Daca vreti sa mergeti in vacanta in Bulgaria, Turcia sau Grecia, puteti folosi un alt mijloc de transport in afara autoturismului propriu, autocarului sau avionului. Radio Romania Actualitati informeaza ca au fost reluate legaturile feroviare directe de la Bucuresti la Sofia, Istanbul si Salonic. Trenurile vor circula pana in luna octombrie 2019. Potrivit reporterului RRA, Alexandru Lancuzov, pentru relatia Gara de Nord - Salonic, plecarile sunt in fiecare zi de vineri, iar garnitura are in compunere un vagon clasa a doua si un vagon cuseta cu 4 si 6 locuri. Garniturile spre Sofia si Istanbul pleaca zilnic din Gara de Nord. Pentru cele 3 rute se merge cu un ocol de 2 ore prin Videle, pentru ca ruta directa Bucuresti-Giurgiu este inchisa din 2005.

Un relaxant voiaj cu trenul

Daca va decideti sa luati trenul, calatoria este mai putin obositoare decat cea cu autocarul, fara riscuri si cu un cost mai mic. Pasagerii isi pot rezeva bilete pe aceste rute directe catre Sofia, Instanbul si Salonic.
- Un bilet de calatorie dus, Bucuresti - Salonic, costa aproximativ 44 euro la vagon clasa a 2-a, 55 euro la vagon cuseta de 6 locuri si 61 euro la vagon cuseta de 4 locuri.
- Un bilet de calatorie dus catre Sofia costa aproximativ 29 euro la clasa a 2-a.
- Un bilet de calatorie dus catre Halkali/Istanbul costa aproximativ 53 euro, la vagon cuseta cu 4 locuri.
Preturile pot varia in functie de cursul valutar.
Biletele de calatorie pot fi achizitionate din statiile si agentiile CFR Calatori deschise traficului international. Pentru informatii actualizate despre circulatia trenurilor, calatorii sunt rugati sa consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, sa ne contacteze la numerele de telefon 021/9521 (trafic intern), 021.314.5528 (trafic international Gara de Nord Bucuresti) sau sa se adreseze personalului din statii.