Cum va arata planeta in anul 2020? E una din intrebarile la care inventatorii spera sa gaseasca un raspuns. Cu siguranta imaginile din filmele SF vor fi foarte aproape de realitate, spun specialistii. Publicatia Corriere della Sera (citata de Pro TV) ne informeaza cum va arata lumea in 2020. Mai precis, aflam care sunt cateva din inventiile SF care ne-ar putea schimba viata in anul 2020.

1. Apa va inlocui carburantii pentru a alimenta masinile. Pentru ca resursele de petrol ale planetei sunt pe terminate, biocombustibilii le vor lua locul. Futuristii studiaza aceasta problema si spera sa gaseasca solutia optima pentru inlocuirea carburantilor.

2. Autoturismele vor evolua mult, iar masinile zburatoare din filmele SF vor fi realizate in 2020.

3. Se va construi calculatorul care va avea aceeasi putere de procesare ca si mintea umana. Bariera lingvistica va fi depasita cu ajutorul unui dispozitiv de traducere simultana, insa ceea ce isi doresc specialistii sa realizeze este un creier artificial care ar avea aceleasi caracteristici ca si unul uman.

4. Inteligenta artificiala. Oamenii de stiinta spera sa reuseasca sa implementeze un proiect prin care totul sa fie controlat cu ajutorul creierului. Mai exact sa fie introdus un microcip in creier, iar omul sa manevreze orice, doar gandindu-se la lucrul respectiv: sa schimbe canalele la TV, sa sune pe cineva de pe telefon etc.

5. Omul va putea calatori in spatiu, ca destinatie turistica.

6. Japonezii isi vor pune amprenta pe Luna si vor construi pe satelitul natural al Terrei o statie robotica. Potrivit specialistilor japonezii sunt capabili sa realizeze o lucrare atat de complexa.

7. Londra va fi unita cu Beijingul printr-o cale ferata transcontinentala, a carei constructie va fi inceputa in 2020. Acest proiect va fi inceputul unei noi ere in domeniul transporturilor.