istoriiregasite.wordpress.com: Isaac Asimov. Suferind din dragoste
Povesteste Isaac Asimov: "La facultate, din intamplare, vecina mea de banca la cursul de chimie organica sintetica era blonda, atragatoare, doar cu un an mai mare decat mine si o chimista mult mai priceputa. In conditiile respective, nu consider surprinzator faptul ca m-am indragostit imediat. Poate a fost o prostie s-o fac asa rapid, dar a fost perfect natural.
Fata era foarte draguta si buna la suflet, straduindu-se din rasputeri sa nu ma jigneasca, desi n-o interesam catusi de putin din punct de vedere romantic. Am iesit impreuna de cateva ori (primele mele intalniri) si a rezistat in fata incredibilelor mele stangacii. Ea m-a invatat, de pilda, ca bufetele cu autoservire nu erau singurele localuri unde se putea manca si m-a dus la un restaurant micut, dupa ce m-a prevenit, cu multa blandete, ca trebuia sa las un bacsis.
De fapt, ziua cea mai fericita din viata mea a fost 26 mai 1940, cand am mers impreuna la Expozitia Mondiala, am petrecut toata ziua impreuna, ba chiar am reusit s-o ating de cateva ori rapid cu buzele, inchipuindu-mi ca acelea erau... saruturi.
Acela a fost insa si sfarsitul. Ea obtinuse diploma de absolvire si-si gasise o slujba in industrie in Wilmington, statul Delaware. Pe 30 mai, si-a luat ramas bun de la mine, lasandu-ma coplesit de durere.
Ce s-a intamplat dupa despartirea noastra din 1940 mi se pare acum (acum, dupa o jumatate de secol) partea cea mai interesanta a intregului episod. Pentru prima si singura data in viata, am suferit din dragoste. Mult timp dupa aceea, am bantuit de colo-colo, incruntat si nefericit. Pentru mine, norii pluteau la o palma de pamant si razele soarelui erau inutile. Nu ma puteam gandi decat la fata aceea, iar cand o faceam pieptul imi era cuprins de o gheara si-mi venea greu sa respir. Decisesem ca viata nu avea sens si eram foarte, foarte, foarte sigur ca n-aveam sa-mi revin niciodata. Ba chiar ma intrebam daca n-ar fi fost mai simplu sa ma intind in pat si sa mor de durere.
Am mai intalnit-o de doua ori dupa aceea. O data, m-am dus chiar in Wilmington, ca s-o vizitez, si am mers impreuna la film. Iar dupa un sfert de veac, am tinut o prelegere in Atlantic City pentru Societatea Chimica Americana, iar o femeie, care ma asteptase sa-mi vorbeasca dupa incheierea conferintei, m-a intrebat: "Ma mai tii minte, Isaac?"
Ea era. Am recunoscut-o, fireste, dar nu m-am simtit emotionat. Am cinat pe faleza, impreuna cu ea si cu sotul ei. Avea deja cinci copii."

sursa: Isaac Asimov, Autobiografie, trad: Mihai-Dan Pavelescu, Bucuresti, Teora, 1997