Piata Revolutiei, in care s-a aruncat cu vopsea rosie, sau a Aripilor anticomuniste din locul lui Lenin, sau a nasturelui, cum ii spun rau-voitorii monumentului lui Paul Neagu, mutat din Piata Charles de Gaulle mai la vale.

O fantasmagorie

Circula, de asemenea, in media o istorie care, prin repetitie, risca sa devina adevar. Altfel, e o fantasmagorie. Dar iata, e povestita de insusi dl Ionel Haiduc, fost presedinte al Academiei Romane:
- Este o istorie neplacuta in memoria noastra. Partidul a trimis la Paris o delegatie [sa vada atelierul si pe Brancusi - n.m., C.M.]. Constanta Craciun, ministrul Culturii, de profesie tesatoare [in realitate, profesoara de limba germana - n.m.]. De la ministrul de Interne, Teoharie Georgescu. Si Leonte Rautu, care era viitorul ideolog al partidului. Cei trei delegati, care n aveau nimic de a face cu arta, s-au intors in tara si i-au spus lui Gheorghiu-Dej ca orice taran neinstruit putea face sculpturi ca ale lui Brancusi. Iar Dej a pus urmatoarea rezolutie: Operele lui Brancusi nu ajuta cu nimic la edificarea socialismului in Romania, refuzam.
Acest text nu se bazeaza pe nimic, toata lumea are senzatia ca l-a vazut, ca il are printre documente, dar el nu exista. Dimpotriva, este contrazis de realitatea anului 1955, cind la Ministerul Culturii a intrat in planul de buget expozitia retrospectiva din 1956, cu achizitia Rugaciunii cu tot.
O dovada in plus este un document, cred, inedit, gasit de mine in arhiva Ministerului de Externe. Este vorba despre un transcript al unei emisiuni de la Radio Europa Libera (din 6 mai 1957, ora 21):
- Produs de sinteza al artei noastre populare, taran ramas taran, in Montparnasse ul artistic pe care l-a ilustrat timp de jumatate de veac, Brancusi n-a incercat niciodata sa se minta pe sine insusi si sa uite cine e si ce reprezinta. De 20 de ani, daca nu dintotdeauna, visul lui cel mai sfint fusese sa-si lase toata opera tarii careia ii apartinea. Imprejurarile razboiului au intirziat solutionarea legala a acestei dorinte, pe care o cunosc toti cei care l-au cunoscut. Si cind, in sfirsit, s-ar fi putut ajunge la o hotarire in sensul pe care el o dorea, propunerea a trebuit sa fie facuta unei autoritati care nu mai era romaneasca decit cu numele si care, pentru a accepta aceasta donatie, care se adresa peste capul ei neamului intreg, a cautat sa impuna conditii de ordin politic incompatibile cu demnitatea artistului si cu sensul gestului care a fost impiedicat sa-l faca. Din pricina acestei absurditati, care comanda ca o politica monstruoasa sa calce in picioare ceea ce este frumos, de care totusi avem dreptul sa ne bucuram, renegind tot ce ne apartine, imensa mostenire a lui Brancusi ramine celei de a doua patrii a lui. Cand vorbim despre imensitate, nu ne gindim numai la valoarea materiala a operei care urmeaza sa formeze muzeul Brancusi, pretuita de cunoscatori la mai multe milioane de franci. La cit oare se va ridica, peste doua sau trei generatii? Ne gandim mai ales la aceasta mostenire de arta si de traditie, brutal repudiata pentru singurul motiv ca omul care voise s-o daruiasca n-a vrut sa se inconvoaie dupa cum i se poruncea.Cu sufletul de copil pe care l-a pastrat pana la urma, Brancusi nu pare sa fi inteles prea bine adevaratele sensuri ale acestei repudieri. Nu avusese prilejul sa cunoasca lumea aceasta noua si cinicul ei dispret pentru arta si pentru geniu. Noi insa, care ne gandim in clipa aceasta la Brancusi si la glasul lui, care continua sa vorbeasca de dincolo de veac, nu putem uita comentariul unui asa-zis intelectual comunist, intr-o zi cand se vorbea despre Nicolae Iorga. Acesti oameni de geniu, zicea pretinsul intelectual, ne servesc mai bine dupa ce au murit. Astazi, cand Brancusi nu mai poate protesta, oficialitatea care-si zice romaneasca va cauta sa profite de umbra lui. Dar Brancusi e tot cel pe care l-au tinut departe si in legatura cu care au facut tot ce au putut ca sa-l piarda. E acelasi Brancusi care, din fericire pentru arta si pentru el, n-a avut nevoie sa depinda decat de el insusi si de propria sa credinta (MN/RC/lr/HR/gi/ - document din arhiva MAE, cu indici de lucru).Pe spatele acestei pagini, cu un creion albastru, cineva (noi credem ca e vorba de ministrul de Externe Grigore Preoteasa) noteaza:
- Tov. Lazareanu, de unde apare ideea ca Brancusi a vrut sa lase tarii operele sale? Despre ce discutii s-o fi vorbind aici? Dupa razboi mi se pare ca l-au vizitat Tatarascu, dar deasemeni tov. Voitec (daca nu ma insel). Ar trebui restabilit. Problema este interesanta. Trebuie sesizat tov. Balanescu. Nu intamplator Europa Libera ridica problema mostenirii Brancusi. Se vede ca banditii se cearta pe prada.
Un alt document inedit din arhiva MAE:
MAE Directia de relatii 7 martie 1957 Franta
Tovarase Ministru,
Va informam ca in cadrul unei vizite facute pictorului Brancusi de catre arhitectul Maicu, insotit de doi tovarasi R.P.R. din Paris, acestia i-au vorbit despre expozitia Brancusi deschisa la Bucuresti si despre aprecierea sa de care se bucura el in tara. Brancusi a luat insa o atitudine de dezinteres pana la dusmanie fata de tara. El a afirmat ca, atunci cand autoritatile franceze l-au intrebat daca este de acord cu venirea nepoatei sale la Paris, a raspuns negativ. Cu privire la vizita sa in tara si la executarea unor lucrari, el a declarat ca nu vrea sa auda de Romania si de romani si ca nu poate lucra nimic din cauza ca de 3 ani boala l-a imobilizat in pat. La sfirsitul vizitei, s-a stabilit ca si in viitor sa continue sa intretina legaturi.
LOCTIITOR al MINISTRULUI,
Malnasan
(catre)
CONSTANTA CRACIUN
Red.: M.C. Scris: B.G. 2 ex.: 1 ex M.C. 1 ex. Dosar
Ministrul Culturii
27.II.1957.
Iar in raportul prezentat la intoarcerea in tara de la Paris, de la un congres de poezie, in 1956, Eugen Jebeleanu noteaza succint:
- La 13 octombrie, am izbutit sa-l vedem pe Brancusi. Marele sculptor locuieste intr-o magazie sordida, e grav bolnav, si se pare ca a incaput pe miinile unor indivizi cari il asasineaza lent pentru a-l mosteni. Am adus cu ajutorul Legatiei doi medici, cari l-au consultat si au recomandat urgenta internare a lui Brancusi intr-un sanatoriu.

Sursa: observatorcultural.ro

(Va urma)