DESCOPERA: Este liberul arbitru doar o iluzie? Neurostiintele ofera raspunsul (Autor: Marius Comper)

(Continuare)

Liberul arbitru si legea

Noile descoperiri facute de specialistii in neurostiinte pot afecta modul in care sistemul legal defineste responsabilitatea. Profesorul Haggard detaliaza:
- Astazi intelegem care zone ale creierului sunt responsabile de comportamentul impulsiv si care zone conduc la inhibarea acestui comportament. Ce se intampla atunci cand o persoana comite o crima si se descopera apoi ca exista o leziune in acea zona? Este acea persoana raspunzatoare pentru actiunile sale? Oare daunele provocate masinariei cerebrale sunt suficiente pentru a ne scuti de responsabilitatea actiunilor noastre? Nu stiu.
O fundatie din SUA a lansat The Research Network on Law and Neuroscience, un amplu efort interdisciplinar in care psihologi, psihiatri si specialisti in neurostiinte cerceteaza modul in care noile descoperiri ale stiintelor ce studiaza creierul pot fi aplicate in justitie. Kent Kiehl, profesor la Universitatea din New Mexico si totodata unul dintre cei mai importanti cercetatori ai psihopatiei, crede ca in viitor imagistica cerebrala va juca un rol important in justitie, similar cu cel al probelor ADN azi.
- Neurostiintele si imagistica cerebrala vor transforma intreaga filozofie a pedepselor, vor schimba modul in care decidem pe cine si cum pedepsim, afirma Kiehl.
Aceeasi problema este dezbatuta si in Marea Britanie. In luna decembrie a anului trecut, Royal Society (una dintre cele mai importante academii stiintifice britanice, fondata in 1660) a dat publicitatii un raportpe tema aplicarii neurostiintelor in instante. Un caz citat in acest raport, relatat in 2002 in revista New Scientist, arata limitele conceptului de liber arbitru. Un barbat american de aproape 50 de ani a inceput sa dezvolte o atractie sexuala neobisnuita, incepand totodata sa colectioneze pornografie infantila. In cele din urma, barbatul a fost gonit din casa familiala dupa ce a inceput sa-i faca avansuri fiicei sale vitrege. Diagnosticat ca pedofil si condamnat pentru molestarea unui copil, barbatul a fost obligat sa urmeze un program de reabilitare pentru dependente sexuale. In ciuda eforturilor, barbatul nu s-a putut abtine de la a solicita favoruri sexuale personalului clinicii si altor pacienti, astfel ca a fost externat fortat din clinica, in cele din urma. Cu o seara inainte sa fie trimis la inchisoare, barbatul s-a prezentat la spital cu probleme de echilibru si cu o durere de cap cumplita. Examinarea neurologica, ce a inclus rezonanta magnetica, a relevat o tumoare canceroasa in dreptul cortexului orbitofrontal. Aceasta regiune a creierului joaca un rol important in reglementarea comportamentului social, lezionarea sa putand duce la reducerea capacitatii de controlare a impulsurilor si la dezvoltarea unui temperament antisocial. Dupa ce chirurgii au eliminat tumoarea, pacientul si-a recapatat echilibrul si a reusit sa termine programul de reabilitare impus de judecator. Barbatul a fost declarat vindecat dupa 7 luni, nemaifiind considerat un pericol pentru fiica sa vitrega, astfel ca s-a putut intoarce acasa. Dupa aproximativ un an, barbatul a inceput din nou sa colectioneze pornografie infantila, raportand in acelasi timp dureri de cap persistente. Analiza creierului cu ajutorul aparatului de rezonanta magnetica a relevat o recidiva a tumorii cerebrale. Dupa ce pacientul a fost operat din nou, tendintele pedofile au disparut la randul lor. Un alt exemplu ce arata limitele conceptului de liber arbitru este oferit de medicamentele ce trateaza maladia Parkinson. Aceste medicamente, din categoria agonistilor dopaminei, accentueaza apetitul pacientilor pentru sex, mancare, jocuri de noroc si alcool. In intreaga lume (SUA, Scotia, Franta, Canada, Australia) s-au intalnit cazuri in care pacientii au devenit dependenti de jocuri de noroc, pornografie si intalniri sexuale periculoase, existand numeroase procese pe rol impotriva companiilor farmaceutice.

(Va urma)

Sursa: descopera.ro