ARHITECTURA: FORTUL 13. CRUSTELE MEMORIEI (Autoare: Catalina Bulborea)
In Fortul 13 nu se intra decat cu aprobarea conducerii Penitenciarului Jilava, in incinta caruia se afla. Cand ajungi, lasi la poarta telefonul, castile, memory stickul si orice alt obiect prin care se pot transmite sau stoca date. Cand iesi, iei cu tine imagini stocate in propria memorie, care se suprapun peste ce ai citit, ce ai auzit sau ce ai trait. Dincolo de trista reputatie a Jilavei, pentru oricine nu a mai intrat niciodata intr-un fort de secol al XIX-lea, alternanta de spatii inchise si deschise, lungimea fatadelor si grosimea zidurilor sunt aiuritoare. Si cum putini cunosc istoria centurii de forturi a Bucurestiului, si inca si mai putini au vizitat vreunul dintre ele, sansele sa fii coplesit sunt mari. Dupa ce te lasi asimilat de spatii, incepi sa percepi texturi. Desi in jur aproape totul este pamant crud sau ars, fiecare perete poarta urme care-i dau o infatisare diferita. Prin zidurile din caramida cu grosimi de peste un metru, umezeala urca din fundatii si coboara din boltile de beton acoperite cu un strat gros de pamant. Umezeala e prezenta pana si in toponimul locului, iar faptul ca fortul a fost sapat la o adancime de circa 8 m fata de terenul inconjurator, astfel incat umplutura de pamant de deasupra constructiilor sa atinga cota terenului invecinat, nu face decat sa-i favorizeze prezenta. Peste tot infloresc saruri minerale care pateaza peretii si macina incet caramida. Drenul colmatat al curtii inelare a facut ca namolul adus de inundatiile din 2005 sa nu poata fi curatat in intregime decat 4 ani mai tarziu. Urmele nivelurilor in scadere ale apei din inundatii au desenat pe peretii interiori ai reduitului o stratificatie stranie, in care pseudo-fosile recente coabiteaza cu semnele incrustate in tencuiala de detinuti. Lichenii si algele prolifereaza pe toate suprafetele expuse apei de ploaie, iar copacii crescuti in pamantul de peste constructii isi intind radacinile pana la boltile de beton. Peste tot, spatiul este parazitat de compartimentari ulterioare, de constructii anexe aflate intr-o stare precara, de schelete metalice ruginite si deformate. Multe ziduri sunt mutilate de leziuni profunde datorate tasarii pamantului de deasupra si de dedesubt sau de desfaceri de zidarie urmate de reparatii neglijente. Straturi succesive de var se scorojesc la soare sau ascund inscriptii zgariate in peretii celulelor. Gratiile ferestrelor se corodeaza incet si usile cu vizeta isi expun randurile de vopsea de ulei si tablitele cu numere de celule din epoci succesive. Circulatia in interiorul cladirilor fortului este intrerupta prin zidirea coridoarelor in numeroase puncte. Prin astuparea tunelurilor de aerisire in perioada detentiei politice, in reduit, care este practic ingropat in pamant, s-a creat un adevarat instrument de tortura: Neagra, dupa cum au denumit detinutii perechea de celule inghetate si umede, fara ferestre, cu mucegaiuri si stalactite de calcit atarnand din boltile fisurate. Pe acest spatiu modelat aproape scenografic de oameni, timp si natura, imaginarul muleaza aproape perfect ceea ce memoria fiecaruia dintre noi a acumulat in jurul grauntelui dur numit Inchisoarea Jilava. Cuvinte si imagini desprinse din amintirile altora isi gasesc un suport firesc in structurile materiale din jur. Daca parcurgi coridoarele si intri in celule cu gandul de a simti o farama din ceea ce stii ca s-a intamplat aici, trebuie sa-ti regandesti reperele si sa redefinesti frica, foamea, frigul, speranta, generozitatea, curajul, realizand ca diferenta de scara intre lumea ta cotidiana si cea a celulelor Jilavei este uriasa.

(Sursa: revista Arhitectura)