In radioterapie, situatia in Romania este ingrijoratoare. Interviu cu prof.univ.dr. Ion-Christian Chiricuta, medic primar de radioterapie. (Autoare: OANA BUGEAG)

(continuare)

MEDIC DE TARA LA DITESTI

- Erati absolvent de medicina, chiar ati si profesat cativa ani ca medic la tara.
- Eu am terminat medicina la 34 de ani si am primit un post de medic de circa in satul Ditesti, langa Filipestii de Padure, in judetul Prahova. Am locuit de fapt la Filipestii de Padure, acolo, in sat, aproape trei ani. Tin minte ca in ziua in care am ajuns acolo m-am dus direct la primar si i-am spus: Eu ma mut la dvs. in sat si va asigur si urgentele, de luni, la pranz, pana vineri, la pranz. Dar de vineri dupa masa, pana luni, la pranz, nu sunt in sat. Mie imi placuse pediatria, la Cluj o facusem cu profesorul Butnariu, un mare pediatru. Si cand m-am dus la circa, m-am trezit si medic pediatru. De la dispensar mi-au alocat o camera intr-un bloc unde stateau si mineri. In anexa unui alt dispensar medical am primit in folosinta o camera cu o baie in care era si toaleta. M-am descurcat, am improvizat o bucatarie in baie. A fost o perioada fantastica, cand eu mi-am gasit o liniste, un scop, eram respectat. Raspundeam de 3 sate, printre care satul Ditesti, satul de mineri - o constructie comunista din anii 50 si ceva. Si acum, de cate ori trec prin Valea Prahovei, trec si prin satul meu, pe la anumite case ale unor pacienti pe care-i vizitam aproape zilnic. Am lucrat toata perioada la Spitalul din Filipestii de Targ, in care efectuam garzile de Pasti, Craciun si de Anul Nou. Acest spital face parte dintre primele spitale facute de regele Carol I, in 1918. Acum este parasit de 27 de ani si cresc copaci prin acoperisurile distruse. Avea o sectie de pediatrie, una de interne, de radiologie si o sala mica de chirurgie. Aveam 25 de paturi femei si 25 de paturi barbati, exista chiar si o morga. Primul meu pacient decedat, l-am dus singur, cu un carut, la 2 noaptea, la morga care era in fundul unei livezi, sub pamant. Au fost niste momente teribile, era sinistru, nu vedeam nimic, nu aveam decat lumanari. La spital aveam si o caleasca cu un cal, avem chiar si o salvare, dar nu aveam benzina, o foloseam rar si doar pentru copii. Vineri dupa-masa plecam la spitalul judetean din Ploiesti, unde lucra un bun prieten, chirurgul si omul de exceptie Mircea Oprea. Asistam la operatii in sectia de Chirugie, iar luni dimineata mergeam la un internist de exceptie, la domnul dr. Calota si participam la vizita. Deci ma invarteam intre medici foarte educati. Duceam o viata extraordinara, aveam carti, citeam mult si aveam un contact deosebit cu pacientii.
- Daca va simteati impacat, de ce ati plecat?
- Pentru ca studiasem Fizica si Medicina, iar visul meu era sa ma specializez in radioterapie. Plus ca nu puteam accepta situatia la infinit, prostitutia din ultimii ani a lui Ceausescu. Acum se repeta aceasta prostitutie politica, dar la alta dimensiune. Acum sunt iarasi in Romania dar nu mai are rost, la varsta mea, sa plec.
- Erati totusi fiul marelui chirurg Ion Chiricuta, era o somitate, era cel care infiintase Institutul de Oncologie. Nu a putut sa va ajute ?
- Era si el tot timpul supravegheat de Securitate. Singurul din acel Institut Oncologic pentru care nu a reusit sa obtina un pasaport pentru lumea vestica am fost eu. Deci asa de privilegiat nu am fost.
- Si ce parere a avut tatal dvs., cand ati primit repartitie la Filipesti?
- Pai chiar el mi-a obtinut postul acesta, pentru ca un an de zile fusesem somer si urmarile acestei perioade puteau avea consecinte greu de reparat.
- De ce erati somer?
- Pentru ca eu am vrut sa plec din tara si m-am dus si am declarat oficial la Militie ca eu nu mai vreau sa traiesc in tara asta.
- Ati avut un moment de rebeliune.
- Nu rebeliune, ci un moment de luciditate, in care nu am mai vrut sa accept situatia asta. Nu se mai putea trai, era cumplit. Trebuia sa plec. Cum si astazi, daca eram tanar, ar fi trebuit sa plec din Romania.

IN GERMANIA AM MUNCIT PENTRU TREI VIETI. TOATE CONCEDIILE LE-AM PETRECUT NUMAI PRIN CONGRESE SI CURSURI

- Cum ati reusit sa plecati?
- Am reusit. Conjunctura a fost favorabila pentru mine. Cand am ajuns in Germania, fratele meu mi-a pus in mana o revista medicala in care am citit pe coperta ca erau peste 14.000 de medici someri. Iar eu aveam deja 40 de ani, asa ca sansele mele erau egale cu zero, pentru ca n-aveam nici specialitatea. Intamplator, aveam in Germania un bun prieten, doctorul Mircea Medrea, radiolog, pe care-l cunosteam de cand avea 7 ani. Mircea lucra atunci intr-o clinica de radiologie si l-am sunat chiar in vinerea in care am ajuns in Germania. El mi-a zis ca o sa vorbeasca cu seful sau, care chiar cauta un medic tanar, pentru sectia de radioterapie. Iar luni, dupa ce am discutat cu domnul profesor Beyer, m-a si luat la el. Acel om, cand m-a angajat, nu a facut un act de binefacere, ci a avut nevoie de cineva care sa rezolve cu responsabilitate niste lucruri si sa se poata baza pe el. Este extrem de important ca cineva, intr-un timp foarte scurt, sa aiba incredere in tine si tu sa-i confirmi aceasta incredere. Acest lucru ar fi bine sa fie valabil si in Romania. Nepotismul distruge orice sistem.
- A fost norocul dvs., chiar daca aveati deja 40 de ani, ca in Germania sa fie cu adevarat apreciate calitatea muncii si omul.
- Munca ce o poti oferi este cartea ta de vizita. Teoretic, eu nu am avut niciodata nevoie de o caracterizare data de cineva. Oricine poate dovedi, in trei zile, cele scrise intr-o caracterizare, sunt doar niste fraze aruncate din pix. O singura data i-am cerut profesorului meu sa-mi dea o caracterizare si el mi-a raspus: Draga Chiricuta, cine vrea sa te angajeze, sa-mi dea telefon, si eu garantez pentru tine. Este conceptul acesta, cand un profesor accepta sa lucrezi pentru el, ca tu de fapt il reprezinti, esti de fapt acel profesor, oriunde te-ai duce. De aceea el nu-ti da drumul, pana nu este sigur ca nu-l faci de ras. Stiti cum am ajuns medic primar? Intr-o zi, profesorul mi-a zis: Chiricuta, de azi esti medic primar. Timp de 10 ani am lucrat cu el, ca sa vina acea zi. Dupa 7 ani mi-am dat specialitatea, iar dupa alti doi m-a chemat intr-o dimineata, la un ceai: Uite, a venit timpul sa faci un salt si eu te declar de astazi medic primar. Te rog sa preiei aceasta responsabilitate.
- Dar si munceati mult, spuneati de peste 10 ore pe zi.
- In Germania nu exista 8 ore de munca, cine crede asta a gresit tara in care merge sa munceasca. Am muncit pentru trei vieti. Toate concediile le-am facut numai prin congrese si cursuri. Eu n-am avut concediu, sa ma duc sa stau pe-o saltea sa ma uit la soare. Si le-am platit din buzunarul meu, aici sunt cele 400.000 de marci cu care mi-as fi luat o casa - eu i-am investit in educatia mea.
- E o profesie care te inghite cu totul, daca vrei sa faci performanta.
- E ca pasarea Colibri. Cand se hraneste cu acel nectar, cand intra cu ciocul in floare, consuma mai multa energie decat isi ia din nectar. Dar tot timpul este inconjurata de acele flori, asa si profesia mea. Eu lucram intr-o clinica cu aparatura performanta si colaboram cu niste oameni extraordinar de deschisi. Veneam cu o idee, imediat era discutata si a treia zi o puneam in practica. Iar in Statele Unite este si mai fantastic, ca apar niste fonduri, or in Germania nu exista acele fonduri. Lucram continuu, intr-un an am publicat 25 de articole, in reviste americane si germane de top. Ca sa publici intr-un an atat, presupunea sa fi lucrat vreo 5 ani inainte la pregatirea lor. Am ajuns la Universitatea Wurzburg in 1988 si in 1994 mi-am luat docentura, numita habilitation. Peste alti doi ani, publicand inca 15 lucrari, in reviste mari, am fost declarat profesor, de catre rectorul universitatii din Wuerzburg. A fost o zi mare in viata mea.
- Nu trebuie sa-ti faci dosar, ca la noi?
- Nu faci doar o cerere, ci prezinti munca depusa si masurata prin publicatiile realizate. Esti tot timpul supravegheat” in sensul bun al cuvantului. Daca indeplinesti toate conditiile, se face o comisie si primesti titlul de profesor. La mine a durat acest proces 8 ani. In Romania este foarte greu acest drum. Un tanar care studiaza vrea niste certitudini, sa-si faca un plan al vietii " anul acesta termin facultatea, in cinci ani sunt specialist. Ce fac, la care spital ma duc, ce mi se ofera? Nu ajungi medic primar undeva, ci acolo unde acest titlu certifica valoarea acumulata” in acei ani de perfectionare si iti deschide portile viitoare in profesiune. In Germania era clar - daca atingi anumite trepte ale educatiei, ai niste drepturi. La universitate, la un moment dat, eram cinci profesori de radioterapie in sectie, pentru ca toti ne-am atins acel grad de educatie care ne dadea dreptul la grad. Nu insemna ca umblam cu cutite si ne injungeam prin spate, era o relatie colegiala extraordinara, care arata gradul de educatia in societate. La spitalul unde lucram, eram trei medici specialisti si aveam un accelerator si tratam 800 de pacienti noi pe an. Aveam 200 si ceva de pacienti per medic. O statistica europeana arata ca daca ai peste 350 de pacienti pe an, tu de fapt devii un mic infractor, pentru ca nu mai ai timp sa te educi, faci automatisme si poti gresi. La un moment dat, intr-un an, am tratat singur acei 800 de pacienti, pentru ca unul din cei doi medici s-a imbolnavit, iar celalalt s-a pensionat. Nu gasesti medici specialisti nici acolo, eu mi-am educat toti medicii pe care mi i-am luat in in sectie. I-am reeducat pentru ce urmau sa faca in acea sectie. In Romania nimeni nu mai reeduca medici. Notiunea de a reeduca un medic secundar sau un specialist devine o problema majora chiar de nerezolvat in sistemul medical romanesc.
- De ce nu reeduca? Din cauza egoismului?
- Mie mi-au venit medici specialisti care in viata lor nu au iradiat singuri un pacient in perioada de rezidentiat cu tehnica moderna de radioterapie. Mi-au spus ca ajutau pe sectie, dar ca nu au avut niciodata responsabilitatea de a prelua pacientul din prima zi si de a face toate procedurile iar cineva sa-i verifice cinci ani munca asta, ca ulterior sa-i zica ca este specialist. Se da examenul acela de specialitate de fapt teoretic, ti se da un titlu si a doua zi esti aruncat in valtoarea realitatii clinice. Vai de acei pacienti pe care trebuie sa-i tratezi din ziua aceea ca specialist. Eu nu cred ca medicii specialisti sau medicii primari de pe sectie dau din mana pacientul asa zis al lor sa fie tratat de un medic rezident. In Germania, fiecare pacient este al clinicii si toti avem responsabilitatea ca tratamentul sa corespunda protocoalelor uzuale.
- Acesta este unul dintre motivele care-i nemultumeste pe tinerii absolventi de medicina din Romania si care-i determina sa plece din tara. Nu doar salariul nesatisfacator.
- Nu, cei care pleaca or sa constate ca oricat primesc pe hartie, raman cu o suta sau doua de euro in buzunar. Restul se consuma pe locuinta, sanatate, trebuie sa te imbraci, trebuie sa ai o masina corespunzatoare, nu poti sta intr-un cort in curtea spitalului. Calificarea ce o obtin in strainatate este platita pe alta cale si anume prin munca de calitate ce trebuie prestata. Pretul invizibil este extrem de mare - este vorba de anii investiti pentru obtinerea acelei calificari si specializari care-ti ofera ulterior o viata demna.

(Va urma)