Patricia Kaas a vorbit recent intr-un interviu despre concertul pe care il va sustine la Bucuresti duminica, pe 23 iunie. Concertul va avea loc la Sala Palatului si face parte din turneul de promovare al albumului "Kaas Chante Piaf", ce a fost lansat in noiembrie 2012 pentru a comemora 50 de ani de la moartea marei artiste Edith Piaf. Turneul inceput odata cu lansarea albumului cuprinde peste 45 tari si se va termina la finele anului 2013. Artista a sustinut deja un concert la Iasi, urmand sa concerteze duminica la Bucuresti si luni la Cluj.
Despre concertul pe care il va sustine duminica, artista a declarat: "Este un concert tribut pentru Piaf, nu imi voi canta propriile melodii. Nu vreau sa fiu o copie a lui Piaf, pentru ca... ce rost ar avea?! Cred ca oamenii care vor veni la concert ma vor descoperi pe mine in acest repertoriu si vor descoperi lucruri noi despre mine - partea teatrala, va fi altceva... si in acelasi timp, ceva foarte apropiat mie..."
Edith Piaf a fost cea care a inspirat-o pe Patricia la inceputul carierei muzicale. Artista a mai declarat ca ii plac toate piesele lui Piaf si ca i-a fost usor sa aleaga ce sa cante. Cu toate acestea, o piesa ii este mai draga decat celelalte: "Toate piesele lui Piaf imi sunt apropiate, dar "La Belle Histoire D’amour" este piesa pe care imi place cel mai mult sa o interpretez: acolo exista o forta si o fragilitate, exact asa cum sunt eu. Pe scena port manusi de box sa ma simt puternica, dar stau desculta si simt nevoia sa fiu protejata..."
Patricia a mai declarat ca ii place foarte mult sa apara in fata publicului din tara noastra, chiar daca de fiecare data cand a cantat in Romania vremea nu era tocmai buna. "Imi place sa cant aici. De fiecare data cand am cantat in Romania, era frig..." Meteorologii au insa o veste buna pentru artista: zilele acestea, temperaturile vor fi la limita caniculei.
Patricia Kaas isi va bucura fanii cu piese precum: "Non, Je Ne Regrette Rien", "La Vie En Rose", "Paris", "Padam, Padam", "Milord" si multe altele... Admiratorii ce vor fi prezenti la spectacol vor avea la dispozitie si un program al evenimentului, in care pot urmari playlistul complet al concertului.
Se mai gasesc foarte putine bilete la concert, acestea putandu-se achizitiona din urmatoarele locatii: Sala Palatului, Magazinul BILETOO din Unirea Shopping Center (parter, intrarea de langa McDonald’s), Magazinul BILETOO din incinta Cinema Patria (bd Magheru nr 12-14), Magazinele Flanco, Diverta, Muzica, Domo, Vodafone, Orange, Germanos, Librariile Adevarul si Eminescu, Palatul National al Copiilor si Statia de Metrou Unirii 1. Vanzarea online este inchisa.
http://www.youtube.com/watch?v=RdODnZqTWP8
Concertul "PATRICIA KAAS - Kaas Chante Piaf" va avea loc pe 23 iunie 2013 la Sala Palatului din Bucuresti si este un eveniment organizat de Project Events. Parteneri: Mercedes-Benz Romania, Magic FM, Adevarul, Click, Ring, Sapte Seri, Zile si Nopti, Sunete, Tabu, VIP, Stop To Shop, Bucharest NihgtLife, Realitatea.net, iConcert.ro, BestMusic.ro, ADPM.ro, PeTeava.ro, 220.ro, InfoMusic.ro, Ziare.com, Orasulm.eu, Kudika.ro, eComunicate.ro, Port.ro, Cocor MediaChannel, Carpat Guard, Spard Teamaa
www.ProjectEvents.ro *** www.facebook.com/ProjectEvents.ro