MAGAZIN: Pasi spre maturizarea omenirii (Autor: DAN D. FARCAS)
Intr-un episod anterior, mentionam ca cercetatorul Courtney Brown afirma ca ar fi aflat ca entitatile spirituale nu vor intra in contact cu noi pana cand nu ne maturizam. Si alte persoane - aparent rapite - au spus ca au primit un asemenea mesaj. In articolul de saptamana trecuta am emis ipoteza ca aceasta maturizare inseamna, foarte probabil, atingerea unui nivel in care originalitatea si specificitatea noastra nu se vor narui la intalnirea cu cele ale unor hipercivilizatii. Dar am mai spus si faptul ca, prin animalitatea noastra, manifestata prin agresivitate, dorinta de putere, de posesie s.a.m.d., prezentam un potential pericol pentru orice civilizatie pasnica. Unii vor spune ca omenirea nu merita o caracterizare atat de aspra, intrucat in jurul nostru vedem multe actiuni pozitive fata de semeni. Din pacate, multi oameni fac binele sau se abtin de la a face rau, doar fiindu-le frica de pedeapsa divinitatii sau din speranta unei recompense in viata aceasta sau in cea de apoi. Alte gesturi frumoase se datoreaza doar unei educatii stricte, din copilarie, practic unor conexiuni reflexe extrem de puternice. Iar frica, recompensa, ori reflexele tin si ele, toate, de comportamentul animalelor.

Frumusetea spiritului uman

Singura motivatie care pare specific umana este cea vizand frumosul, in particular frumosul uman, adica frumusetea spiritului uman si a unor acte specific umane care infrumuseteaza lumea fara a fi asociate cu niciun interes egoist, personal sau de grup si, mai ales, cu posesia de obiecte, privilegii, pozitii si asa mai departe. Drama universala a lui Oedip sau a lui Faust, sculpturile lui Praxiteles sau Rodin, picturile lui Michelangelo sau Rembrandt, muzica lui Bach sau a lui Beethoven, impreuna cu toata arta autentica, nu sunt altceva decat expresia frumusetii sufletesti a artistului, care ne ajuta sa intelegem mai bine frumusul uman, precum si, uneori, prin antiteza, uratul uman. Frumosul de acest tip se regaseste nu doar in arta, ci in toate lucrurile purtatoare de valori cu adevarat umane, in descoperiri, dar si in acte morale sau in anumite gesturi pe care, in primul moment, le-am considera de mica valoare. O fiinta umana este frumoasa daca face, dezinteresat, acte caritabile sau orice altceva util pentru semenii sai, sau cand apreciaza, protejeaza si cultiva frumosul pe care-l intalneste, indiferent cine l-a produs, si in acelasi timp respinge uratul si ruinarea. Daca acceptam ipotezele pe care le-am expus in acest serial, vom intelege ca omenirea se afla la jumatatea drumului dintre animalitate si hipercivilizatii. Iar fiecare individ uman este mai aproape de unul sau de celalalt dintre capete. Exista unii care planteaza si protejeaza florile, spre bucuria semenilor lor si exista si altii care calca peste ele, fara niciun fel de disconfort, doar pentru ca drumul este mai scurt pe acolo. Exista oameni care se bucura daca vad ca semenii lor creeaza frumosul sau devin mai frumosi, la fel cum exista si altii care incearca sa saboteze creativitatea lor, din cauza invidiei sau pentru placerea de a arata cine este mai puternic. Exista unii inrolati in apararea unicitatii frumusetii creatorului uman si altii care tintesc inregimentarea lui in mari ierarhii, unde individul devine doar o piesa standardizata, intersanjabila. Exista unii care inteleg frumusetea razvratirii impotriva conventiilor, pentru a deschide noi orizonturi si exista si altii care preamaresc supunerea smerita si infricosata, fata de niste adevaruri considerate definitive. Si exemplele pot continua. In cazurile si comentariile pe care le-am intalnit, legate de magiile atribuite hipercivilizatiilor, termenul de iubire (eventual si sub forma de dragoste) revine obsesiv. Il putem gasi in cartile religioase, in aparitiile sfinte, in relatari ale intalnirilor OZN, in experientele mortii iminente, in intalnirile cu o Fiinta de Lumina si asa mai departe. Cred ca, in toate aceste cazuri, iubirea este inclinatia fireasca, dezinteresata, a unei fiinte umane spre a identifica, a cultiva si a proteja frumosul uman. Iubirea astfel definita provine exclusiv din nevoia omeneasca de frumos, intai de toate de cel uman, si nu din teama de iad, din speranta unei recompense divine, ori din alt motiv egoist. Evident, iubirea despre care vorbim nu este aceeasi cu iubirea fizica, sau cu atasamentul sexual, ori chiar cu protectia familiei. Fireste, iubirea noastra ar putea fi mai intensa fata de membrii de familie, fata de prieteni, fata de locul nasterii, fata de limba, cultura si tara natala. Dar aceasta iubire nu este completa decat daca este insotita cel putin de efortul de a intelege si de a iubi, la fel de mult, intregul frumos uman, acela al tuturor celorlalti oameni si al tuturor culturilor de pe Pamant. Poate ca miza majora a maturizarii omenirii va fi generalizarea iubirii autentice, aceea bazata pe frumosul uman. Un indiciu ar putea fi si indemnul Sfantului Pavel, apostolul, care scria:
- Si acum raman: credinta, nadejdea, iubirea, acestea trei; dar cea mai mare dintre ele este iubire” (Cor I, 13,13).
Mi se pare cutremurator! Pentru Apostolul Pavel, iubirea era mai importanta decat nadejdea (in viata de apoi, in cea de-a doua venire a lui Iisus etc.) si chiar decat credinta (in cele ale religiei crestine)! Poate ca un fruct dorit de constiintele care ne supravegheaza este si aceasta iubire cuprinzatoare intre oameni. Dar mai exista ceva. In capitolul anterior, am evocat complexitatea extrema a realitatii si limitele mijloacelor noastre de a o intelege. Ca o consecinta, nicio fiinta umana nu poseda raspunsuri complete si definitive la marile probleme, nici prin stiinta, nici prin revelatii, ori prin alte cai ale cunoasterii. In multe domenii, unii ganditori pot ajunge la o anumita concluzie, in timp ce altii la concluzia contrara, fara a exista un mijloc pentru a decide cine are dreptate. In astfel de situatii, o persoana se va atasa, de obicei, de una dintre variante, de adevarul care i se pare mai convingator, mai plauzibil, sau mai de dorit, si apoi va crede in el. Prin astfel de procese, se ajunge ca, intr-un loc, milioane de oameni sa sustina un adevar, iar in alta parte, alte milioane, un adevar contrar. Neputand realiza un experiment crucial, nici unii nici ceilalti nu vor accepta ca adevarul lor nu este unul absolut si ultim. Religiile sunt un bun exemplu in acest sens. Atasamentul fata de dogmele proprii, atunci cand se confrunta cu un adevar contrar, degenereaza adesea in intoleranta, in fanatism si in dorinta de a distruge adevarul alternativ prin forta, eventual chiar prin uciderea sustinatorilor ei. Singura cale pentru a stavili conflictul, ar fi iubirea pentru frumosul celuilalt, chiar daca adevarul sau il contrazice pe al meu. Se pare ca drumul pana cand majoritatea omenirii, dar mai ales conducatorii si ideologii popoarelor, vor intelege aceasta este inca foarte lung. Solutia sta in gandirea pluralista. Ea prevede ca in situatiile in care mai multe adevaruri ori teorii se bat cap in cap, sa luam in considerare toate adevarurile si toate teoriile gasite de oameni in domeniul care ne intereseaza si sa ne intemeiem deciziile pe toata aceasta multime de adevaruri si teorii, luate in considerare simultan (cel mult cu un grad diferit de incredere acordat fiecaruia).

Adevarul alternativ

Daca adoptam o astfel de metoda, atunci, de exemplu, voi folosi in cautarea divinitatii, toate credintele religioase existente simultan, inclusiv ateismul. In acelasi mod, voi fi mandru de faptul ca sunt roman si ma voi manifesta in acest sens, dar, de asemenea, voi fi mandru ca sunt european sau cetatean al lumii. Si voi lupta pentru a iubi si pastra viabile toate laturile tuturor culturilor: limba, religie, filosofie, mituri, folclor, medicina traditionala etc. Metoda gandirii pluraliste si a iubirii pentru adevarul alternativ al celorlalti este, fara indoiala, anevoioasa si probabil chiar scandaloasa pentru multi. Totusi, cred ca este singura modalitate care poate duce la stingerea violentei generate de apararea unor asa-zise Adevaruri Ultime care se contrazic intre ele. In consecinta, adoptarea gandirii pluraliste de catre marea majoritate a fiintelor umane ar putea fi si ea un fruct asteptat de acele puteri superioare care aparent ne monitorizeaza. Unii contactati sau persoane rapite au relatat ca li s-ar fi transmis ca pamantenii vor fi lasati sa-si gaseasca singuri propriile solutii. Ei au toata libertatea de a se ucide sau nu intre ei si chiar libertatea de a decide daca doresc sa se dezvolte in pace sau sa-si desfaca planeta in bucati. Oricare ar fi continuarea, cei care ne urmaresc vor continua sa adune, intr-o supermemorie, ceea ce este mai valoros aici si nu vor interveni decat cel mult pentru a salva anumite specimene, ca intr-o banca de gene. Acceptand toate cele expuse in serialul despre hipercivilizatii, care se incheie aici, intelegem ca omenirii i-a mai ramas un ragaz, se pare ca nu mai mult de cateva secole. In acest interval, fie ne vom distruge - din cauza setei noastre de putere si de posesie, posibil si in numele unor Adevaruri Ultime - fie intreaga omenire se va ridica pe palierul urmator, cel al iubirii pentru frumusul uman si al practicarii gandirii pluraliste.