LIFE.R0: Dr. Horatiu Ioani, neurochirurgul care a lasat Marea Britanie pentru a opera pacientii din Romania: In UK lucrurile oricum mergeau bine pentru pacientii lor. Pentru ai nostri insa, puteam face o diferenta. Sau macar incerca (Autoare: Ramona Raduly)

Dr. Horatiu Ioani este unul dintre cei mai apreciati medici neurochirurgi de la noi. Opereaza la Spitalul Colentina dupa ce a stat 8 ani in Marea Britanie unde, prin multa munca isi castigase un loc extrem de bine vazut, un salariu care ii asigura un trai mai mult decat decent si posibilitatea de practica medicina la standarde inalte. Chiar povesteste ca unul dintre profesorii cu care lucra a spus la un moment dat, dupa o operatie ca daca ar fi sa i se intample ceva, singurul pe mana caruia s-ar da fara regrete ar fi doctorul Ioani. S-a intors in Romania pentru ca simtea ca macar poate incerca sa faca ceva pentru pacientii nostri. Asa ca a pus pe picioare, din bani proprii, o platforma online menita sa vina in ajutorul pacientilor. Aici, orice pacient isi poate inscrie dosarul, iar el, impreuna cu unii dintre cei mai buni medici de la noi, pe diferite specializari, se intalnesc, studiaza cazul si stabilesc un drum coerent pe care bolnavul sa-l urmeze. Esential in neurochirurgie, spune Dr. Ioani, este timpul. Daca un om are o tumora, al nu are timp sa fie trimis sa stea cu zilele pe la usile mai multor medici. In cazul lui trebuie sa se actioneze imediat caci fiecare minut face diferenta. Acum este implicat in programul AVC 360 - Calatoria Pacientului si intrebat fiind daca ar avea Ministerul Sanatatii pe mana ce ar face, a raspuns ca, pe scurt, ar reorganiza putin lucrurile, sanatatea in Romania fiind extreme de dezorganizata la nivel de sistem.
- Cum v-ati hotarat sa va faceti medic? Nu era mai simplu sa va faceti inginer?
- Nu stiu daca era mai simplu, fiindca nu inginer mi-am dorit sa fiu. Desi, sunt sigur ca orice ai fi, cand faci performanta, devine destul de complicat.
- Neurochirurgie! Cand vorbim despre o meserie cu adevarat grea si cu mare responsabilitate, vorbim despre neurochirurgie. Cum ati ales aceasta specializare?
- Responsabilitate mare exista si in alte profesii, sa nu ne pacalim. Doar ca aici, in neurochirurgie, miza e un pic diferita. Multa lume crede ca e vorba de viata si de moarte si uneori e. Doar ca de si mai multe ori e vorba de CE fel de viata. Ca e important ca pacientul sa scape de o tumora, sa zicem, dar sa nu ramana nici orb, nici paralizat. Mi-am ales specializarea in timpul facultatii deja, cand toti colegii mei se duceau pe cate o sectie, sa vada cum e. Atunci, eu m-am dus la neurochirurgie. Si acolo am ramas, asta am stiut ca e de mine. Faceam garzi, desi nu trebuia, intram in sala doar ca sa vad cazuri, citeam doar fiindca eram curios sa stiu.
- Care este cea mai mare provocare, din prisma specializarii dvs, in cazul accidentelor vasculare cerebrale?
- Timpul este cea mai mare provocare. Sa fie pus un diagnostic corect intr-un anume timp, ca sa poata incepe tratamentul. In prezent, din cauza unor provocari logistice se sar unele etape si altele se lungesc.
- Legat de acest subiect, ce inseamna necesitatea acestui prim program multi si interdisciplinar, organizat de Asociatia Romana de Comunicare in Sanatate, la nivel national in Romania - AVC 360 - Calatoria Pacientului? De ce este necesar un asemenea demers pentru aceasta patologie - a AVC-ului?
- Acest program este esential fiindca ofera medicilor un cadru in care sa discute cele mai noi informatii din domeniu. Ceea ce evident se va reflecta in practica lor si in rezultate mai bune pentru mai multi pacienti. Dar este un program binevenit si pentru public, fiindca orice pretext de a vorbi despre AVC e binevenit. Ca lumea sa stie cand e cazul sa se ingrijoreze, cand sa mearga la spital cu masina proprie si cand sa cheme salvarea.
- Ne puteti da cateva detalii despre prezentarea pe care ati sustinut-o dumneavoastra Optiuni chirurgicale in AVC: cand trebuie operat si cand trebuie asteptat? in cadrul conferintei din acest program?
- Desigur. Am facut initial o scurta prezentare a afectiunilor care pot sa duca la un AVC, adica o sangerare la nivelul creierului. In partea a doua a prezentarii am vorbit despre modul in care diagnosticam aceste afectiuni, fie ca este o tumora care a sangerat, un anevrism sau daca este o sangerare cauzata de hipertensiunea arteriala. In final, am prezentat modul in care tratam atat sangerarea (AVC-ul) cat si afectiunea de baza. O sa povestesc mai multe la Brasov, in luna iulie, la cea de a patra conferinta a programului AVC 360 - Calatoria pacientului.
- Dupa facultate ati practicat in Romania sau ati plecat direct in UK?
- Dupa facultate am inceput rezidentiatul in Romania si am plecat in UK in anul 2 de rezidentiat.
- Cum ati ajuns in UK?
- Initial, am plecat pentru 3 luni de zile pentru un stagiu de practica. Era o oportunitate sa vad cum se fac lucrurile acolo. M-a recomandat pentru post un profesor roman, care lucra in UK si care ma cunostea. Miercurea mi-a zis de job, lunea eram deja acolo. Si am ramas aproape 8 ani.
- Banuiesc ca toata lumea va intreaba de ce nu ati ramas in UK?
- Da, asa este. Vedeti, tara noastra sufera mult la capitolul imagine si e normal sa apara intrebarea de ce m-am intors cand toti au plecat. Sau isi doresc sa plece. E o miscare impotriva curentului, e normal sa fie lumea curioasa. Plus ca e bine ca oamenii sa isi doreasca sa stie si motivele celeilalte parti, ca motivele pentru care ar pleca cineva din Romania le cunoastem toti. Doar ca, vedeti, in viata e vorba despre ce e bine pentru tine. Si de alegeri, in general. In viata e prea putin vorba despre bani. De ce nu am ramas in UK? Fiindca mi-am luat acolo specializarea, am devenit fellow in Colegiul Regal Britanic, mai sus de atat nu prea mai aveam ce sa fac. Am considerat ca am acumulat suficienta experienta ca sa o pot pune la dispozitia pacientilor romani. In UK lucrurile oricum mergeau bine pentru pacientii lor. Pentru ai nostri insa, puteam face o diferenta. Sau macar incerca. Plus ca nici pe plan personal nu era grozav. Simteam ca lipseste ceva. Cheltuiam foarte multi bani pe avioane, toate concediile ni le petreceam la Sibiu. Desi eram impreuna cu sotia mea, ne lipsea latura asta sociala a vietii, familia, strazile pe care am crescut, zacusca si ciorba de burta. Stiti, vine un moment in viata cand iti dai seama ca tot o masina conduci, tot intr-un pat dormi, tot cu o lingura mananci. Dar astea sunt alegeri foarte personale, fiecare stie ce-i mai bine pentru el.
- Aveti copii? (ma gandesc ca responsabilitatea unui copil ar face un parinte sa aleaga o tara civilizata pentru a-l creste. Mai ales ca poate alege, asa cum a fost cazul dumneavoastra)
- Da, avem un baietel. Si acest aspect e unul care mereu apare in discutie. Stiti care e adevarul pe care multa lume nu il cunoaste? Ca in UK o educatie costa foarte mult. Ca aveam colegi care isi cumparau case in zone de elita, fiindca era mai ieftin sa dai patru sute de mii de lire pe o locuinta decat sa platesti o taxa scolara pentru doi copii. Sau lumea nu stie cu ce datorii imense la banca se absolva facultatea in Occident. Sunt multe aspecte. Adevarul este ca nu am un raspuns sigur la intrebarea daca a fost cea mai buna alegere pentru copilul nostru sa ne intoarcem. Dar stiu sigur ca viata lui va fi mult mai buna alaturi de niste parinti fericiti.
- Cum arata o zi de munca acolo? (program/conditii de munca/aparatura/pacienti/concept)
- Incepea dimineata la 7 sau 8 cu vizita si un MDT, care insemna o intalnire in care discutam cazuri si luam decizii. Invatai foarte multe la aceste intalniri. Apoi unii consultau, altii operau, cam asta era. Programul era unul fix doar dimineata, ca seara stateai pana terminai. Niciun chirurg nu poate spune, gata, e pauza de masa, continuam mai tarziu. Cand ai un pacient in sala nu exista program, exista prioritati. Nu ai voie sa iti fie nici foame, nici sete, nici sa vrei la baie, nici sa-ti iei copiii de pe undeva. Iar asta e valabil in orice tara. Ce era insa foarte bine in Anglia si lipseste cu desavarsire la noi sunt protocoalele si caile clinice. De indata ce un pacient intra in sistem, urma niste pasi standardizati ca sa ajunga la serviciul de care are nevoie, in cel mai scurt timp posibil. Fiindca atunci cand ai o afectiune neurochirurgicala, timpul e foarte important.
- Nu e greu sa ne imaginam ca o zi de munca intr-un spital din Romania e total diferita. Dar cat de diferita?
- Aici pacientii sunt cam pe cont propriu. Li se pune un diagnostic in brate si li se ureaza succes. Apoi stau saracii pe la usi cu zilele, uneori la usile gresite, alteori ca sa li se spuna ca nu mai exista fonduri pentru ei. Nici in Anglia nu era un sistem perfect de sanatate, dar tot sunt multe lucruri pe care le putem invata din el. La mine, de exemplu, a intrat un om direct de pe strada si mi-a spus: Am o tumora la cap”. Asa ceva nu ar trebui sa se intample, cineva ar trebui sa aiba grija si responsabilitate ca acel pacient sa fie trimis, urmarit, tratat. Sunt foarte multe diferente. In Anglia, de exemplu, puteam sti si ce a mancat pacientul x operat anul trecut, la amiaza, daca era nevoie. Aveam secretare care se ocupau de follow-up, pacientii erau toti intr-o baza de date, chemati la control. Aici le zice medicul veniti la control luna viitoare”. Iar omul, daca se simte bine, stiti cum e, nu mai vine deloc.
- Ce salariu aveati in UK? Ce salariu aveti aici?
- Un salariu care sa permita un trai confortabil.
- Lucrati cu oameni bolnavi de cancer/afectiuni grave/ in conditii destul de grele (stim cu totii cum arata spitalele romanesti). Ce va motiveaza sa mergeti in fiecare zi la spital? Suferinta/moarte/mizeria/neputinta/ignoranta nu va darama? Ce suflet trebuie sa ai ca sa faci asta zi de zi?
- Un profesionist adevarat e un profesionist pana la capat. Iar asta inseamna sa nu te implici niciodata mai mult decat necesar, sa nu te lasi afectat de ceea ce ar putea sa se intample. Riscul e urias. E nevoie sa te detasezi, ca sa gandesti clar. In profesia mea nu iti permiti altceva. Tocmai fiindca miza este enorma. Unele zile sunt mai grele, altele sunt mai usoare. Conteaza si cum privesti. Eu nu vad lucrurile ca si cand lucrez in industria suferintei, ci in cea a vindecarii ei. Pacientii mei sunt norocosi ca au ajuns la mine. Iar atunci cand cineva dezlega integrame la patru ore dupa ce ii extirpasem o tumora cerebrala, am plecat acasa un medic fericit. In ceea ce priveste aspectul spitalelor romanesti, in general, nu pot sa comentez. In spitalul in care lucrez eu, care e un spital de stat, am toate dotarile pe care le aveam in Anglia.
- Povestiti-mi va rog despre platforma de second opinion. La cati pacienti ati ajuns pe saptamana? Aveti vreo sursa de finantare sau totul este pro bono/din pasiune?

- Este mai mult decat o platforma de second opinion. Fiindca oferim niste recomandari integrate, dupa consultarea unei comisii multidisciplinare. De exemplu, adesea un pacient cu o problema neurochirurgicala mai are si alte afectiuni: la plamani, inima, rinichi. Uneori deja e sub alte tratamente. Si atunci, trebuie sa se puna de acord neurochirurgul cu oncologul, impreuna cu pneumologul, cardiologul si urologul in privinta pasilor de tratament. Va dati seama cat timp ar insemna asta pentru pacient sa stea pe la usi? Ori, atunci cand iti creste o tumora la creier, fiecare minut e esential. De fapt, prin Neurocentrum, am strans o echipa de medici in care am toata increderea. Problema e ca am putin timp sa ma ocup de dezvoltarea ei si momentan sunt in cautarea unui sistem care sa-mi faca mie munca mai usoara. In sensul ca acum imi scriu foarte multi oameni cu diverse probleme si toate aceste mailuri trec mai intai pe la mine, sa le sortez si organizez mai departe, in functie de nevoi. Urmatorul pas e sa automatizez cumva.
- Trebuie sa aveti un caz al unui pacient care sa va fi marcat cariera profesionala de pana acum (ori unul foarte trist, ori un succes). Cum arata acest caz?
- A fost un moment dupa ce am operat un pacient in Anglia, cand la intalnirea noastra de dimineata, unul dintre medicii seniori a zis de fata cu toata lumea ca daca el insusi ar avea nevoie de operatie, doar pe mana mea s-ar lasa. O sa-l tin minte toata viata.
- Cum vreti sa dezvoltati neurochirurgia in Colentina si in Romania?
- Vreau sa dezvolt si sa standardizez niste cai clinice. Acestea sunt ca un fel de harti pentru pacienti, pe care-i ajuta sa parcurga mult mai rapid toate etapele de diagnostic si tratament in ordinea optima. Un fel de Waze spre ceea ce-si doresc: un tratament corect, conform cu cele mai noi studii din domeniu.
- Nu ar fi fost mai usor sa alegeti un spital privat in Bucuresti? Poate ati fi avut macar ceva din conditiile lasate in UK si v-ati fi ocupat de pacientii romani?
- Operez si intr-un spital privat din Bucuresti, insa pentru mine nu e o mare diferenta, fiindca la fel operez un pacient fie ca e la stat, fie ca e in privat. Avantajele de la privat sunt pentru pacient, legate de cat de repede il pot opera (la stat sunt liste mult mai lungi de asteptare), de conditiile de spitalizare si de cateva alte detalii care sunt in functie de caz. Intotdeauna prezint toate optiunile pacientilor ca ei sa poata alege ce e mai in avantajul lor.
- Daca ati fi pacient la Colentina, care credeti ca ar fi neplacerile intalnite?
- Probabil timpul de asteptare pana la operatie. In rest, sectia de neurochirurgie ofera conditii ca si in Anglia.
- Daca ati fi pacient in Ro, cum ati caracteriza sistemul de sanatate? Dar ca medic, cum il caracterizati?
- Sistemul de sanatate e foarte dezorganizat. Are multi medici buni, dar care nu vorbesc intre ei si de aceea nu prea exista planuri de tratament comune.
- Din punct de vedere medical (spitale/dotari/medici/asistente/mentalitati) in ce an se afla Romania?
- Sunt spitale in Romania care au dotari si sunt medici care practica la standarde foarte inalte. Asa cum spuneam mai sus problema nu e neaparat punctuala, ci tine mai mult de modul in care este manageriata toata sanatatea.

- Daca v-ar fi lasat Ministerul Sanatatii pe mana pentru cateva luni, cu expertiza din afara, care ar fi primele 3 masuri pe care le-ati lua?
1. As reduce birocratia. Se pierde prea mult timp cu sute de hartii.
2. As promova remunerarea bazata pe performanta, complexitatea cazurilor si satisfactia pacientilor.
3. As monitoriza parcursul pacientului prin sistemul de sanatate cu scopul de a reduce timpii de asteptare pentru diagnostic si tratament.

(Sursa: life.ro)