AmosNews / Vadim Tudor s-a dus / Autor: Stelian TANASE
Cu Vadin Tudor moare o epoca. A inceputurilor tranzitiei. Cine l-a cunosct numai in ultimii ani, vede numai cabotinul, personajul searbad, agresiv, fara substanta, pe vehementul si galagiosul platourilor tv. In anii 90 personajul avea alt rol, juca alta partitura. Dispare cu el un sfert de secol care s-a scurs de la caderea regimului comunist pana azi. Vadim Tudor a reprezentat destul de exact latura propagandist-securista e vechiului regim. Ca poet de Curte, a scris nenumarate ode, poeme, articole inchinate celor doi, Elena si Nicolae Ceausescu. Nu trecea aniversare in ianuarie, cand cei doi isi serbau ziua de nastere, fara cearceafurile versificate dedicate de Vadim Tudor Carpatilor gandirii, tandemului eroilor al clasei muncitoare, aparatorilor patriei socialiste. A fost locotenentul lui Eugen Barbui la Saptamana - cea mai imunda publicatie a epocii, oficina Securitatii. In lumea literara careia ii apartineam, si care era adesea tinta atacurilor Saptamanii, Vadim Tudor era detestat. Nimeni nu dadea doi bani pe productiile sale poetice si pe aerele lui de om de cultura.
M-am asteptat ca dupa decembrie 1989 sa dispara in anonimat. Ceausestii fusesera rasturnati de la putere, executati, iar Vadim Tudor cel care le adusese nenumarate omagii si ii slujise. Nu s-a intimplat asa. In aprilie 1990 apare Romania Mare si mai incolo si partidul cu acelasi nume. Spre mirarea mea tirajele au fost enorme. Ce continea Romania Mare a acelor timpuri ? Intai de toate se baza pe o ideologie nostalgic comunista, cu f. multe accente extremiste. Vadim Tudor, redactorii, cititorii, se refugiasera in nationalism, ca ultim refugiu la ce fusese regimul Ceausescu. Se publicau aici dosare de Securitate, atacuri la persoana exprimate intr-un limbaj trivial si denunturi de toate felurile. Succesul de tiraj al Romaniei Mari mi-a indicat existenta unui strat numeros in societatea romaneasca care nu se impacase deloc cu disparitia Ceausestilor si a regimului lor. Vadim Tudor a fost stegarul lor, a celor care erau dezavantajati de noua situatie, nemultumiti de tranzitia spre Europa. Profitorii vechiului regim au fost clientii lui de predilectie. O parte. Cei care nu isi gaseau utilizare, pentru ca ceilalti fosti au intrat in afaceri si politica. Erau securisti, exnomeklaturisti, birocrati, etc. dar nu numai.
Am cunoscut cativa fanatici vadimisti la inceputul anilor 90. Oamenii simpli care votau Romania Mare si erau abonati la gazeta. Se caracterizau prin faptul ca apartineau speciei omul nou. Era convinsi de propaganda nationalista a anilor 80 ai secolului XX. De la teoria conspiratiei la antisemitism si xenofobie. Erau perfect indoctrinati de miturile istorice vehiculate sub Ceausesti pe toate canalele radio, tv, Scanteia etc. Se vedeau pe ei insisi ca perdanti, ca defavorizati, ai momentului istoric. Doreau o revansa, se agatau masiv de trecut. Persoana lui Vadim Tudor intruchipa acest personaj, speranta intr-un dictator care sa-l continue pe Ceausescu. Vadim Tudor starnea printre acestia isterie. Avea devotati care nu acceptau ca idolul lor sa fie contestat in vreun fel. Publicatia, partidul, persoana raspandeau in jur ura, violenta, frustrarea fata de noua Romanie. Era o lume a resentimentului. Vadim Tudor a fost supapa acestora in acei ani. Din fericire a fost un slab politician. Nu stia sa manipuleze masele, nici sa adune voturi desi a intrat in Parlament. Voia doar sa profite, sa traiasca bine, sa fie venerat. A pierdut momentul favorabil, cand ar fi putut prelua puterea - in anii 1990-1996. S-a lasat folosit de unii si de altii mai abili ca el in politica. S-a priceput sa murdareasca, sa improaste. Nimeni din ce insemna valoare in lumea romaneasca nu a scapat netarnosit, nedefaimat in Romania Mare.
Popularitatea lui venea - in anii 90 cel putin - din existenta unei zone care pierduse pariul cu istoria in decembrie 1989. Pe masura ce acest strat s-a diminiat, relevanta personajului lui Vadim Tudor - ca ultimul vestigiu al nationalismului extremist ceausist - s-a micsorat. In ultimii ani si-a pierdut sprijinitorii. Fara partid, absent din Parlament, fara o utilizare, ramas fara bani, cu publicatiile in faliment, Vadim Tudor era un vestigiu, un dinozaur. Si-a supravietuit lui insusi. Un personaj pitoresc. Nu a ajuns dictatorul Romaniei cum si-a dorit. Gloria anilor 90 se dusese si nu si-a mai gasit locul.